† D A N I E L
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
[…]”Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă unde aceasta a slăbit.
Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi este înlocuită cu ura şi răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.
Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.
Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte.
Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu.
Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu […]
Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de sprijin în continuare, pentru cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora…”
IPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului-Taina întrupării Domnului
[…]”Avem datoria sfântă să păzim curăţia neamului românesc, atât de ameninţată în acest ultim deceniu. Să nu uităm că această curăţie a copiilor este principalul gaj pentru care Dumnezeu mai ţine lumea. Oare putem rămâne indiferenţi la ceea ce se întâmplă în şcolile noastre, în societatea noastră? Oare putem trece cu vederea faptul că prin toate mijloacele mass-media, prin jocurile pe calculator, prin imaginile din presă sau de pe internet se urmăreşte distrugerea minţii şi a sufletului copiilor şi destrămarea familiei? Oare ce pot învăţa cei mici puşi în faţa televizorului? Cine este, oare, răspunzător de toată desfrânarea şi necurăţia care intră în sufletele copiilor noştri? Cine este, oare, răspunzător că noi lăsăm pe fiii neamului nostru să evadeze în fiecare zi într-o lume a violenţei, a desfrâului, a adulterului, a pornografiei, propusă prin televiziune? Oare nu ne dăm seama cu ce probleme ne vom lovi peste câţiva ani, când copiii noştri vor creşte?”
† NICOLAE din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului-
[…]”Astăzi Hristos se naşte în sufletul şi în inima noastră, dar nu ca un prunc, ci ca un stăpân, care ne aduce dumnezeiască ocrotire, nu ca un prunc aşteptând să fie purtat în braţe, ci ca un călăuzitor în stare să ne poarte pe drumul bun al vieţii spre împărăţia lui Dumnezeu”[…]
“Bucuria Crăciunului este pentru noi bucurie adevărată, bucurie cerească, bucurie veşnică. Este adevărată, deoarece ne este împărtăşită de însuşi Dumnezeu, care nu‑şi amăgeşte cu deşertăciuni făpturile Sale. Este cerească, fiindcă îngerii cerului au fost primii ei vestitori pe pământ. Este veşnică, pentru că fără margini şi fără sfârşit este iubirea Ziditorului a toate. Căldura şi lumina ei ne învăluie pe toţi credincioşii, întăreşte pe cei slabi, mângâie pe cei îndureraţi, înţelepţeşte pe cei neştiutori, pe toţi ne îmbogăţeşte duhovniceşte, tuturor ne împărtăşeşte viaţă nouă.”
†ANDREI Andreicut,Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului
[…]”In asemenea imprejurari trebuie sa-i intrebam cu insistenta pe cei ce ne pot raspunde: unde-L putem gasi pe Fiul lui Dumnezeu Cel nascut in Betleemul Iudeii? Eu va voi raspunde simplu: in biserica si la Sfanta Liturghie”.[…] Din nefericire, pentru multa lume
Craciunul ramane o sarbatoare folclorica, la care, in ambianta colindelor, se desfata cu sarmale si carnati, aniversand nasterea lui Hristos in absenta Lui. Indiferentism religios se gaseste peste tot. Parintele stefan Anagnostopulos ne relateaza ca in Atena locuia domnul Costas. Intelectual pozitivist fiind, nu-l interesa viata religioasa. insa, de dragul traditiilor, de Craciun, s-a dus la rudele sale de la tara. N-avea de gand sa mearga la biserica. Totusi, dupa ce toate rudele sale s-au dus la Liturghie, mai mult din curiozitate, s-a dus si el. S-a asezat intr-un loc si privea atent la altar. si ce-a vazut? "Cand parintele a rostit «Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste apropiati-va...» si a inceput sa-i impartaseasca pe credinciosi, Domnul Costas deodata a sarit ca ars si nu-i venea sa-si creada ochilor ....! Parintele Gheorghe tinea in maini un Prunc, dezbracat pana la brau, invelit in partea de jos intr-o hlamida rosie ... Din pieptul Pruncului tasnea sange ... Crestinii primeau picaturile de sange si, in continuare, se stergeau cu acea hlamida rosie! Peste putin timp, lucrurile au devenit ca mai inainte ... Domnul Costas a strigat: «Cred Doamne ..., cred!»” (6).
Domnul Costas de
Craciun a devenit un om credincios si s-a inchinat lui Hristos. L-a gasit in biserica, acolo unde-L poate gasi oricine.[…]
† CASIAN,Din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Dunarii de Jos
[…]”Astazi, la Nasterea lui Hristos, "ingerii canta, arhanghelii psalmodiaza, heruvimii inalta imnuri, serafimii aduc doxologie. Toti praznuiesc vazand pe Dumnezeu pe pamant si pe om in ceruri, pe Cel de Sus, jos, din pricina tainei intruparii, pe cei de jos, sus, din pricina iubirii de oameni“. Asa, in locul stelelor de pe cer, rasar lumini si rugaciuni pe pamant, iar impreuna cu ingerii din ceruri rasuna in biserici, in case si in sufletele oamenilor, armoniile dumnezeiesti, care au darul de a-L aduce pe Hristos, "mititel si-nfasetel“, "Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat“ , in noi si intre noi.
Prin bunatatea si prin staruinta multimii crestinilor, prin lucrarea sfanta si sfintitoare a Bisericii noastre, "norii“ intunecati ai secularizarii lasa loc luminii stelei sfinte a Betleemului si, astfel, noaptea de Craciun vesteste revenirea Soarelui Hristos in sufletele, in familiile si in bisericile noastre. De aceea, cel mai semnificativ raspuns al nostru la darul cel mare si sfant, Nasterea Mantuitorului, este lumina vietii curate din familiile crestinilor nostril[...]
Prin nasterea de prunci in familie se actualizeaza bucuria Betleemului, iar prin Botez, nou-nascutul se impartaseste de darurile ceresti ale Mantuitorului…Dar pentru ca toti pruncii sa se bucure de crestere si de educatie virtuoasa este nevoie de familii jertfelnice, puternice si credincioase, pe care valurile efemere ale modernismului si ale secularizarii sa nu le cucereasca, nici sa le distruga. Asistam uneori cu durere la nenumaratele drame sociale care ating cea mai curata "celula“ a Bisericii, familia, prin multimea divorturilor, prin inlesnirile legislative ale destramarii cuplurilor "in numele drepturilor omului“, prin abandonul nedrept si antiuman al copiilor, prin perpetuarea avorturilor, crima asemanatoare celor savarsite de Irod la Nasterea Domnului.”
† GHERASIM, ARHIEPISCOP AL RÂMNICULUI
[…]”Praznicul Naşterii Domnului trebuie să fie, pentru noi toţi, un prilej de a ne înnoi viaţa duhovnicească prin înălţarea sufletească de la cele pământeşti la cele cereşti, de a ne întări nădejdea, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care spune: "Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele" (Romani XII, 21). După modelul marilor noştri înaintaşi suntem chemaţi să răspundem îndatoririlor sfinte de a păstra credinţa străbună, rânduielile şi tradiţiile bisericeşti. De aceea, vă îndemn, prin cuvintele apostolului neamurilor, "să nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri" (Evrei XIII, 9) şi "să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o" (Romani XVI, 17).
Statornicia în respectarea adevărurilor de credinţă a fost o virtute cu care înaintaşii noştri s-au afirmat şi şi-au păstrat unitatea de gândire de-a lungul veacurilor. Credinţa este un dar de la Dumnezeu, pe care nu avem dreptul să-l schimbăm de la o zi la alta. In unitate stă tăria unui popor şi existenţa lui liberă. Aşadar, şi de acum înainte "staţi neclintiţi şi să ţineţi predaniile pe care le-aţi primit" (II Tes. II, 15), pentru că "fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el" (Luca XI, 28).
† IRINEU - ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI
[…]”În centrul rugăciunilor noastre, stă numele lui Iisus prin care, dacă îl invocăm, noi ne purificăm și ne sfințim. Nouă, creștinilor ortodocși, ne este dragă așa-numita rugăciune a lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Despre această rugăciune scurtă, Bătrânul Amfilohie de Patmos († 1970) afirma: „Rugăciunea lui Iisus sfințește locul unde ești și munca ce o faci. Rugăciunea aceasta rezolvă orice lucru. Ea te face să umbli pe mare, scurtează distanțele, schimbă dispoziția oamenilor, dă curaj, credință și răbdare în viață”.
† TIMOTEI,ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI-COLIND DE TAINĂ
[...]"Nu s-ar putea uita că sărbătoarea Crăciunului avertizează şi pe latura profană asupra sfârşitului şi începutului de an, ca marcând succesiunile unor etape în viaţa ce îndeamnă la o cugetare mai adâncă şi la întocmirea bilanţului lucrării omeneşti. Calea colindelor este una ce duce la rememorarea trecutului, reflectat în prezent pentru proiectare spre cele viitoare; înţelegând şi cele dincolo de timp şi spaţiu, ce urmăresc scopul vieţii şi răsplătirea împlinirilor în comuniunea cu Dumnezeu. Chiar pentru cei care obişnuiesc într-un limbaj comun să se refere de preferinţă la sărbătorile de iarnă, natura înconjurătoare înfrumuseţată cu haina albă a zăpezii, insuflă starea de nevinovăţie, în care s-ar putea reflecta mobilizator la o lucrare în rugăciune şi practicare a virtuţii. Mai mult ca oricând se retrăieşte nu doar trecutul apropiat şi propriu, ci cel foarte depărtat, ce îi aşează pe înaintaşi pe piedestalul unor idealuri vrednice de realizat şi pentru cei de azi, întrucât intră în planul divin pronietor a toate. Dobândim deodată cu strădania lucrării spre desăvârşire şi harul de a o ajunge. Şi aceasta angajând toate puterile sufleteşti în atmosfera sărbătorii. În acest fel colindatul aduce o nespusă mângâiere peste nostalgia nevinovăţiei începuturilor fiinţării şi totodată maturizării puterilor sufleteşti ce se cer înnoite şi înmulţite pe măsura cutreierării spaţiilor şi timpurilor, cum arată şi psalmistul: “înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţele tale”[15], vădind un optimism sănătos, hrănit de nădejdea în ajutorul dumnezeiesc. Răsplătirea colindătorului cu darurile Crăciunului este chezăşia milei lui Dumnezeu faţă de toţi, cum intonează şi versurile: “Și de-acum până-n vecie / Mila Domnului să fie”
† S E B A S T I A N,Episcop al Slatinei şi Romanaţilor-HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR”
[…]”Coborât cu aceeaşi smerenie cu care venise şi odinioară şi împărtăşind oamenilor aceleaşi binecuvântări şi minuni, Hristos găseşte la începutul secolului al XVI-lea un creştinism interesat şi străin; la fel de interesat de darurile Sale − în ceea ce-i priveşte pe cei mulţi −, dar străin de Duhul Său − în ceea ce-i priveşte pe conducători. Bucuros să-L revadă într-o primă fază, poporul este copleşit apoi imediat de frică la vederea celor ce stăpânesc acum lumea şi, iubindu-şi mai mult viaţa decât soarta, Îl lasă iarăşi singur în mâna dregătorului.
Discret, tăcut şi smerit în faţa celui care Îl arestează (iată, din nou!), Domnul arată aceeaşi siguranţă de Sine cu care ne-a obişnuit; aceeaşi autoritate, aceeaşi convingere că tot ce a fost de spus s-a spus deja şi că tot ce s-ar mai putea adăuga ar atenta la libertatea pe care marele inchizitor o demonizează atât de mult.
Pe cât de discret şi de tăcut, pe atât de provocator priveşte Hristos cum uzurpatorul Său se zbate în chinurile propriei viziuni asupra vieţii, o viziune care a falsificat grosolan Evanghelia şi Viaţa. În faţa tăcerii Sale, marele inchizitor perorează dezvinovăţindu-se până la epuizare, în timp ce Domnului I-a fost de ajuns să i Se arate doar… Siguranţa Lui îl ustură, iar tăcerea Sa îl doare, zădărnicindu-i pledoaria pe cât de ferventă, pe atât de perversă şi de inutilă. Ceea ce îl copleşeşte, însă, pe cel ce s-a arătat atât de „tulburat” de incomoda apariţie a Domnului pe pământ a fost nemaisperata Lui iubire. Sărutul Său, ultimul lucru la care s-ar mai fi putut aştepta marele inchizitor după o atare „primire”, este mai tulburător decât sărutul lui Iuda….http://www.episcopiaslatinei.ro/2011/12/21/hristos-si-%E2%80%9Emarele-inchizitor%E2%80%9D-scrisoare-pastorala-la-nasterea-domnului/
+ÎPS CALINIC,Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
[…]"Dumnezeu, în atotînţelepciunea Sa, a ales pentru întruparea Fiului sânul mamei ca altar şi familia ca loc de creştere „în har şi înţelepciune.”
Cine nu ştie că familia este cea mai caldă şi sigură vatră, cea dintâi şi cea mai binecuvântată şcoală, dacă părinţii se dăruiesc chemării de ziditori binecuvântaţi de Dumnezeu, în această frumuseţe a lumii văzute?
Cum să nu mărturisim că astăzi stau faţă în faţă familia sfântă, în care creşte Iisus şi familia blestemată a lui Irod? Una e familia, cămin al nevinovăţiei, rugăciunii, duioşiei, bucuriei şi al tuturor harurilor şi virtuţilor. Cealaltă este familia lui Irod, cuib al nelegiuirilor, al desfrâului, al beţiei, al petrecerilor vinovate, al uciderii de prunci neajutoraţi.
Ca temei viu şi pururea prezent, avem mereu în faţă mărturia familiei simple dar aspre, cum era casa bătrânului şi dreptului Iosif, în care a crescut şi s-a întărit în Duhul Sfânt, pruncul Iisus. Este şi casa noastră unde ne-am născut şi am crescut ca şi Iisus, în grija părinţilor veghetori şi neadormiţi asupra vieţii de zi cu zi, asupra pruncilor veniţi, ca dar al lui Dumnezeu."
Salutul crestin este o scurta marturisire de credinta, precum si o rugaciune spontana. Mantuitorul ne-a spus urmatorul lucru: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu, in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Pentru aceasta, salutul crestin, fiind rostit in numele lui Dumnezeu, este totodata si o stare de comuniune cu Acesta.
