Kostas. Powered by Blogger.

Thursday, December 31, 2009

Anul Nou 2010

După 365 de răsărituri şi apusuri,urcuşuri sau coborâşuri,365 de lumini şi umbre adăugate cărţii vieţii noastre, iată-ne din nou la cumpăna dintre ani, primind trecerea cu mulţumire şi recunoştinţă de tot ceea Bunul Dumnezeu a dat. Frumos zice poetul :

Anul nou - Vasile Militaru
Asculta mai multe audio Blog

gândind că timpul este măsura devenirii noastre. Oare se poate şi de această dată un început fără a începe nimic ? La cât convenţionalism există poate ar trebui să adăugăm viaţă anilor şi nu ani vieţii, deoarece ceea ce nu trăim la timp nu trăim niciodată.
Cu ocazia fiecărui început de an, noi obişnuim să ne urăm unii altora un an nou mai bun şi mai fericit, ba chiar ne urăm la mulţi ani cu sănătate şi fericire! Toţi ne dorim nouă înşine şi celor dragi un an nou mai bun. De cele mai multe ori considerăm că avem un an nou mai bun dacă suntem sănătoşi, dacă avem salarii mai bune şi pensii mai mari, dacă nu avem multe griji,boli şi necazuri. Desigur, toate acesta sunt importante pentru o viaţă umană normală. Dar, dacă privim viaţa şi din punct de vedere creştin, putem spune că avem un an nou mai bun dacă păstrăm în suflet harul sfinţitor, dacă creştem în cunoaşterea, iubirea, urmarea şi slujirea lui Hristos; dacă avem capacitatea de a suporta toate încercările vieţii cu încredere, curaj şi răbdare, conştienţi fiind că toate încercările vieţii se îndreaptă spre binele acelora care îl iubesc pe Dumnezeu. Avem un an cu adevărat bun când cu fiecare intenţie bună, gând bun şi faptă bună ne apropiem de sfinţenia la care Dumnezeu ne cheamă."Doamne, ce mulţi sunt cei care trăiesc zile şi ce puţini sunt cei ce trăiesc viaţa" ( Nicolae Iorga).
De ce îi găseşte pe unii parcă sfârşitul anului într-o eternă vineri?! Greu de răspuns acum când sufletul este otrăvit de atâtea probleme în criză materială şi morală.Tirania financiară,educaţia-sănătatea pe masa de operaţie, interesele, compromisul, nepotismul,"şanse egale în Curtea europeană", cipuirea, frica, şocul beneficiilor, adrenalina urbană, nepăsarea, isterizarea capitalismului mondial, sunt feţe ale trecutului ce ne urmăresc, rănesc pentru slăbiciunile noastre, deopotrivă cu vrăjmaşii ce le-au semănat. Dilema rămâne până la înnoirea noastră.Înnoire nu a anului, ci a vieţii noastre. Va fi anul 2010, atât de greu pe cât ne anunţă unii încât să ne "băgăm minţile în cap „spre a face ceea ce trebuie ?

“Cei ce vor să intre aici au nevoie de 1000 de puncte “.
Îngerul l-a întrebat: - Ce ai făcut în viaţă?
- Eu? Am fost credincios Domnului întreaga mea viaţă. Am păzit Cuvântul lui Dumnezeu cu toată sfinţenia. - Foarte bine. Ai un punct.
Altceva? - Am dat mai mult decât zeciuiala de fiecare dată pentru lucrarea Domnului. Am ajutat pe săraci, pe văduve, pe orfani. - Excepţional. Încă un punct.
- Am crescut o familie numeroasă de copii, pe care i-am făcut misionari. Eu însumi am predicat Evanghelia şi am ajutat la răspândirea ei. - Nemaipomenit! Aşa oameni cam rar vin pe aici, a spus îngerul. Încă un punct.
Ai mai făcut ceva? - Bietul om s-a pierdut cu totul. Dacă pentru tot ce spusese până acum valora numai 3 puncte, ce să mai adauge ?
A ridicat ochii spre uriaşa inscripţie şi, a citit din nou: “Cei ce vor să intre aici au nevoie de 1000 de puncte!” A oftat adânc şi a exclamat: - Doamne, aici se poate intra doar prin harul Tău! - Exact, a spus îngerul. 997 de puncte! ".
Nu ştiu ce v-aţi propus şi câte puncte vreţi să acumulaţi dar aveţi din toată inima, urarea " SĂ VĂ ŢINĂ DOMNUL ÎNTRU MULŢI ŞI FERICIŢI ANI !



Read more...

Sunday, December 27, 2009

"Crăciunisme"

La marile Sărbători, ne căutăm şi nu ne regăsim;nici în daruri,nici în lacrimi,nici în zâmbete,nici în suspine,...nici în facere de bine.
Ne-am obişnuit să spunem şi cum a fost Crăciunul.Poate că Bunul Dumnezeu, ne lasă aceste zile spre a descoperi cum bucuria ne dă putere de nu obosim, sau a deosebi stările vieţii noastre atunci când suntem chemaţi cu toţii a ne împlini în sărbătoare.
Pare, însă trist când Naşterea Domnului se transformă,din pricină a bucuriei sfinte în pretext al bucuriilor de Crăciun.Iar că aşa se întâmplă cel mai adesea, vedem din faptul că unii îşi iau liber a vorbi de taine,minune, deşi nu cunosc,...vorbesc de pace cei plini de tulbarare, de iubire, mânioşii,...vorbesc de dreptate strâmbii lumii,de împlinire hoţii,falşii şi laşii acestei lumi.
În minte păstrez atâtea imagini de la an la an şi aproape nu aş vrea să scriu cum unii vor să confişte sărbătoarea Naşterii Domnului, pentru un Crăciun secularizat,globalizat în care se creează o atmosferă păgână în casele noastre şi în întreaga societate.Ne substituie unui Crăciun al Moşului(ce ţi-a adus Moşul,vedem armate de moşi,purpuraţi,uniformizaţi,stilizaţi),al bradului luminat la ordinul primarului,al excursiilor de week-end, al petrecerilor în cluburi, etc.Funcţionează extraodinar stereotipia, pofta pentru cumpărături, alergatul.
Toate acestea fac ca la cel mai important moment al Crăciunului-participarea credincioşilor la Sfânta Liturghie-să fie înlocuită cu odihna, din pricina pierderii nopţii.
Iată cum intruziunile seculare, interesele comerciale, caută şi ating Pruncul Sfânt asemenea mâinilor rele ale lui Irod prin ucigaşii celor 14.000 de prunci ori prin cei ai răstignitorilor, Domnului nostru Iisus Hristos.El vine ca un copil smerit dar va creşte şi ar fi bine să avem toţi mâini de Maică...

Read more...

Friday, December 25, 2009

Nasterea Domnului

Read more...

Pastorala 2009-NASTEREA DOMNULUI, NADEJDEA LUMII+IPS TEOFAN

Iată ceea ce poate fi spus mai frumos pentru noi toţi!

Scrisoare pastorala la Sarbatoarea Nasterii Domnului
Iasi, anul mantuirii 2009
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IASILOR SI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI

Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca sa prisoseasca nadejdea voastra, prin puterea Duhului Sfant (Rom. 15, 13)

Iubit popor al lui Dumnezeu din Moldova,

Suntem spre sfarsitul anului 2009. A fost un an greu pentru toti, iar pentru unii dintre semenii nostri chiar foarte greu. Multi dintre confrati si-au pierdut locurile de munca, altii au ramas indatorati la banci, pierzandu-si casele si alte bunuri. Drama plecarilor la munca in strainatate a continuat sa faca victime in numeroase familii. Despartirile dintre soti s-au inmultit spre disperarea copiilor. O anumita stare de neliniste s-a strecurat in sufletele multora.
Aceasta a fost, in general, atmosfera care a dominat viata noastra si a celor din jur in anul care tocmai se incheie. Apropierea sarbatorilor legate de Nasterea Domnului, Anul Nou si Boboteaza aduce, parca, o anumita relaxare. Cel putin la suprafata lucrurilor o anumita stare de optimism se face simtita. Ce se intampla in adancul sufletului, singur Dumnezeu cunoaste.

Din pricina contextului dificil care defineste viata omului de un anumit timp incoace se observa la multi o anumita predispozitie spre deznadejde. Tristetea, resemnarea, plictiseala isi fac loc tot mai mult in sufletele multora.

In aceasta ambianta incarcata de tensiune apar la usa preotul cu icoana sau un grup de colindatori. Are vreun rost venirea lor in casa mea, ma intreb? Ce poate sa-mi spuna preotul? Pot, oare, colindatorii sa-mi ofere ceea ce-mi lipseste, sa-mi raspunda la atatea nelinisti pe care le simt?
Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei (1), rosteste preotul in casa crestinului. Iar colindatorii explica:

La Betleem Maria
In sarac locas
Lang-acel oras
A nascut pe Mesia.
Pe Fiul Cel din vecie
Ce L-a trimis Tatal mie,
Sa se nasca si sa creasca
Sa ne mantuiasca (2).
Din imnul Nasterii rostit de preot si din mesajul colindatorilor, omul afla ca acum 2009 ani Dumnezeu a coborat pe pamant, a locuit printre oameni, le-a cunoscut durerea si a luat asupra Sa povara pacatelor lor. Oameni obisnuiti, precum pastorii, si intelepti de seama, precum magii, au trait atunci un eveniment exceptional: a avut loc intalnirea lor cu Dumnezeu. In viata lor a ramas lumina adevaratei cunoasteri, singura mantuitoare: Hristos Dumnezeu. Precum multi dintre cei de azi, pastorii si magii, inainte de a-L intalni pe Hristos, aveau cautarile, incercarile, durerile si nemultumirile lor. Pastorii traiau greu. Pamantul arid din jurul Betleemului intretinea cu dificultate turma de oi, care, la randul ei, constituia izvor de hrana pentru familiile lor numeroase. Grija pentru hrana pruncilor, impozitele cerute de ocupantul roman, luptele interne din sanul propriului popor, libertinajul moral al societatii vremii faceau nesigura, trista si grea viata oamenilor obisnuiti ai acelor timpuri.

Magii de la Rasarit erau oameni bogati, dar nelinistiti in sufletul lor. Un imens gol se instalase inlauntrul lor. Cautau cu disperare adevarul si nu-l gaseau. Precum Solomon de altadata ajunsesera la convingerea ca totul este desertaciune (3). Viata le era, credem, o muceda, cumplita lancezeala, deschisa spre o vesnicie neteda si goala (4).

Iubiti credinciosi,

Observam ca viata pastorilor din Betleem si a inteleptilor magi din Rasarit se aseamana uimitor de mult cu viata romanilor de azi. Omul sarac se framanta pentru painea copiilor pe care n-o are sau nu o are la nivelul asteptarilor sale din ce in ce mai mari. Cel bogat se simte tot mai amenintat de criza, de nemultumirea celor din jur, iar multi dintre cei cu multa carte traiesc tot mai adanc drama singuratatii, a golului launtric, a nedescoperirii sensului vietii.

Glasul ingerilor a vestit pastorilor la Betleem ca S-a nascut Mantuitor Hristos Domnul (5) si, prin aceasta, viata lor s-a schimbat. Nu mai considerau saracia si pozitia lor umila in societate ca un blestem, ca o nesansa a vietii lor. Steaua a aratat inteleptilor magi drumul catre Betleem. Intalnirea cu Hristos la Betleem aduce bogatilor magi lumina cunoasterii Adevarului. Simt ca Hristos este Adevarul, ca Adevarul ii face liberi (6). Spre casa lor se intorc pe alta cale (7). Venisera pe drumul zbuciumului launtric, al indoielilor de tot felul, al framantarii traita intens la fiecare pas. Se intorc la casa lor pe drumul bucuriei ce o daruieste aflarea Adevarului, pe drumul certitudinii ca Hristos este Lumina lumii (8), Calea, Adevarul si Viata (9).

Pastorii de altadata au ascultat glasul ingerilor: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire (10)! Magii au urmat directia indicata de stea si au inteles rostul existentei lor. Are, oare, romanul de azi, fie el om obisnuit sau responsabil in viata eco-nomica ori politica a tarii, sau intelectual de clasa, taria, curajul, smerenia sa asculte glasul Scripturii, al Sfintilor Parinti, sa urmeze drumul aratat de Biserica?

In lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea (11). Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi (12), zice Hristos. Sa nu fim robii unor sperante desarte spune Sfantul Ioan Gura de Aur, caci speranta noastra (Hristos) este sigura si nemiscata (13). Toata faptura..., zice cantarea Bisericii, lauda pe Cuvantul (Hristos), Cel ce S-a smerit si-L slaveste cu frica; stricata fiind, dar tot nadajduieste (14).

De multe ori omul nu se deschide spre Dumnezeu si spre Biserica Lui, din cauza preamultelor sale pacate si a ceea ce se intampla in jurul sau.
Impovarat de pacate, omul se crede nevrednic de iertarea lui Dumnezeu si cade in cea mai cumplita boala: deznadejdea. Sfintii Parinti marturisesc in modul cel mai categoric ca nimic nu este mai daunator ca deznadejdea. A gresi este lucru omenesc, a deznadajdui e lucru dracesc (15), spune Sfantul Nil Sinaitul, iar Sfantul Efrem Sirul indeamna: Cu succesele sa nu te lauzi si nici in vremea greselilor sa nu te deznadajduiesti (16). Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui este cuvantul Sfantului Siluan Athonitul, adresat omului contemporan. Aceasta pentru ca niciun pacat, oricat de greu ar fi, nu poate coplesi iertarea si iubirea lui Dumnezeu.

Nici ceea ce se intampla in jur nu trebuie sa-l descurajeze pe om. In pofida aparentelor, sunt atatea lucruri minunate in jur, atatea momente traite in mod adevarat in apropiere de noi. Este necesar putin efort, putin curaj, putina onestitate pentru a sesiza frumusetea din sufletul multor oameni, frumusete traita ca rugaciune, verticalitate, putere de jertfa. Aceste persoane, chiar daca nu sunt prea multe la numar, constituie Romania cea reala, Biserica cea adevarata pe care nimic nu le poate distruge.

Dreptslavitori crestini,

De sarbatoarea Nasterii Domnului, Biserica adreseaza cuvant de binecuvantare, mesaj de imbarbatare, indemn de nadejde catre toti fiii si fiicele ei, catre intreaga lume. Biserica indeamna lumea sa se apropie de marea taina a venirii lui Dumnezeu printre oameni, a coborarii Lui la oameni, in oameni si pentru oameni. Suflete si inima, spune can¬tarea Bisericii, gatiti-va cu bucurie si cu toata frica. Acum vine Imparatul Cel fara de inceput (17). Sufletul omului, mintea si inima lui sunt chemate sa inteleaga taina Betleemului, sa se deschida spre Hristos, Cel ce ne-a nascut din nou, spre nadejde vie (18). Nu orice fel de nadejde, precum cea pe care o ofera un pamantean altui pamantean, ci nadejdea cea vie este cea pe care Dumnezeu o daruieste: Eu, Eu sunt Cel ce da nadejde!, zice Domnul (19).

Ramanand intemeiati in credinta, intariti si neclintiti de la nadejdea Evangheliei (20), crestinii sunt chemati sa traiasca in duhul Scripturii si sa-L marturiseasca pe Hristos, Cel nascut la Betleem, mort si inviat pentru mantuirea lumii.

Marturisirea lui Hristos implica o viata personala de rugaciune, post si spirit de jertfa. A fi marturisitor al lui Hristos inseamna viata curata de familie, implicare responsabila in societate si onestitate in relatia cu celalalt.

Sarbatoarea Nasterii Domnului este moment potrivit pentru o constientizare mai vie a demnitatii de crestin, a identitatii de roman, a calitatii de om. Acestea toate se arata atat in marturisirea credintei celei adevarate, cat si intr-o atitudine corespunzatoare fata de ceea ce se intampla in jur.

Rog pe Dumnezeu, Cel nascut dupa trup in Pestera Betleemului, sa aiba pe fiecare in parte si pe toti laolalta in binecuvantarea, iubirea si iertarea Sa cea milostiva. Sa aveti cu totii parte de clipe frumoase, clipe adanci, clipe adevarate in rastimpul dintre sarbatorile Nasterii si Botezului Domnului, clipe care, apoi, sa se prelungeasca in tot anul care vine. Zilele anului 2010 de la Nasterea lui Hristos sa fie impodobite cu mai multa curatenie sufleteasca, mai multi prunci nascuti in familii, mai multa intelegere intre romani, mai multa pace in lume.
Cu inima de parinte duhovnicesc si frate intru Hristos, imbratisez cu dragoste sfanta pe fiecare, rostind cuvant de colindator:

Hristos Se naste, slaviti-L!
Hristos din ceruri, intampinati-L!
Hristos pe pamant, inaltati-va!...
Sarbatori sfinte si pline de bucurie!

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Read more...

Tuesday, December 22, 2009

Colindători în momente comemorative

Împlinirea a 20 de ani de la Revolutia din decembrie ‘89 a însemnat şi în Piatra Neamt,oficierea de slujbe religioase în memoria victimelor căzute sub gloante, depunerea de coroane, acordarea de diplome si plachete omagiale din partea reprezentantilor Asociatiei Revolutionarilor din Decembrie ‘89 (ARD’89), filiala Neamt .La asemenea moment a fost invitat Inalt Preasfintitul Mitropolit Teofan, după care ne-a primit şi pe noi colindătorii la protopopiatul Piatra Neamţ.

Read more...

Monday, December 21, 2009

Colinde...colindători

Colindele, sunt premergătoarele sărbătorii Crăciunului deoarece ne pregătesc sufletele pentru marele Praznic al Naşterii Domnului.Ele sunt creaţia poporului şi de aceea de câte ori le ascultăm vibrează în noi rădăcinile strămoşeşti şi marea Taină a iubirii lui Dumnezeu ce inspiră omenirea în operele creaţiei sale.Ele ne aduc un suflu viu al prezentului, pe acel "astăzi", în legătură trecut-viitor, iar la noi românii în mod special, ele sunt ale copiilor ce colindă,adică merg din casă în casă, până la "casa pâinii", Bethleemul sufletelor noastre.
Spre deosebire de occidentali unde colindele,sunt"cântece"pregătite, concerte, la noi ele apaţin unui spaţiu deschis în care se vesteşte bucuria Naşterii ca un memorial al Liturghiei, al slujbelor şi al sfinţeniei bisericii din sate şi oraşe.
Prin frumuseţea versului,inspiraţia melosului inimile credincioşilor devin biserică,peşteră transformată în locaş pentru cer,casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magii înţelepţi.Colindătorii sunt acei oameni care se transformă în crainici ai bucuriei venirii lui Hristos în lume, ai împreunării noastre cu Dumnezeu. Colinda nu-i altceva decât o Evanghelie populară, o Biblie nescrisă a Naşterii Domnului. Cei care cântă colindele, sunt purtători de Hristos penru că "vi-L aduc pe Dumnezeu, să vă mântuie de rău"ca şi cum prin aceasta gazda îşi primeşte oaspeţii chemării la îndumnezeire.Gazda devine lăcaş,"...şi-L aştept pe Dumnezeu să mă ospătez şi eu"(Colind).Creştinii sunt gazdele "zilelor bunătăţii",a zilelor de Sărbători fiindcă dragostea faţă de semeni, răsare din bunătatea inimii.Readucerea Naşterii Domnului în fiecare an ne arată că sărbătoarea Crăciunului nu mai este o sărbătoare abstractă, ci este prezenţa permanentă a lui Hristos între noi:
Hristos vine azi tainic în inimile noastre prin bunăvoinţă şi cântări pentru a schimba inimile noastre în sălaş primitor de lumină şi căldură sfântă.El ne este adus de fiecare om ce ne colindă cărarea acestei vieţii şi-l întâlnim adesea la uşa,la poarta noastră,la nevoie spre a putea face şi noi binele.N-o fi cel mai nimerit aşa cum ne-ar place să alegem dar vine,poartă cuvânt,cânt,bucurie,putere şi trebuie să cântăm împreună. Dacă am cânta în fiecare zi cu fratele nostru s-ar naşte, o altă lume,...lumea "colindului sfânt şi bun"(Din an în an) !

Read more...

Sunday, December 20, 2009

Read more...

Monday, December 14, 2009

Pilda invitaţilor la Cină

Evanghelia ce se citeşte în Duminica a XXVIII-a, după Rusalii(Lc.14,16-24) revine obsedant în mintea mea după fiecare Sfântă Liturghie când încerc să trec prin ochii sufletului dorinţa de participare la ospăţul ceresc a lui Dumnezeu a celor încredinţaţi spre păstorire.O "cercetare" sinceră mă prinde de fiecare dată descoperit,fiindcă este la fel de reală ca în vremurile de criză.Toţi sunt chemaţi să pună umărul la depăsirea acestora dar tocmai cei chemaţi să fie primii,găsesc scuze personale.Istoria omenirii a trăit şi trăieşte, asemenea momente ale neputinţei omenesţi,ale încercărilor,ispitelor,însă dacă din ele, facem o regulă mâniem rău pe Cel ce ne-a chemat fiindcă nu Dumnezeu este absentul, ci omul,care dă o prea mare importanţă lucrurilor trecătoare.Adesea îmi spun că dacă la sfârţitul Sfintei Liturghii s-ar oferi aur şi argint,atunci raportul răspunsului la chemare ar fi invers proporţional de cum este în prezent.Refuzul chemării este incapacitatea de a înţelege binele cel mai de preţ,este refuzul dragostei, deoarece suntem invitaţi la :
-ospăţul Cuvântului;
-împărtăşirea cu Sfintele Taine;
-comuniune de binecuvântare,iubire şi bunătate.
Locul se subînţelege că este,Casa acestora,Biserica şi trebuie umplut.Există un "acum " al acestei Cine."Veniţi,iată toate sunt gata "!, este îndemnul slujitorului,acelui Om ce ne vorbeşte la timpul prezent,acel prezent al Evangheliei în inima,acel răspuns viu.Cu alte cuvinte, Domnul nostru Iisus Hristos spune prin această pildă că acest timp al nostru pe faţa pământului este hotărâtor şi este în libertatea fiecăruia.Cât de minunat ar fi dacă oamenii întelegenţi şi importanţi ai planetei ar înţelege ce vrea Domnul...Atitudinea negativă a omenirii s-ar schimba.
Marea putere a celui ce a făcut cină stă şi în faptul că supărarea,mânia pe unii, nu a condus la închiderea uşilor casei şi anularea cinei, ci la o schimbare a planului iniţial.A trimis slujitorul în pieţe,pe uliţe la aceia pe care harul chemării îi poate schimba datorită faptului că centrul fiinţei lor era liber."Săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii“.Aici aflăm paradoxul acestei parabole : Doamne, cum cei suferinzi de atâtea păcate nu te scandalizează ? Oamenii care nu sunt elite ale societăţii, care nu se consideră desăvârşiţi sau superiori altora şi care au multe lipsuri materiale trupeşti şi sufleteşti, Tu le redai prezentul,minunea de a se îmbogăţi în duhul,a merge pe cale îndumnezeirii,a vedea viitorul veşnic ? Şi încă ceva.Tocmai când mă socoteam că-i plină lumea de ei,iată, mai este loc.Întodeauna o să mai fie loc de a face binele.Pentru ei slujitorul merge neobosit, „la drumuri şi la garduri“să-i silească pe toţi să intre,să-i înduplece de lucrarea Duhului Sfânt.Călătorii în cele lumeşti şi despărţiţii de Dumnezeu sunt în mila şi grija lui Dumnezeu prin lucrarea stăruitoare a celor credincioşi.
Chemarea de azi este şi chemare la Marele Praznic al NaşteriiDomnului.Pentru a fi fericit în zi de sărbătoare trebuie să-ţi înţelegi chemarea.Domnul parcă vrea să ne spună că El se naşte pentru ca să devină cină,Cina cea de Taină .
Când auzim clopotul bisericii, când vedem în calendar că este duminică sau zi de sărbătoare, să înţelegem că Dumnezeu ne cheamă la ospăţul bucuriei, la cina mântuirii noastre în împărăţia lui Dumnezeu, care are ca arvună şi antecameră viaţa spirituală şi viaţa de împărtăşire din Sfintele Taine în Biserică.

Read more...

Wednesday, December 9, 2009

Cu Părintele Iustin Pârvu





I.2
...Nu cred să fi refuzat pe cineva de la rugăciune şi aşa se face că are mii de "chipuri ale rugii", pe care-i recunoaşte după ani şi ani,pe nume ca pe un dat prin care Dumnezeu lucrează în oamenii cu adevărat rugători,sau pentru cei recunoscători, reîntorsi, ca un semn al împlinirii, din ectenia cererilor.
A sta alături de el în anii adolescenţei a fost împlinirea celor şapte Laude ale Bisericii, plus canonul de rugăciune,seara şi dimineaţa,care mă punea să-l citesc din slovă veche(chirilică)şi nu a fost deloc uşor la început, neavând deprindere.Dar a avut răbdare,aşa cum de altfel a avut şi cu priceperea muzicii psaltice,la care mărturisesc că l-am cam supărat de multe ori. Bun notist şi dornic de a cânta cu cineva psaltichie aveam alături de el,priceperea şoferului ne experimentat ce-i pus a conduce, noaptea. Jena,nesiguranţa,teama îşi luau tributul.
Uneori mai luam şi ceva mustrare fiindcă gândurile îmi stăteau la tot felul de ghiduşii,întâmplări şi nu de puţine ori ne-am amuzat după hirotonisirea mea, cum cerul,atingea poemele. Umorul fin, îi place până astăzi iar surâsul e parcă din împlinirea bucuriei,a bunătăţii faţă de toată lumea.
Adesea zicea: nici prea vesel,nici prea trist,ci pururea potrivit...(va urma)

Read more...

Monday, December 7, 2009

Părintele Iustin Pârvu la Săvineşti

secvenţe din timpul slujbei Tainei Sf.Maslu


I.
Dacă cu greu urci muntele, atunci muntele, cu şi mai mult greu, vine la vale.Aşa aş putea zice despre cele petrecute deoarece trecuse ceva timp de când aşteptam să-l avem în biserica noastră pe Părintele Iustin, aşa cum l-am avut încă din vremea copilăriei până la venirea în aceasta parohie.
M-am născut, parcă deodată cu poveştile mamei şi ale bunicii despre timpurile grele când Părintele era în anii grei de temniţă cu atâţea alţi mărturisitori ai închisorilor. Port încă în suflet chipul mamei părintelui Iustin,Ana care îl pomenea printre cei trecuţi la Domnul, din moment ce de peste şapte ani, nu mai primise nici o veste despre el...
Nu o să pot uita vreodată ce a însemnat întoarcerea Părintelui din temnitele comuniste şi mai ales cum bunica m-a luat să mergem la Mănăstirea Secu,aşa cum pleca cel puţin odată pe lună, la o mănăstire. Am ajuns acolo la începutul Sfintei Liturghii ţinută în biserica Sf.Ioan Botezătorul(Blagoslovul),am stat la slujbă şi după terminare a venit la noi cineva îmbrăcat în costum negru şi ne-a invitat discret să-l urmăm.Ne-a condus la casa muncitorilor de şantier a mănastirii unde avea o cămăruţă mică.De-abia acolo, am văzut lacrimi de bucurie frăţeşti şi am început să înţeleg câte ceva.Se spuneau atât de multe că eu le pierdusem şirul şi parcă nu mai înţelegeam nimic.Eram totuşi atât de fascinat de ceea ce se povestea încât renunţasem la joacă şi acum pe primul loc nu mai era bunica, "povestitorul",ci apăruseră alcineva.M-a copleşit de înţelepciune, de câte lucruri ştia, încât pe drum la întoarcere acasă i-am zis bunicii că vreau să revenim duminica următoare.N-a fost aşa,deşi promiseese, însă după ceva timp ne-am trezit cu Părintele la noi, în casa părintească,unde există iconiţe drept mărturie de binecuvântare să ne lumineze Bunul Dumnezeu.Ce puteam înţelege, eu pe atunci cu ceilalţi fraţi mei, date fiind timpurile de încercare ale neamului nostru românesc?... Însă petrecerea pe lângă Părintele, în fiecare vacanţă a multor zile,a făcut să văd realitatea cu alţi ochi faţă de prietenii,colegii mei,ba chiar să avem "tainele " noastre,despre care nu se vorbea decât în siguranţă.Când am intrat la seminarul M.Neamţ,avea să-mi deschidă ochii şi mai mult,arătându-mi chiar probe de felul în care era urmărit,ascultat,spionat.
Trăia un capitol al umbrelor şi luminilor pentru că niciodată nu avea siguranţa asupra a ceea ce s-ar mai putea întâmpla.Foarte greu a fost reprimit în mănăstire deşi era preot călugăr.A muncit mulţi ani pe santierul de la Manastirea Secu, ca salahor de dimineaţă, până seara dar şi în alte locaţii ale şantierului.După muncă, mergea tot timpul la strană,împlinind "ora et labora".Nu accepta şi nu acceptă lipsa de la biserică decât dacă avea alte ascultări binecuvântate.Primit în mănăstire "pe uşa din dos"datorită regimului, avea să fie mai întâi, cu ascultarea călugărească la grădinărit,apoi la stupină,muzeograf, preot slujitor.
Avea sârg,conştiinciozitate cât pentru noi toţi,tot timpul de citit ceva şi purta discuţii mai ales cu părinţii în care avea încredere. Alături de el am cunoscut o adevărată generaţie de părinţi duhovniceşti ai Moldovei.De la Mănastirea Secu,amintesc pe Părintele Antim Găină, P.Sofronie Ungureanu, P.Varlaam, Gherasim, Nifon,Ghenadie,s.a. Din Mănăstirea Neamţ, P.Vlasie, P.Prof.Ioan Ivan, P.Irineu Cheorbeja, Claudiu Derevreanu.La Mănăstirea Sihastria-P.Ioil, P.Paisie Olaru, P.Cleopa Ilie, P.Petroniu Tanase, P.Ioanichie Bălan, P.Marcu,Nazarie,etc. Mai sunt şi alţi părinţi de la alte mănăstiri dar poate altădată.
Uneori povestea cu aceştia fără sfială,spre aş vărsa zăduhul, greul anilor de război şi de temniţă,greul pământului, pe lângă cele de suflet ziditoare. A avut întodeauna, o preocupare pentru nevoile poporului creştin ortodox.I-a înţeles suferinţa ca acela, care avea parte de ea,şi iată cum i-a a rămas rugătorul alături de noi,ajutătorul celor plini de griji şi neputinţe omeneşti...(va urma II.).

Cuvantul Parintelui Iustin

Read more...

Saturday, December 5, 2009

Luna Moşilor-(fiul moşului)





...o lună atât de aşteptată, visată, minunată.Anul acesta "minunată" şi de minunile ce le va da Dumnezeu de ziua Sfântului(Moş)Nicolae,poporului în turul doi al alegerii Preşedintelui,ţării.
Oricine ar fi alesul, după cum se traduce numele Nicolae, "biruitor de popor",va trebui să fie,să-l ante-numim "fiul moşului" pentru această zi dar mai ales după chipul şi purtarea viitoare(?).Întrebarea întrebătoare, rămâne încă cinci ani,"nuiele" sau "daruri"deoarece cel mai adesea suntem realişti în ceea ce se întâmplă, fără însă a ne pronunţa la timp...
Exista şi un rafinament al darurilor, o scara a lor. Cu cât relatia este mai stransă si mai subtila, cu atat darurile pierd din continutul lor material, se eterează in favoarea spiritualului.'Om vedea cum poporul, îşi va iubi conducătorul(fiul moşului).
Noi credem în bunătate chiar dacă uneori este umbrită de atâta întunerec al lumescului şi aceasta fiindcă ştim că a răsărit "steaua magilor",avem şi pe Moşul Moşilor,"Cel batran de zile"de fapt avem Viaţa plină de daruri născută din Dumnezeu in inimi.Aşa se face că nu întâmplător în moşi, găsim tocmai simbolul universal al dărniciei,al bunătăţii iar fără ei, viaţa ar fi cu mult mai săracă.
"Mosii" sunt cei care stau in lanţul neintrerupt al stirpei noastre, ei ne sunt "stră-mosi", rude intemeietoare. Noi Il receptam pe Dumnezeu, ca de altfel si pe Sfintii Lui, ca fiindu-ne in neam, o rudenie care nu este simplu trupeasca, ci preponderent duhovniceasca. Moşii sunt ai lumiii întregi, ai celor buni şi ai celor răi,aşa cum suntem noi, dar mai ales, aşa precum sfinţii.De faţă cu ei, adevărul nu mai poate fi relativizat."Adevărul lucrurilor",grăieşte pentru Dumnezeu şi semeni până la jertfă.Întrupat în fiinţa omului,trezeşte conştiinţe,dojeneşte fiorul temerii,umple norii speranţei cu ploaie,din roua binecuvântării.Dumnezeu dă intotdeauna cu supramăsura, nimic meschin in "plată" sau "răsplata" Lui.Dincolo de darurile pe care le aduc Mos Nicolae şi Mos Crăciun, este Hristos Insusi Cel care Se dăruie si care este izvorul real, constientizat sau nu, al bucuriei noastre în luna,lunilor, vieţii noastre.

Read more...

Friday, December 4, 2009

Read more...

Wednesday, November 25, 2009

Slujba arhierească la Capela „Sf. M. Muc. Gheorghe“ a Batalionului 634 Infanterie „Petrodava“




Cuvantul I P S Teofan in capela garnizoanei Piatra Neamt - 24 11 2009
Asculta mai multe audio Blog

Read more...

Tuesday, November 24, 2009

+Sfinta M. Muceniţa Ecaterina


Acatistul Sfintei Ecaterina
Asculta mai multe audio Muzica


Martiriul iconic

Read more...

Thursday, November 19, 2009

Delicvenţa juvenilă


Astăzi am ajuns alături de alti invitaţi, cu mare bucurie în mijlocul tinerilor frumosi de la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş"-Piatra Neamţ, care au organizat o dezbatere, pe tema "TOŢI PENTRU O LUME IN LEGALITATE-DELICVENTA JUVENILĂ",răspunderea purtându-o clasa a XI-a D,coord.Pr.Dr.Adriana-Zâna Ioniţă.A fost o reuşită deoarece am văzut emoţii,am auzit aplauze,cazuistică,cuvinte de suflet alese şi cred că în locul dezbaterilor prezidenţiale ,conducerea liceului merită toată consideraţia noastră.
Mi-a revenit a trata subiectul "Între legal şi ilegal".Câteva spicuiri :
Ecoul delicvenţei juvenile nu poate fi trecut cu vederea de către Sf. Biserică. Astăzi societatea zilelor noastră se confruntă cu probleme grave şi fără precedent: una dintre ele este şi cea a avortului în rândul elevelor de liceu.
Dacă înaintea anului 1990, când s-a legalizat avortul, astfel de cazuri erau sporadice, acum după 20 de ani, constatăm un lucru înfiorător pe care nu-l mai putem opri, care a scăpat de sub control şi se accentuează pe zi ce trece: 10 % dintre avorturile care se efectuează „conform legii în vigoare” într-o Clinică de Ginecologie sunt eleve ! Dacă în urmă cu 2 ani vârsta acestor tinere era de 17-18 ani , respectiv eleve din clasele a XI-a şi a XII-a, acum vârsta lor a scăzut la 15-16 ani şi tot mai frecvent sunt cazuri la 14 ani, deci eleve din clasele a-X-a, a-IX-a şi chiar a VIII-a![...]
O lege a fost votată peste noapte punând în ilegalitate pe toţi cei care au votat-o şi pe cei care contribuie la îndeplinirea ei. Odată cu această lege o mare ramură a Medicinii, respectiv cea de Obstetrică – Ginecologie, a fost obligată să încalce „Jurământul lui Hipocrat”, fără nici un drept de a se împotrivi, decât cu anumite riscuri… Astfel o crimă, în acest caz pruncuciderea, a devenit „legală” atăta timp cât se cheamă avort. În consecinţă, manipularea limbajului a dus la manipularea unei societăţi întregi, apoi la obişnuinţă, iar în cele din urmă a devenit un lucru perfect normal într-o societate care vrea să pară la fel de normală. Constatăm în final că această „delicvenţă a minorilor” în rândul elevelor nu este decât o urmare firească a unei „delicvenţe a adulţilor”, cea a unei societăţi întregi [...]
Avortul, este expresia cea mai evidenta a prăbusirii morale a unui popor,intrucât este un act de agresiune indreptat impotriva fiintelor celor mai nevinovate si mai lipsite de apărare. Avortul nu este o solutie lipsita de consecinte. „El loveste in mama, in copil,loveste in cuplu, loveste in societate, loveste in Dumnezeu…” Viaţa cotidiană a secolului nostru a făcut din practica medicală numită avort, o banalitate posibilă la orice colt de stradă[...].
Consecinţe ? O societate bolnavă şi îmbătrânită,ipocrită,sărăcită, tot mai multe mame bolnave, cu depresii nervoase şi boli psihice!Mulţi copii anxioşi,frustraţi ,complexaţi,sau cu alte diferite deficienţe fizice ori psihice![...]
Cel mai trist este că elevelor li se oferă aceeaşi alternativă! Adică nici una! Cu metodele de mai sus le rămâne „şansa” să se îmbolnăvească mai repede şi să nu mai devină mame niciodată . Acesta va fi sacrificiul pe care îl vor plăti ele pentru o „libertate”aleasă, sau pe care le-o promite o societate matură şi în care au atâta încredere! Si te întrebi până când această tranzitie? Tare cred că īn ceea ce priveşte vremurile acestea postmoderne, īn care amoralitatea este singura morală cunoscută, rezolvarea, īn linii mari, a acestor chestiuni va veni atunci cānd nu ne vom mai raporta la timp, la vremuri, la mode şi tendinţe, ci cānd ne vom raporta la Hristos, cel care este ieri şi azi şi īn veci acelaşi (Evrei 13,8). Hristos spune “Eu sunt Calea,Adevărul ,Viaţa”.Omul care luptă împotriva vieţii,luptă împotriva lui Hristos,Domnul[...]
Există si o alta „rezistenţă” în legătură cu metodele contraceptive la părinţi şi unii profesori argumentând că „planning-ul familial”este necesar, fiind de fapt şi „legal”. Din motivele amintite la început, se doreşte o înlocuire a unui” rău mare” cu altul „la fel de mare şi periculos”, fără a se pune problema unei soluţii mai bune! In momentul în care întreaga societate acceptă un compromis şi anume cel de folosirea metodelor contraceptive, se acceptă implicit şi AVORTUL, deoarece există în primul rând o rată de eşec al acestor metode iar apoi apar acele multe boli produse de ele, inclusiv sterilitatea. Dar cel mai important lucru de subliniat rămâne faptul că, prin folosirea oricărui mijloc de prevenire al sarcinii, se intervine în „planul de creaţie” a lui Dumnezeu, nelăsând copiii să se nască, ceea ce este un păcat la fel de mare ca şi pruncuciderea!
Tinerii caută o formă de religiozitate care să nu le condamne păcatul,patimile ? Or, să nu uităm când te umpli de patimă în inimă, îl dai afară pe Hristos.
Opusul păcatului nu este virtutea ci libertatea.Este liber, numai cel care se opune păcatului.
-Avortul armă împotriva neamului românesc(?)[...]O viaţă curată ne oferă cele mai mari satisfacţii, o sănătate fizică şi mentală, cu perspectiva unei familii fericite. Doar abstinenţa până la căsnicie ne va feri de reproşuri, necazuri, boli, ucideri şi sinucideri, de o „delicvenţă juvenilă” de care ne facem în întregime responsabili cei care le oferim „arme” atât de periculoase. Aceste arme se vor întoarce şi împotriva noastră, a tuturor. Ne vom trezi în curând cu un tineret bolnav care, în loc să ne fie un sprijin la bătrânete , ne va fi o povară!
In final, dorim să tragem un semnal de alarmă şi pentru medicii ginecologi,farmacişti, şi le cerem să găsească tăria necesară de a se opune în fapt acestor „crime legale” şi să nu mai accepte postura de adevăraţi „criminali plătiţi” în care au fost transformaţi de către un sistem imoral!

Read more...

Saturday, November 14, 2009

Oamenii celor două categorii: cei care merg înainte şi cei care se opresc


Parabola Samariteanului milostiv (Lc 10,30-35) este un punct de referinţă ideal pentru a înţelege problema suferinţei şi pentru a arăta purtarea noastră faţă de cei căzuţi pe "calea acestei vieţi". La distanţă de peste 20 de secole, această parabolă îşi menţine încă actualitatea şi forţa inspiratoare şi propune căile cele mai potrivite pentru umanizarea şi evanghelizarea: sistemului sanitar,al celui de asistenţă socială,a misiunilor sociale,a caselor de copii,bătrâni şi ale oricărei forme de sprijin, celor aflaţi în nevoi,necazuri, boli.
În lumea de astăzi, prinsă de atâtea activităţi şi de atâtea elemente exterioare, se pare că unicul timp pentru a reflecta şi pentru a medita asupra acestora este tocmai cel al bolii.Când omul priveşte înlăuntrul său va descoperi un "alt-fel" de înţelegere,ceea ce înseamnă schimbare,dorinţă de omenie.Domnul vrea să ne spună pilda, se poate folosi chiar de noi pentru a comunica celor suferinzi harurile unei noi speranţe.Simpla prezenţă,constatare nu este suficientă dacă vrei să-l salvezi pe aproapele tău.Suntem de prea multe ori "cei care merg înainte fără să se oprească", dacă :
-suntem prea preocupaţi de noi înşine pentru a mai avea timp şi pentru alţii;
-găsim scuze pentru a nu ne implica;
-amânăm ziua de azi pentru altă dată;
-avem inimile împietrite fără iubire,avem ipocrizie;
-trecem prin viaţă ignorând realitatea atâtor suferinţe;
-nu vedem şi rănile sufleteşti cât sunt de grave;
- îi vrem pe ceilalţi să fie bunii samariteni pentru noi dar nu şi invers;
-credem că se poate "pasa", responsabiltatea;(votăm fals sau din interes)
-nu am făcut tot ceea ce se putea după puterile noastre.
“Cel mai grav păcat împotriva semenilor noştri nu este ura, ci indiferenţa. Aceasta este esenţa inumanităţii” (George Bernard Shaw).
Si suntem "cei care se opresc",samariteni milostivi, dacă:
-înţelegem că iubirea nu abandonează “Fraţii mei, să nu iubim prin cuvinte, ci cu fapta şi cu adevărul! ”Hristos se ascunde în faptele noastre.
-avem iubire milostivă faţă de ceilalţi; avem un simplu cuvânt, un zâmbet, un sfat,ce constituie o mare mângâiere pentru cei care de săptămâni, luni, sau chiar ani, sunt obligaţi să trăiască izolat.
-avem undelemnul şi vinul haric;
-purtăm pe cel care nu mai poate;
-dăm odihnă de vindecare şi plătim gazda pentru ce va urma;


Tâlcuire la Parabola samarineanului milostiv - pr. prof. Emil Jurcan (Alba Iulia)
Asculta mai multe audio Diverse

Read more...

Saturday, November 7, 2009

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil


După frumuseţea sărbătorii, încă odată să spunem rugă împreună :"Sfinţilor Arhangheli şi Îngeri, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi"!

Îngerii
-fiecare pagină a Scripturii dă mărturie despre existenţa îngerilor(Sf.Grigore cel Mare)
-subiectul unor mari creaţii literare.
-vorbim de îngeri după felul în care noi ne raportăm la ierarhia cerească;
-ei se bucură de întoarcerea omului la pocăinţă, prin om se vede ingerul si prin ingerul din om, Dumnezeu;
-pentru noi sunt mesagerii lui Dumnezeu,păzitorii sufletelor,martorii nevăzuţi ai gândurilor noastre;
-nu ne judecă pentru relele noastre ci ne aduc iubire în viaţă;
-prezenţa lor o putem simţi prin intermediul slujbelor şi a rugăciunii;noi slujim împreună cu ei în liturghie "Noi care pe Heruvimi"..."Sfânt,Sfânt,Sfânt"...
-ajutorul lor a venit mai ales celor iubitori de mântuire;
-trăitorii vieţii îngereşti pe pământ, întăritorii credinţei noastre,plăcuţii Domnului;
-ocrotitori ai popoarelor,ţărilor,oraşelor,bisericilor dar şi pedepsitori ai împotrivitorilor lui Dumnezeu.
-împreună cu ei să slăvim bunătatea lui Dumnezeu prin faptele bune ce le săvârşim.
+++ ++++ ++++

Ingerul păzitor

In cate dimineţi de duminică
ingerul meu a plecat singur la Liturhgie?
M-a privit de fiecare dată mustrator,
si-apoi m-a părăsit lăsându-ma doar
cu păcatele mele grele,nespovedite incă.
Poate s-a mai uitat odată lung in urma sa
şi inainte de-a se inalta,
a mai vărsat o lacrima tăcut,de mila mea.
Si-apoi s-a dus in zbor,usor,
cu alti ingeri tristi si singurei,
să cante liturghia cerească, stiută doar de ei.

Dorina Stoica
(Publicata in "Daruri" 2009)

Read more...

Friday, November 6, 2009

“Eşecuri şi reuşite”

30 oct.2009-toamna in munte


Pentru că suntem fiinţe umane uneori în viaţă mai dăm şi greş.Nimeni nu poate fi foarte bun în toate.Nimeni nu poate să treacă prin viaţă lăsând în urma lui doar un şir pefect de reuşite cu toate străduinţele sale. Uneori lururile pe care vrei să le obţii sunt dincolo de puterea ta de realizare,apar interpuşii, judecata ta este greşită sau timpul ales este greşit şi sfârşeşti eşuând serios.
Dar aceasta nu înseamnă că te face un ratat.Nu eşti niciodată "ratat" până nu renunţi.Dacă pierzi odată nu înseamnă că vei pierde întodeauna.Pierzi o luptă nu războiul.Un meci are reprizele sale,continuând să speri în reuşită şi să joci poţi câştiga.Şi cu cât încerci mai mult cu atât eşecurile pot deveni reuşite.
Aurel Vlaicu şi atâţea alti înventatori nu au reuşit din prima, iar în încercările lor reuşita a venit tocmai din multele combinaţii(cercetări),multa învăţare şi experienţă.
Iată şi câteva posibile cauze ale eşecului din Pildele lui Solomon,fiindcă uneori ne pregătim singuri pentru eşec:

…CÂND NU NE FACEM PLANURI DINAINTE."Înţeleptul vede nenorocirea şi se ascunde, cei proşti dau peste ea şi îndură necaz"(Pilde 27,12).
...…CÂND CREDEM CĂ SUNTEM INFAILIBILI."Înaintea prăbuşirii vine trufia inimii, iar înaintea măririi merge umilinţa"(Pilde 18,12).
…CÂND NE ESTE TEAMĂ SĂ RISCĂM."Teama de oameni duce la căderea în cursă, dar cel ce nădăjduieşte în Domnul stă la adăpost"Pilde 29,25).
…CÎND RENUNŢĂM PREA REPEDE. “Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat"(Pilde 13,4).
…CAND NU AVEM RABDARE."Prin răbdare se poate îndupleca un om mânios şi o limbă dulce înmoaie oase"(Pilde 25,15).
…CÂND NU ACCEPTĂM CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU."Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii."Pilde 14,12).

Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ai vrea tu să se întâmple, bun venit între noi oamenii!(Pilde 28,12).Dar în loc să te plângi sau să-ţi cauţi tot felul de scuze, descoperă ceea ce ai învăţat din acest lucru şi ia-o de la capăt. Încuie uşa autocompătimirii sau a autosuficienţei.Priveşte viitorul prin azi.De data acesta nu mai pleca făr' de Dumnezeu !Caută toate locurile din Sf.Scriptură despre asemenea temă şi pregăteşte-o şi pentru alţii.
Eşecurile devin reuşite prin Bunul
Dumnezeu.

Read more...

Saturday, October 31, 2009

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr



Tablourile vieţii :
1.Trăim istoria cu oameni bogaţi şi "Lazării vieţii".Ceea ce facem aici ne afectează veşnicia.Cerul de aici îl câştigi.
2.Moartea-vremea egalizării situaţiilor-întâlnire cu îngerii, cu Părintele credinţei sau timp de îngropăciune;Legea compensaţiei,?
3.Veşnicia, timpul lui Dumnezeu.Viaţă şi moarte - rai şi iad.Vremea dialogului.
Trei lucruri târzii:
1.Ridicarea ochilor la cer ( vs.23.."ridicându-şi ochii"din iad), vede adevărul existenţei,are vederea interioară şi vrea să întâlnească oamenii pe care nu i-a întâlnit.
2.Rugăciunea(vs.27."rogu-te ,dar părinte")...Până aici nu s-a rugat,n-a avut timp,în chinuri,încercări,omul strigă.
3.Pocăinţa(vs.28 "spune-le fraţilor")...despre acest loc de chin,spune-le să se îndreptăţescă pe sine, până nu e prea târziu.

Read more...

Sunday, October 25, 2009

Înainte cinstire Sfântului Dimitrie

Am început sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir cu multă lumină lină...cu mireassmă de tămâie,cu glas de bucurie încât din razele sfinţeniei a venit ploaia în ochiii multora dintre noi.Având invitaţi dar şi întrunirea "Cercului pastoral-misionar-Roznov ,putem spune cu psalmistul “Frumuseţea drepţilor se aseamănă cu frumuseţea bisericilor, adică înalţă sufletul la Dumnezeu”.

video



Predica pr Vasile Toc
Vezi mai multe video din Blog

Read more...

Friday, October 23, 2009

...lumina lină

video

Read more...

Tuesday, October 20, 2009

Conferinţa de toamnă a preoţilor din Protopopiatul Roznov



După terminarea Sfintei Liturghii a avut loc conferinţa cu tema „Biblioteca parohială, mijloc de pastoraţie al preotului“, susţinută de pr. George Ovidiu Babi de la parohia Tazlău.
O bibliotecă reprezintă cartea de vizită a fiecărei parohii iar pe bibliotecari putem să-i numim doctori de suflet.

Read more...

Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu Parintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez

În ziua de 20 octombrie se prăznuieşte dezvelirea moaştelor sfântului, în anul 1581.

http://www.youtube.com/watch?v=C9Fv6JsZUD4




Multumim Dositeea33, pentru osteneală si daca cândva am trecut pe langa Kefalonia in pelerinajul sfintilor cu moaste întregi, vom reveni pentru rugaciunile Sfantului Gherasim.

Read more...

Saturday, October 17, 2009

Învierea tânărului din Nain (Lc. 7, 11-16)


Sfânta Evanghlie aduce şi astăzi lumina Învierii noastre prin adevărurile ce le descoperim din minunea învierii tânărului din Nain.
In primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos ne arata ca El este aproape de cei care plâng de durere. El vine nechemat să mângâie pe cei ce plâng de durere.Spunându-i mamei tânărului: „Nu plânge”, Hristos se adresează, de fapt, omenirii intregi, cerându-i să nu deznădăjduiască. Însă Dumnezeu nu vrea să îi dea o pastilă, ca să îi atenueze durerea și nici nu vrea ca ea să nu plângă! Ci vrea ca ea să plângă…dar cu sens nou, cu bucurie. Nu plânge! Viața de după aceea e plină de nemurire! Nu mai plânge! Nu e timp pentru lacrimi de întristare, pentru că a venit Bucuria voastră la voi și Bucuria voastră nu e o stare, ci o Persoană.Bucuria este cu atât mai mare cu cât fiecare dintre noi se regăseşte tainic,fiecare dintre noi având un fiu ,care este sufletul nostru.
Mă gândesc, câti părinţi plâng astăzi pentru fiii lor,pentru sufletul lor? Unii poate ar dori mai bine să le moară fiul, decât să trăiască în cine ştie ce împrejurări sau să ducă o viaţă în mari patimi.Alţi copii îşi maltratează părinţii,îi forţează să accepte păcate de netrecut cu vederea,se arată nemulţumiţi,îi fură,mint,resping,îi urăsc deoarece nu fac cum ar dori ei.Grele zile dar Mântuitorull ne arată în al doilea rând ca poate schimba orice drum care duce către moarte in drum al vietii.

“Tinere, iti zic, scoală-te” se adresează si astăzi, la peste doua mii de ani, tuturor tinerilor dar, deopotriva, adulţilor si chiar bătrânilor de azi, care au uitat de Sfânta Biserică şi de Dumnezeu.Mântuitorul nostru Iisus Hristos ii cheamă in permanenţă pe tineri să-i urmeze si sa nu se indepărteze de Biserică: Mantuitorul Iisus Hristos recuperează pe tinerii care merg spre moarte, fie spre moartea păcatului, fie spre moartea trupului, ii aduce la El, ii ridică din starea in care se afla spre a-i aduce la El ca sa trăiască tineretea spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria părintilor.
Prin învierea tânărului din Nain, Mântuitorul Iisus Hristos cheama pe tineri să trăiască in comuniune cu părintii, in comuniune cu oamenii din jur, implinind voia lui Dumnezeu. Tânarul inviat reprezintă pe toti tinerii Bisericii, reprezintă pe copiii care vin la Hristos. Fiecare copil si fiecare tânar, când se roagă lui Dumnezeu, când cântă lui Dumnezeu, se ridică.
Hristos Domnul nu doreste ca tinereţea să fie ingropată, ci sa fie trăită spre slava lui Dumnezeu .

Fiecare duminică si sărbatoare, Biserica cheamă la rugaciune, viaţă de sfinţenie şi aduce îndemnul„Tinere, ţie-ti zic: scoala-te!” Este un indemn care trebuie să răsune in inimile tuturor celor care isi pierd tineretea in destrabalări si îşi irosesc timpul. Există un timp al rugăciuni şi al apropierii de Dumnezeu, care se pierde din nepăsare, necunostintă si autosuficienţă. Irosind timpul pe care il pot castiga,tinerii se pierd pentru ca, la randul lor, părintii la tinerete, au stat departe de Dumnezeu sau au devenit fiii risipitori. Acum, in pierderea lor, nu constientizeaza ca pierd ce au mai scump pe lume, isi pierd copiii, lăsându-i in mana unei aparente libertati. Este o libertate fatarnică, pentru ca aceasta libertate ajunge să ii incorseteze. Mulţi se plâng în loc să se roage.
Cât de puternic trebuie sa răsune, si pentru noi, chemarea lui Hristos! Cât de mult trebuie să fim noi lumină, viată intre acestia, pentru ca si la ei, la poarta cetatii inimii lor, să ajungă Hristos!
Aceasta minune este pentru noi o pilda vie de a ne apropia de Dumnezeu cu dragoste de mama indurerată pentru fiul ei, cu credinta ca El este, intr-adevar, Părintele nostru si ne considera pe fiecare dintre noi fii si fiice ale Sale, binestiind ca puterea lui Dumnezeu e atat de mare incât nu exista necaz, suferinta si nici chiar cea mai mare durere care vine asupra noastra, nici chiar moartea, să nu poata fi biruite de puterea lui Dumnezeu! Să credem cu adevărat ca El este Stâpanul vietii si al mortii!

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/07/ce-se-poate-ascunde-in-sufletul-unui-tanar-care-nu-l-iubeste-pe-dumnezeu/

Read more...

Wednesday, October 14, 2009

Paradoxul...


Paradoxul vremurilor noastre
Vezi mai multe video Diverse

Aminteşte-ţi... după ale vremii vremi,purtarea ta potrivită.

Read more...

Tuesday, October 13, 2009

Sfânta Cuvioasă Parascheva

Cuvantul I.P.S.Mitropolit Teofan 2008


Între sfintii si bineplãcutii lui Dumnezeu care au odrãslit neamului nostru românesc,strãluceste ca un soare luminos cu raze de aur, numele si prãznuirea Sf. Cuv. Maicii noastre Paraschiva, cinstitã dupã cuviintã de întreaga ortodoxie în fiecare an la 14 Octombrie.
Sfinţenia ni se descopere ca un suiş neâncetat pentru cel care este în Har, deoarece are mereu bucuria începutului.Pătruns de sfintenia lui Dumnezeu ca supremă constiinta, omul devine rug aprins sau, mai degraba, se simte in fata unui om sfânt ca in prezenţa unui rug aprins.
Lumea aleargă azi cu încredere cu înflăcărare,înveşmântare de rugă la cinul negrăitei frumuseţi de vieţuire duhovnicească, la cea care:
-a auzit de tânără chemarea lui Dumnezeu,glasul Lui şi a dat un răspuns vieţii sale;
-a pornit calea sfinţeniei din mersul la Biserică alături de familia sa ;
-a simţit că purta în ea :
chipul Mirelui ceresc
chipul Pelerinului
chipul Sfântului
(*pus de o parte pentru Domnul,sau parte a lui Dumnezeu).
-pe unde a trecut a vrut sa sfinţească locul acela;
-a avut credinţa lucrătoare în faptele milei aproapelui;

Sfintele moaste ale Cuv. Paraschiva sunt izvor de însãnãtosire atât trupeascã dar mai ales duhovniceascã, de pace sfântã si de binecuvântare pentru toti cei ce-si pleacã genunchii cu credintã în fata sfintelor sale moaşte şi o cheamã într'ajutor în rugãciune cãtre Dumnezeu, Pãrintele luminilor.
Sã o lãudãm si noi astãzi ''Pe Prea Cinstita Paraschiva care viata cea stricãcioasã lãsând, cea nestricãciosã a luat si mãrirea a aflat si dar de minuni cu dumnezeiasca poruncã'' si sã o învocãm asa cum face Biserica zicându-i: ''Bucurã-te. Paraschivo, mult folositoare''!


“Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra…” (1 Tes. 4,3).

Read more...

Sunday, October 11, 2009

CALEA SFINŢILOR

De remarcat cuvintele I.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei: "De ce am iesit cu Sfintele Moaste ale Sfintei Parascheva si ale Sfantului Vasile pe strazile orasului? Am iesit pentru ca sa traim viata lui Dumnezeu,
am iesit cu Sfintele Moaste pe strazile orasului ca asa aratam ca viata noastra este o rastignire impreuna cu Hristos ca nu mai traim noi ci Hristos traieste in noi. Vom aseza Sfintele lor Moaste spre inchinare in zilele care urmeaza, spre inchinare noastra a celor de aici si a celor de departe care considera Iasul in aceste zile
inima crestina a Romaniei si de ce nu a Bisericii lui Hristos."


preluare arhiva Tele M Iasi

Read more...

Saturday, October 10, 2009

Ieşit-a Semănătorul...

În toamna cea rodnică ieşit-a Semănătorul să semene peste tot pământul din plinătatea hambarului ceresc făcându-ne cunoscut că El răsădeşte, Cuvântul vieţii, tuturor oamenilor.Hristos stă în mijlocul nostru azi,prin cuvântul Evangheliei. Auzirea Cuvântului înseamnă că ne găseşte şi pe noi colaboratori(sinergetici) a-i lucrărilor Sale,pământul cerului pentru seminţele lui Dumnezeu.Dar cu toate că avem un aşa Semănător şi o singură sămânţă bună, pământul rodirii este ilustrat după soarta pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu în inima oamenilor. Domnul îl găseşte după cele patru feluri...patru puncte cardinale,orizonturi ale înţelegerii inimii,ale convertirii.În noi sunt deopotrivă toate aceste feluri,rezultate ale semănatului la timpul cuvenit pentru sufletul nemuritor fiind semănat cuvântul nemuritor,ce ne înveşniceşte.

Pământul este pregătit cu grijă pentru a primi sămânţa.Mai întâi se curăţă,se ară şi abia după ce este "arătură", se seamănă, sămânţa care poartă în ea Viaţa.Inima omenească este precum pământul,trebuie să fie pregătită pentru Cuvântul Domnului.Dar inima poate fi:

1. bătătorită precum o "cale" de mândrie şi aroganţă.Cuvântul acesta nu-i pentru noi. Îi reprezintă pe acei oameni care aud Cuvântul dar vine diavolul şi-l ia .Ia cuvântul rostit de Biserică prin slujitorii ei fie că-i consideră depăşiţi,fie că-i deconsideră ,fie că nu sunt de actualitate.Diavolul îi păcăleşte pe oameni cu cei trei mari uriasi: uitarea, lenea si nepăsărea.
Omul pare că se mulţumeşte cu delectarea câtorva momente,el nu mai meditează,nu-şi reduce la tăcere simţurile pentru a auzi mai bine.Nu gândeşte pentru azi ci pentru alte zile,preferând flecăreala,băşcălia,superficialitatea vieţii,glumele,neliniştea.
Aude mesajul Cuvântului dar nu-l înţelege fie din lipsă de interes,fie că Evanghelia nu-i vorbeşte aşa cum i-ar plăcea lui să trăiască.Lipseşte ascultarea.
"Lângă drum",pe cale, este locul ispitirii,al celor prădători,al prejudecăţilor şi culmea spun unii al majorităţii lumii . Ne place să fim unde sunt mulţi iar dacă se poate să nu părem prea habodnici..."pelângă" Biserică,nici într-un caz fără.Vorbim,sporovăim despre ce se mai aude pe la biserică,comentăm,judecăm,pe "din afară", căci la cele "din lăuntru" timpul nu ne ajută."Păsările" din văzduh ne sunt îngeraşi,uitând că sunt şi răpitori ce întunecă orizontul vieţii.Sfântul Pavel ne atenţionează "Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos."(Coloseni 2,8).

2."pe loc pietros".Mîntuitorul spune că oamenii primesc cu bucurie Cuvântul şi cred până la o vreme şi în vreme de ispită sau încercare se leapădă.Avem de a face cu o stare a sufletului sau cu o categorie de oameni mulţumiţi atâta timp cât le merge bine.Cînd sunt încercaţi,cînd vine boala,suferinţa,necazul, atunci se întreabă cu ce au greşit ei ,ce au făcut rău de au primit aşa răspuns de la Dumnezeu.Din înflăcărarea pe care o aveau la bine deodată se naşte îndoiala,cârtirea şi judecata lui Dumnezeu pentru încercările vieţii.Şi atunci credinţa copilăriei,cea părintească de acasă nu le mai dă satisfacţie,lepădându-se.
Avem de a face cu o credinţă superficială,şovăielnică. Inima lor poate să devină şi dură ca o stâncă.Sfinţii Părinţi vorbesc despre asprimea inimii cu un termen grecesc skelokardia,adică inima sclerotică ,înasprită ,insensibilă la cuvintele lui Dumnezeu şi la inspiraţiile harului.Aud dar rămân la suprafaţă.Intelectualismul,modernismul,new-age-ul îi fac să-şi trădeze credinţa părintească împrumutând pe mama străină, celei care adevărate.Admiră frumuseşile ortodoxiei,puterea de credinţă a mucenicilor,a sfinţilor dar nu schimbă nimic. Acestia nu au o motivaţie a credinţei lor şi deci nu poţi pune bază pe ei.
Împietrirea poate să dispară numai recuperând sensul de surpriză al vieţii şi aşa cum recomandă literatura patristică "lacrimile de pocăinţă", au puterea minunată de a îndulci inima cea mai aspră.o pocăinţă sinceră,o mărturisire bună trezeşte inima la o nouă viaţă.

3."între spini şi spinii"...e pământul cel mai întins.Acesta primeşte Cuvântul dar nu rodeşte din cauza înăbuşirii factorilor secundari ai vieţii.Aceştia sunt cei ce umblă cu "grijile vieţii","plăcerile ei","bogăţia ei".Spinii nu se văd de la început,ei nu trebuiesc îngrijiţi.Inimile pline de griji,cu preocupări lumeşti nu pot primi din cauza problemelor şi a viciilor, Cuvântul.Imaginile,idolatriile vieţii,mondenităţile bagă în suflete indiferenţa faţă de cele sfinte iar minciuna că păcatul nu se pedepseşte face să contamineze pe unii trăind de asupra problemelor care le au de rezolvat şi amestecând pe cele rele cu cele bune.Sunt oameni care au ajuns aşa de copleşiţi de griji că nu mai ştiu că sunt oameni,se comportă ca nişte roboţi.Unii ajung la disperare,se îmbolnăvesc,se dezumanizează sau se sinucid.Viaţa care nu mai este centrată pe credinţa în Dumnezeu este înăbuşită de bogăţiile materiale şi de faptele trupului.
"Iar faptele trupului sunt cunoscute,şi ele sunt: adulter,desfrânare,necurăţie,destrăbălare,închinare la idoli,fermecătorie, vrajbe,certuri,zavistii,mânii,gâlcevi,dezbinări,eresuri,pizmuiri,ucideri,beţii, chefuri şi cele asemenea acestora,pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus,că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu."(Gal.5,19-21).
De o parte sunt chemările sfinte,liturgice de cealalţă parte prietenii,serviciul,wekend-ul,Marta şi Maria.Cei preocupaţi de grijile trecătoare nu mai caută pe cele netrecătoare(bogăţia faptelor bune,bogăţia rugăciunii,lumina credinţei şi a pocăinţei ).

4."pământul bun". Aceştia sunt oamenii cu inimă curată şi bună care rodesc prin răbdare însutit.Dumnezeu îşi are partea sa printre ascultătorii Evangheliei.Deşi au scăderile lor omeneşti totuşi acestea nu le predomină şi stăpânesc sufletele.E semn al însuşirii şi primirii adevărului mîntuitor.Grâul,rodeşte grâu nu se risipeşte,moare pentru a învia a se naşte la o altă viaţă de rod.Rodesc gânduri,convingeri,viaţă de vârtute,cuvinte şi fapte sfinte."Întru răbdare",este nevoie de timp şi de osteneală şi de lucrări de multe feluri.Acest pământ al inimilor omeneşti este cel mai ajutat de către Bunul Dumnezeu.

Read more...

Sunday, October 4, 2009

Iubirea vrăjmaşilor


Evanghelia din Duminica a XIX-a după Rusalii, este evanghelia bunătăţii statornice şi a sfinţeniei pentru că ne învaţă să limităm răul şi să înmulţim binele.Dragostea dă, fără să aştepte să primească, înapoi.Mila la fel.Iubirea milostivă, are chip dumnezeiesc în viaţa de sfinţenie.Prin aceasta tu singur hotărăşti dacă vii la sfinţenia creştină, de faci, mai mult decât păgânii.Mântuitorul ne cere să privim la duşmanii noştri cu ochii lui Dumnezeu, dându-I Domnului posibilitatea să lucreze în noi şi să schimbe în inimi de carne, inimile noastre de piatră, ca să răspândească prin mijlocirea noastră, iubirea Sa gratuită şi infinită, purtătoare de mântuire.Dumnezeu nu ne iubeşte pe noi mai mult decât pe vrăjmaşii noştri mai ales că uneori fără să ne dăm seama putem fi, vrăjmaşii cuiva.Şi atunci dacă duşmanul tău nu primeşte nimic de la tine,Dumnezeu să primească ruga ta, pentru tine ? Degeaba mergem noi la Dumnezeu dacă nu trecem pe la fratele nostru. Dumnezeu fiind nevăzut ne-a lăsat aproapele să-l vedem în locul Lui.Putem noi face din el, un vrăjmaş ? De regulă noi ne gândim la duşmanii cei mai mari ai lumii: la tâlharii, la hoţii, la cei ce îi exploatează pe cei mai mici şi mai slabi, la terorişti… în schimb, Iisus ne vorbeşte despre duşmani gândindu-se la viaţa noastră cotidiană, în familie. Să nu privim înainte sau în spatele nostru ci să ne oprim şi să examinăm raportul nostru personal şi cotidian cu
cei de lângă noi. Grea problemă şi mare piatră de poticneală creştinilor care socotesc vrăjmaş pe cel care manifestă duşmănie,atitudine răuvoitoare,potrivnicie,pe omul care face din nenorocirile tale bucuria lui, care te calcă în picioare, care îţi pune şarpele în sân, care îţi răstălmăceşte cuvintele, care nu e sănătos până nu îţi face viaţa amară…Duşman, devine atunci cel care rupe cercul meu şi produce tulburare şi supărare.Duşman devine tata,mama când reproşează toate căderile. Duşman, devine fratele sau sora mai mare când nu vor să-mi facă pe plac. Duşmani devin bunicii care îndrăznesc să-mi dea sfaturi duhovniceşti. Duşman, devin părinţii când şi acum, adult fiind, îmi spun ce trebuie să fac. Duşman, devine soţul/soţia care nu reuşeşte să mă înţeleagă. Duşman devine medicul care mă ţine în spital. Duşman devine vecinul care îmi face mici probleme. Duşman devine …

Aşa cum vedeţi, duşmanii nu lipsesc niciodată închipuirilor noastre, ei se recunosc în arcul orelor unei zile şi riscăm să fim persecutaţi pentru tot restul vieţii dacă nu ne vom decide să ne schimbăm atitudinea faţă de ei.Iubeşte-l de dragul Meu, spune Domnul nostru Iisus Hristos. Iubeşte-l chiar “cum v-am iubit Eu”. Dar iubeşte-l şi pentru că duşmanul tău este mai înainte de toate chiar duşmanul lui. Tristeţea pe care o toarnă în paharul tău este din veninul ce îl otrăveşte pe el. Lasă uitării rănile superficiale pe care ţi le face ţie şi gândeşte-te la rănile adânci pe care şi le face el singur. Ţie îţi provoacă tristeţe; el însă se ucide pe sine."Fiecare persoană care face răul, care dă frâu patimilor, este suficient pedepsită de răul pe care l-a făcut, de patimile cărora s-a dedat, dar mai ales de faptul că s-a îndepărtat de la Dumnezeu şi Dumnezeu s-a îndepărtat de la el: ar fi deci nebuneşte şi inuman să ai simţăminte de mânie împotriva unui astfel de om; este ca şi cum ai vrea să îneci un om care deja se scufundă în apă; sau ca şi cum ai vrea să arunci în flăcări pe unul care arde deja. Unui astfel de om trebuie să îi arătăm dragoste dublă şi să ne rugăm cu ardoare lui Dumnezeu pentru el; să nu îl judecăm şi să nu ne bucurăm de necazul lui."(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos).Cu alte cuvinte si cu noi ar trebui să fim în vrăjmăşie când dăm cinstea de creştin pe necinstea de neinvidiat a păcatului. Cu noi suntem în luptă, cu limitele scăzute ale iubirii.Duşmanii ne ajută să ne cunoaştem mai bine: ne spun că suntem limitaţi, incapabili să iertăm din suflet.Cineva spunea că sunt paznicii neplătiţi ai sufletului Dar există efectiv duşmani? Noi nu avem vrăjmaşi, ci unul este "vrăjmaşul"cel ce seamănă neghină(Mt.13,25).
Fraţilor! A iubi, a ierta şi a se împăca, sunt cele trei cuvinte care pot construi pace în familii,în ţară şi în lume. Prin urmare nu trebuie să aşteptăm schimbarea duşmanului ca doar apoi, să îl iubim. Mai întâi trebuie să îl iubim, dacă dorim să se schimbe.Nu este uşor dar cu încredere,multă rugăciune stăruitoare,uneori cu mult post, prin lucrarea Duhului Sfânt se pune capăt răutăţii,vrajbei.Însuşirea unei astfel de gândiri implică însă o schimbare profundă a structurii noastre interioare.

"Un frate a venit la avva Siluan în munte şi i-a zis : parinte, am un vrăşmaş care mi-a facut multe rele, că şi ţarina mea, când eram in lume, mi-a rapit-o si de multe ori m-a vrăjmăşit. Iar acum a pornit şi oameni otrăvitori, să mă omoare şi aş vrea să-l dau în judecată. Zis-a lui batranul : precum crezi, fiule, aşa fă ! Zis-a fratele : cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului. Răspuns-a bătrânul : cum socoteşti, fiule, aşa fă ! şi a zis fratele : scoală-te, părinte, să facem rugaciune şi voi merge la dregător ! Deci, sculându-se şi rugându-se amandoi, cand a venit să zică : şi ne iarta nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, a zis bătrânul : şi nu ne ierta noua greşalele noastre căci nici noi nu iertăm greşitilor noştri ! Apoi a zis bătrânului fratele : nu aşa, parinte ! Iar bătrânul a zis : ba aşa, fiule ! Căci cu adevarat de vei voi sa mergi la dregator, să-ţi facă ţie dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ţi va face tie. Şi cerându-şi iertare de la bătrân şi mulţumind, fratele, l-a iertat pe vrăjmaşul său"(Pateric).

Read more...

Tuesday, September 29, 2009

L'Argent Dette

În călătoriile virtuale uneori te poţi întrista foarte tare citind despre acuzele,părerile aduse sfintei noastre Biserici,cu privire la slujitorii ei(generalizările, graţie mass-media),la dogmatismul ei,la baniii ...la faptul că astăzi credinţa a devenit ca şi în trecut o armă de manipulare a maselor.Păreri şi viaţă de colivă fiartă faţă de adevăratele probleme ce ar trebui să le cunoască omenirea .

L'Argent Dette de Paul Grignon (Money as Debt FR) from Bankster on Vimeo.

Read more...

Saturday, September 26, 2009

Pescuirea minunată


Convertirea lumii la credinţa creştină ne-o înfăţişează Sfânta Evanghelie de astăzi, prin imaginea unei pescuiri minunate.Pescuirea aceasta este cu adevărat faptă a puterii dumnezeieşti. Este o minune pe care a săvârşit-o Mântuitorul ca să dovedească lumii că El este Stăpânul lumii întregi şi că toate se supun Lui.Puterea lui Dumnezeu, se arată mai ales la capătul puterilor oamenilor truditori zi şi noapte.Iată,Dumnezeu se îndură şi de cei ce nu prind nimic în zi,în viaţă.Ajutorul lui Dumnezeu vine repede după ascultarea şi împlinirea cuvântului Său.Trebuie să lucrăm după cuvântul Domnului dacă vrem ca munca noastră să nu fie zadarnică, iar Dumnezeu să fie călăuza paşilor noştri, căci altfel vom fi asemenea unor călători care umblând noaptea printr-o pădure fără drumuri, fără stele, s-ar găsi dimineaţa în revărsatul zilei după atâta trudă tot acolo de unde au plecat.Şi într-adevăr câţi creştini nu sunt care în loc să urmeze învăţătura Bisericii noastre Ortodoxe şi să asculte glasul apostolilor, umblă după mincinoasa lumină a lumii acesteia, trăind în toată vremea vieţii lor într-o noapte lungă.
Deodată însă, după săvârşirea acestei minuni, a pescuirii peştilor, aceşti Apostoli au fost luminaţi de Harul lui Dumnezeu-puterea cea mai presus de puterea omenească şi, şi-au adus aminte de prooroci şi de Mesia lăsând toate: corăbii, mreje, părinţi, familie, hotărâţi să nu se mai despartă de Domnul Iisus.Omul covârşit de puterea Harului se recunoaşte "ca sunt păcătos"...şi această nouă realitate spirituală îi dă din noapte ,"lumina pescarilor de oameni",o bogăţie care nu vine din ostenelile cel multe ci pentru harul smereniei,rodeşte răsplata credinţei-corabia cea plină.Păcătoşii devin predicatori, apostoli, Părinţi ai Bisericii. Mântuitorul arată şi cum se va realiza taina Bisericii care scoate mulţime de oameni din adâncul păcatului,al întunerecului spe a-i salva,a-i mântui.Tărâmul întâlnirii cu Iisus trebuie să fie corobia mântuirii-Biserica iar în ea, observăm că Simon Petru vorbeşte cu Domnul în genunchi,căci toate se săvârşesc prin har.A pierde acest tărâm este a pierde liniştea întâlnirii cu Hristos pentru problemele zilnice.Hristos Domul vine să dea o nădejde mântuire, de izbăvire.Pentru aceasta Petru a oferit corabia lui şi Domnul a umplut-o de peşti.Tot aşa, daca tu dai inima ta, Domnul o va umple de harul binecuvântării.Pescuirea minunată, a început într-un fel în apele limpezi ale Genizaretului, a continuat şi continuă în valurile istoriei, fără ca adevăraţii pescari ai lui Hristos să pescuiască vreodată în ape tulburi. Au făcut aceasta pentru că în vieţile lor au ştiut să ierarhizeze priorităţile, nepunând nimic mai presus de Hristos.
"Mână în adânc"!Aceste cuvinte sunt simbolice pentru felul în care trăim noi. Prea mulţi dintre noi plutim la suprafaţa vieţii, ne agăţăm de mal. Dacă dorim cu adevărat să trăim, trebuie să ne avântăm în larg, şi punându-ne credinţa în Domnul Iisus, să aruncăm plasele noastre.



IPS teofan, predica in Duminica a XVIII a dupa Rusalii (Pescuirea minunata) la sfintirea bisericii Inaltarea Domnului din Iasi, cartierul CUG I, 28 septembrie 2008
Asculta mai multe audio Blog

Read more...

Wednesday, September 23, 2009

Dacă scriu...


Daca scriu un rand vreodata
Dintr-o groapa de-ncercare,
Nu lasa, Iisuse Doamne,
Sa fac altora-ntristare.

Daca scriu ravas departe
Si mi-e inima zdrobita,
Nu lasa ce scriu sa fie
Pentru altii o ispita.

Daca scriu un vers vreodata,
Si n-am ganduri intelepte,
Inimii mai da-i zabava,
Harul vietii sa-l astepte.

Daca scriu ca sa ma laud,
Sau sa-mbogatesc camara,
Da-mi carcel la-ncheietura,
Varsa-mi, Doamne, calimara!

Daca scriu intr-o scrisoare,
Ce durere ma apasa,
Schimba randurile scrise,
Intr-o haina mai frumoasa.

Daca scriu ceva in viata,
Da-mi sa scriu ceva de bine;
Si nu-mi lasa, Doamne, mana
Sa nu scrie despre Tine. (V.P.)

Read more...

Saturday, September 19, 2009

Duminica după Inălţarea Sfintei Cruci

Astăzi nu aducem numai flori şi busuioc să impodobim Sfânta Cruce, ci trebuie să aducem inimile noastre,cugetele nostre la cinstire, preamărire şi urmare.Câţi din iubire mai sunt gata de jertfă, şi lepădare de sine ? Cu asemenea viaţă, omul nu ştiu cât mai este dispus la sacrificiu şi dacă a înţeles cum să-şi ducă Crucea,cum să fie jerfă pentru binele fratelui,al societăţii,al păcii,al vieţii.Vrea, mai degrabă o viaţă, fără cruce,o viaţă fără suferinţă,asemeni bisericilor cu cruce de asupra iar în interior lipsă.
"A-ţi lua crucea", nu înseamnă a copia suferinţa Domnului nostru Iisus Hristos, ci înseamnă a îndura suferinţele pe care le avem de înfruntat în propriile situaţii,în viaţa de zi cu zi. Este imposibil să refuzi suferinţa fără să refuzi astfel să accepţi viaţa ca întreg, fără a renunţa să ne angajăm în relaţii cu ceilalţi. Durerea,pierderea,amputarea există chiar şi în viaţa care curge cel mai lin: apare separarea de părinţi, se duc prieteniile din copilărie, mor oamenii dragi, prieteni sau rude, iar în final murim chiar noi. Iar la acestea fiecare îşi poate adăuga propria cruce. Care este atitudinea noastră în faţa crucii? Poate să fie,atitudinea Sf.Ap.Pavel sau, o atitudine de revoltă în faţa suferinţelor, caz în care viaţa noastră va fi plină de amar şi mânie. Dar putem şi să ne unim suferinţele cu suferinţele lui Hristos pe cruce. Viaţa noastră se va schimba atunci: prin suferinţă va deveni de fapt mai matură, mai experimentată, mai modestă, mai smerită, mai deschisă faţă de ceilalţi – într-un cuvânt, mai umană.
“A-ţi lua crucea” sau “a te lepăda de sine” nu este o auto-distrugere, ci o propunere de viaţă, contrară logicii lumeşti, privitoare la realizarea omului -care sugerează un fel de idolatrie a eului. Iisus ne recomandă ceva mai mult: ne realizăm viaţa numai în măsura în care viaţa noastră devine dar, deschidere faţă de alţii… Este vorba de paradoxul: omul se realizează doar în proporţia în care îşi pierde viaţa pentru Dumnezeu şi pentru alţii.
“A-ţi lua crucea” înseamnă a renunţa la propiile idei mărginite, pentru a le urma pe cele ale lui Dumnezeu.
A-L urma pe Domnul, implică a descoperi adevărata valoare a vieţii noastre, a înţelege că sufletul este partea cea mai importantă din noi.

Read more...

Friday, September 18, 2009

Despre ce ne mai grăieşte toamna ?

Toamna anului este vremea roadelor,vremea culesului,vremea socotirii.Plin de bucurie este omul care adună şi vede că nu zadarnică i-a fost truda.Nimic nu-l sperie deşi vede că fiecare rază de soare se ascunde în frunzele copacilor şi le colorează până la cădere în nopţi cu dans de vânt şi ploaie. Toamna, vine cu bucuria vorbirii,cu vise,vine portocalie din suferinţele noastre,
...cântă melancolic cu plecarea păsărilor...peste amintirile cu soare de vară,peste timpul nopţilor fierbinţi,peste anotimpul florilor.
Noi am trăit atâtea toamne câţi ani avem.Dar am trăit toamna sufletului asemeni pomului acoperit de belşugul binecuvântării? Au curs lacrimile iertării până la inundarea sufletului şi s-au vestejit "firele" pentru roadele dragostei ?
Am cules singurătatea fratelui şi pe a noastră să o încununăm dorului călător ?
Da, toamna, anotimpul recoltelor bogate, cand constatam cât de bun este Domnul,dar si cât de harnici au fost lucrătorii.

Anotimpul, in care copiilor nostri li se deschid iar portile iluminarii,anotimpul parfumului de grădină plină,anotimpul plin de ecou că după toamna vieţii...vine iarna să ne acopere culoarea întunecată, să ne lumineze nopţile grijilor.

Read more...

Monday, September 14, 2009

Inălţarea Sfintei Cruci

Read more...

Sunday, September 13, 2009

Ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie a Romanului si Bacăului

Catedrala episcopală din Roman a avut azi 15 ierarhi ai Bisericii, înconjuraţi de un sobor de sute preoţi şi peste 6.000 de credincioşi prezenţi la evenimentul ridicării în rang de Arhiepiscopie .Odată cu ridicarea în rang a Epicopiei Romanului, se ridică în rang si arhipăstorii ei, Presfintitul Episcop Eftimie dimpreună cu arhiereul vicar al Episcopiei Romanului, P.S. Ioachim Băcăuanul, devinind episcop-vicar, al noii arhiepiscopii.

Read more...

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci


Sf. Evanghelie de astăzi este aleasă ca pregătire pentru înţelegerea sărbătoarii Inălţării Sf.Cruci.Mântuitorul face referire la un eveniment din V.Testament când evreii în urma cârtelilor(lenea şi clevetirea-păcate de moarte) sunt pedepsiţi şi prin muşcăturile şerpilor. Pentru a vindeca poporul, Moise, urmând porunca lui Dumnezeu, a făcut un şarpe de aramă şi l-a înălţat pe un stâlp, şi oricine era muşcat de un şarpe, care privea la şarpele de bronz, se vindeca (Numeri 21,5-9). Este clar că cel care salva omul de la moarte, nu era şarpele, ci credinţa în promisiunea Domnului. Astfel cu ajutorul acestui episod din VT, în câteva cuvinte, Iisus explică cine este El, care este misiunea Sa şi care trebuie să fie relaţia noastră cu El. În timp ce şerpii veninoşi sunt mulţi, şarpele “vindecător” de aramă este unul singur, semn al lui Iisus, adevăratul eliberator de cel rău şi de moarte! “Şarpele de aramă” demonstrează oamenilor că nu pot să se mântuiască prin propriile puteri, ci au nevoie de un mijlocitor.
De fapt, constatăm că Dumnezeu ne-a iubit într-atât, încât a intervenit să ne salveze viaţa, slăbită de păcat şi condamnată la moarte, pentru a ne da viaţa plină, cea dumnezeiască: în acest sens L-a trimis la noi pe Fiul Său, care, înainte de-a se sui la cer, a fost înălţat pe cruce; cine Îl priveşte cu credinţă tare, primeşte de la Dumnezeu viaţa fără de sfârşit.
Azi suntem chemaţi a ne pregati pentru întelegerea Crucii (= misiunea creştină) Mântuitorului, spre a ne duce cu demnitate, apoi, propria cruce a vietii, în sens de misiune crestină curajoasă si jertfelnică, înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Împlinirea misiunii noastre crestine pe pamânt trebuie sa aiba mereu în atentie jertfelnicia Mântuitorului, a ucenicilor Sai si a tuturor celor care I-au urmat cu constiinciozitate. Nu doar declarativ, prin simpla apartenenta la crestinism,ci jertfelnic,până la capăt răstignind” pe Cruce orice ispita care ne-ar abate din cale si refuzând orice mărire si laudă care ne departează de Hristos. . Nu păcatul ci necredinţa poate bloca drumul păcătosului spre Mântuitorul.
Crucea a devenit simbolul speranţei şi al bucuriei încă din momentul în care Domnul a iertat pe cei care-L răstigneau,a împlinit cu viaţă veşnică pe cel care suferea cu El(tâlharul)şi a convertit pe cei care priveau ( sutaşul mărturisitor”cu adevărat este Fiul lui Dumnezeu…”).Prin Cruce se ucide disperarea şi frica de moarte. Dumnezeu ne-a dat ochi să privim. Iisus a venit să ne înveţe cum să privim şi unde să privim.Viaţa creştină de aici începe...

Read more...

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP