Kostas. Powered by Blogger.

Saturday, November 29, 2008

Dregatorul bogat


(Idei în predici)
"Ştii poruncile:..."(vs.20).Porunca lui Dumnezeu, nu este atât o poruncă ce trebuie împlinită cât o descoperire, "cine este Dumnezeu"fiindcă ne dă"chipul Său"ca prin acesta să ne asemănăm cu El.
Am dus noi, la bun sfârşit vreuna dintre Poruncile Domnului ?
Cum o fi oare, să spunem mereu : nu pot să cred fără bogăţiile mele şi asta e clar stabilit fiindcă nu negociez...ce am, mă reprezintă,acela sunt eu .
Si totuşi "un lucru"lipseşte.Un singur lucru, schimbă viaţa spirituală a unui om, asemeni unei scânduri putrezite dintr-o barcă.
Drumul spre iubirea lui Dumnezeu, presupune predarea tuturor iubirilor noastre.În faţa tainelor nu putem avea "tainiţe",cămări pline din prea plinul vieţii.Deşărtarea lor, ne va umple de binecuvântarea Harului iar cei credincioşi ne învaţă că nu vom fi niciodată dezavantajaţi dacă mergem după Hristos.
Drama tânărului dregător, este drama omenirii . Este imaginea eşuată a convertirii umane."Lasă şi vino după Mine!".Lasă păcatul,omul împătimit,omul vechi şi ia asemănare cu Dumnezeu,fii ca El !
.......
Fiecare venire la biserică, este o convertire din starea întristărilor noastre.

Read more...

Thursday, November 27, 2008

ne zâmbesc candidaţii




Cu toţii în aceste zile suntem plini de griji ca bogatul din Evanghelie „ce voi face ?”, ce vor face aleşii şi alegătorii pe 30 noiembrie pentru ca sa nu ne apase prea tare umerii, Crucea Sfântului Andrei ?
În faţa îngrijorărilor noastre fireşti ne zâmbesc candidaţii ca mai apoi să zâmbim singuri . Nu-i chip să deschizi televizorul , să citeşti ziarul...să ieşi afară şi să nu vezi pe stâlpi , pe bloc,pe garduri prin porţi,la margine drumului zâmbete de...criză.
Or şti unii atât de bine că le suntem susţinătorii şi nu sancţionatorii ? Vorba unuia „mulţi deştepţi poate am văzut ,d' aia am ajuns aşa de prost ...„!
Dacă dai filmul înapoi ai putea vedea acelaş „Arcaş”, pentru că ajunge la ţintă,aceeaşi „Ghiară”fiindcă-i de la abator ,acelaş „Vânt” pentru că-i în cele patru anotimpuri,aceeaşi „Ploaie”care te inundă şi poate acelaşi cântec cu viersuri care mai de care...”Tu iei maşina eu piciorul/o transparenţă-i viitorul/Zămbeşte până la capăt dragă/Sunt ei cu ei şi noi cu noi/Ce vreţi mai mult...zâmbim la voi”!
Hai zâmbete largi deschise pentru ale noastre afişe !
Ei zâmbesc cu dor de- ajunge , noi cu dor de amar...!

Read more...

Sunday, November 23, 2008

"Nebune !" , compliment sau sentinţă ?


(Idei în predici)
Lc.12, 20 "Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?"

Când te face cineva nebun este una, dar când sentinţa este dumnezeiască, este semn că ai eliminat din preocupările tale, viaţa spirituală şi grija de suflet.Cel mai adesea nimeni nu are plăcere să aibă de a face cu nebunii acestei lumi, decât în glume sau fără să vrea . Nebunul e imprevizibil,poate parea cel mai normal om dar in crize este de nestapânit.Fereşte-ne Doamne de crize pentru că poartă în ele o doză usturătoare a "conlucrărilor".
Adesea, exclamaţia"nebunule!", e ca un soi de admiraţie sau extaziere în faţa unui spirit creativ,excentric,nonconformist dar şi tăcere in forul interior,insumând de asta dată, milă, nevoie de a te izola,a ţine departe ca să nu fii contaminat de el, ori a nu contamina...Departe de El, de Dumezeu şi de ceilalţi oameni pentru modul egoist de a evolua şi apoi, riscul "morţii".
Nebunia nu e o forma de evoluţie dar întreaba-l pe nebun despre el insusi si iti va spune ca a evoluat. Intreaba-l pe normal despre nebun si iti va spune ca a innebunit.Împreună rezolvă ecuaţia timpului, zi,noapte ...până la"în această noapte vor lua de la tine sufletul ..."
Nebunul, traieste printre noi adesea, cei care nu avem repere prea clare pentru a sti ce e bine şi ce este rău ce este normal si ce nu e.
Îngrozitor pare a fi, a nu stii vreodată daca viaţa iti va rezerva un eveniment atat de neplacut incat sa devii fără minte.
Minunat momentul în care vei reuşi să depăşeşti înţelepciunea curentă a lumii,nebunia acestei lumi(ICor.3,19)şi să devii cu Sf.Ap.Pavel nebun pentru Hristos "Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos."..(I Cor.4,10).

Read more...

Saturday, November 22, 2008

Un an de la chemarea la Domnul a Părintelui IOANICHIE BĂLAN


Aproape că nu ştiu când a trecut anul de când ne-am despărţit de Părintele Ioanichie.I-am stat in apropiere câţiva ani şi poate de aceea ii simt lipsa.Un om providenţial, "un cronicar al sfinţilor" aşa cum i-a fost intitulată cartea-in memoriam.
Sunt martorul a peste 10 ani binecuvântaţi ce i-a avut Mânăstirea Bistriţa avînd rugători alături de Părintele,pe Părintele Iustin Pârvu,Arhim.Martinian Conuţ,Părintele Marchian,Protos.Hrisostom Asavei,Parintele Isihie,P.S.Ioachim Băcăoanul,Arhim.Ciprian Zaharia,Părintele Vichentie,Irineu,Antim,etc.
Lui, ii datorez prima ieşire în străinătate(Grecia,Italia-1985) şi mai ales pelerinajul din Sf.Munte Athos.A fost şi a rămas totul, ca pe un drum al Emausului...!
Privesc acum spre urcuşul tainic de la Mănăstirea Sihăstria...spre locul odihnei Părintelui.(foto)

Dumnezeu să-l odihnească cu sfintii!

Read more...

Friday, November 21, 2008


Cu ce simţire prăznuim astăzi ? Stăm cu smerenie şi cu recunoştinţa păcătoşeniei în faţa aceleia pe care Sf.Biserică o numeşte “mai curată decât lumina soarelui” ? Mustre-l pe fiecare cugetul pentru mândrie,osândire,zavitie,ceartă ,ură,răutate…Fiecare să lacrămeze pentru sufletul său,pentru starea sa .
O lacrimă pentru această stare Maica Domnului o va duce Fiului său spre iertare şi dezlegare .
Azi să împletim o cunună pentru Maica Domnului pentru că este “biserica sfinţită” care a purtat pe Domnul.
Biserica a pus această sărbătoare pentru a ne chema la sfinţire, a ne face biserică sfinţită,pregătită pentru primirea Domnului nostru Iisus Hristos care vrea acum să se nască în peştera sufletului nostru ce prin păcat, este rece şi întunecată dar prin rugăciune, prin post , prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu se luminează şi se încălzeşte .

Read more...

Sunday, November 16, 2008

Pilda samarineanului milostiv


De peste 2000 de ani un cupris al iubirii în această pildă.
...sunt atâţea "oameni căzuţi" între noi !Căderea e un mijloc de ridicare a noastră şi a aproapelui.
"Pentru mai sigura biruire din noi-singurul scop al vieţii-e lucrarea pentru aproapele"(Vasile Pârvan).
Omenirea este aproapele.
Proba iubirii se face prin aproapele.Cu el nu mai eşti singur.
Drama omenirii este instrăinarea.
Ajută-ne Doamne, să găsim timpul,locul şi omul căruia să-i facem "binele" !Am pierdut atâtea zile cu nepăsarea noastră...

Read more...

Wednesday, November 12, 2008

Mărturie de aşteptare...



Unei mame fiul unic îi plecase în străinăţături . Trecuse cinci ani de parcă ieri ar fi fost având fiecare grija zilei şi doar rugăciunea sau câte un telefon, o felicitare exprimau existenţa vieţii,celuilalt .
Timpul îşi torcea caierul grăbit până într-o zi când mama a fost anunţată că peste o lună fiul său drag va reveni şi crede că nu va mai pleca . De bucurie, înştiinta pe toti care îi întâlnea şi aşa am aflat şi eu . Mi-am zis atunci ce minunat este să fii mamă,să ai inimă de mamă ...!
Avea bucuria vestirii de Paşti . Trecând o săptămână am reîntâlnit-o din nou cam neliniştită şi am întrebat-o de sănătate. M-a încredinţat că totul e bine numai că "zilele trec foarte greu până la venirea fiului meu" .
Zic iată cât e de grea aşteptarea şi cât de repede ne trec anii...când eşti copil vrei mare ,cînd eşti bolnav aştepţi vindecare,trudit vrei odihna,închis aştepti eliberare,despărţit să vină întâlnirea,păcătos să ai zile de întoarcere .
Timpul greu al aşteptării mamei l-a pus Dumnezeu în bunăvoirea Sa cu preţ după ce Vestea bună a trimis-o şi o trimite prin îngeri Săi.Duhul aşteptării,al întâlnirii cu Cel iubit să nu fie pus în calculele noastre ?"
"Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?"(Luc.18,8).

Read more...

Sunday, November 9, 2008

Duminica a XXIV dupa Rusalii-Credinţa despovarătoare( idei în predică)


"Credinţa e suprema armă secretă, care anihilează toate necesităţile, împrejurările şi pulverizează hazardul."( Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii).

...Credinţa femeiii bolnave de 12 ani având hemoragie a fost mai mare decât a tuturor celor prezenţi "de-L îmbulzeau"pe Mântuitorul.
Domnul Insuşi, o numeşte"fiică" a credinţei,a minunii,a curajului.Se cere credinţă pentru a primi darul lui Dumnezeu.
După ce a epuizat tot ce este omeneşte posibil(medical)ea a căutat pe Doctorul cel mai mare ,pe Dumnezeu pe care nu-L întâlnise până atunci şi de care s-a atins şi I-a cunoscut puterea vindecării trupeşti şi sufleteşti.
Iată ce înseamnă primul pas prin credinţă chiar dacă nu vezi scara raiului .
Nu e uşor a ştii , a te însănătoşi . Avem luptă pentru viaţa noastră şi obligatia de a ne îngriji sănătatea.Dacă nepăsarea ar fi dus-o la moarte în apropierea de Mântuitorul, dobândeşte salvarea vieţii, Învierea .La atingerea cu Hristos, bolnavii se tămăduiesc si morţii înviază.
Prin credinţă şi Iair mai marele sinagogii se smereşte şi vine la Mântuitorul cu toată iubirea părintească.Omul credinţei poartă pe inimă povara lui Dumnezeu iubitoare...
Când Domnul Îi spune "nu te teme","crede numai "ne spune nouă tuturor să purtăm în noi şi încrederea,înţelegerea,rabdarea,darurile vieţii celei din Duhul Sfânt.Din acestea se vor împărtăşi si cei trei Apostoli dar şi părinţii tinerei(responsabilitatea) .
Cu atingerea si cu cuvintele Sale, Domnul a săvârşii două minuni: mai întâi a restaurat trupul si apoi a adus duhul înapoi din ţinutul duhurilor în trupul teafăr al fetei de 12 ani.Observăm că vindecările pe care le dă Dumnezeu oamenilor mereu, în fiecare zi, prin harul Său, au ca punct culminant Învierea.
Avem şi noi o fiică unică, poate nu pe moarte, "sufletul nostru" care trebuie atins spre Înviere !

Read more...

Saturday, November 8, 2008



Nu cred că există în lumea întreagă pictată o mai frumoasă "Scară a Raiului" ca aceasta de la Mănăstirea Suceviţa.Văzând ceata îngerească,oştirile cereşti vedem slava şi frumuseţea lui Dumnezeu de care trebuie să ne împărtăşim .
Omul şi-a permis să nu-L slujească pe Dumnezeu pe când îngerii nu.
Ei ne invită a privi înălţimile,icoana chipului.
Avem atâţea îngeri printre noi...şi de aceea totul este minunat !
http://www.ziarullumina.ro/articole;725;1;16307;0;Ingerii-vii-sau-despre-concretetea-nevazutului.html

Read more...

Tuesday, November 4, 2008

TOAMNĂ ISTORICĂ- OBAMA


4.11.2008- zi istorică.
Noi chiar dacă nu am votat, am fost acolo cu gândul cel bun, ca o rugă a împlinirii frăţeşti.Lumea parcă simte o atmosferă primăvăratică în această toamnă ,depăşind "militarismul"şi fundamentalismul religios.
Nu e de mirare pentru "fii veacului acesta" să-i prindă entuziasmul peste măsură iar mesianismul să fie hrănit.La atatea păreri ai zice simplu,taică o nouă virusare(boală) obamania este adevărat ?
Dar ce sa mai comentăm ,Noua ordine mondială, are nevoie de "uniformitate".
Modelul european al Republicii lui Platon, venit după "Imparaţia creştină", prinde bune rădăcini şi în America.Vom vedea mai apoi şi ce se alege din visul american.
Promisiuni în campania electorală există numai că SUA este America iar noi suntem o particică din Europa ...deci, fără pretenţii pentru toamna noastră . NU se face totul într-o zi,o lună ,un an,patru ani de mandat.
Şi mai ştim ceva:cei reusiţi în alegeri după intronizare primesc "cărţile gata făcute" ca să nu le zicem şi citite... a altora.
Indrăznim să semnalăm electoratul însă cu sufletul...
Doamne,îngăduie ruga, împlinirii româneşti !

Read more...

Monday, November 3, 2008

PĂRINTELE IUSTIN PARVU PRIMESTE IN SFÂRSIT A FI ARHIMANDRIT

video

VREDNIC ESTE !

Read more...

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP