Kostas. Powered by Blogger.

Saturday, October 17, 2009

Învierea tânărului din Nain (Lc. 7, 11-16)


Sfânta Evanghlie aduce şi astăzi lumina Învierii noastre prin adevărurile ce le descoperim din minunea învierii tânărului din Nain.
In primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos ne arata ca El este aproape de cei care plâng de durere. El vine nechemat să mângâie pe cei ce plâng de durere.Spunându-i mamei tânărului: „Nu plânge”, Hristos se adresează, de fapt, omenirii intregi, cerându-i să nu deznădăjduiască. Însă Dumnezeu nu vrea să îi dea o pastilă, ca să îi atenueze durerea și nici nu vrea ca ea să nu plângă! Ci vrea ca ea să plângă…dar cu sens nou, cu bucurie. Nu plânge! Viața de după aceea e plină de nemurire! Nu mai plânge! Nu e timp pentru lacrimi de întristare, pentru că a venit Bucuria voastră la voi și Bucuria voastră nu e o stare, ci o Persoană.Bucuria este cu atât mai mare cu cât fiecare dintre noi se regăseşte tainic,fiecare dintre noi având un fiu ,care este sufletul nostru.
Mă gândesc, câti părinţi plâng astăzi pentru fiii lor,pentru sufletul lor? Unii poate ar dori mai bine să le moară fiul, decât să trăiască în cine ştie ce împrejurări sau să ducă o viaţă în mari patimi.Alţi copii îşi maltratează părinţii,îi forţează să accepte păcate de netrecut cu vederea,se arată nemulţumiţi,îi fură,mint,resping,îi urăsc deoarece nu fac cum ar dori ei.Grele zile dar Mântuitorull ne arată în al doilea rând ca poate schimba orice drum care duce către moarte in drum al vietii.

“Tinere, iti zic, scoală-te” se adresează si astăzi, la peste doua mii de ani, tuturor tinerilor dar, deopotriva, adulţilor si chiar bătrânilor de azi, care au uitat de Sfânta Biserică şi de Dumnezeu.Mântuitorul nostru Iisus Hristos ii cheamă in permanenţă pe tineri să-i urmeze si sa nu se indepărteze de Biserică: Mantuitorul Iisus Hristos recuperează pe tinerii care merg spre moarte, fie spre moartea păcatului, fie spre moartea trupului, ii aduce la El, ii ridică din starea in care se afla spre a-i aduce la El ca sa trăiască tineretea spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria părintilor.
Prin învierea tânărului din Nain, Mântuitorul Iisus Hristos cheama pe tineri să trăiască in comuniune cu părintii, in comuniune cu oamenii din jur, implinind voia lui Dumnezeu. Tânarul inviat reprezintă pe toti tinerii Bisericii, reprezintă pe copiii care vin la Hristos. Fiecare copil si fiecare tânar, când se roagă lui Dumnezeu, când cântă lui Dumnezeu, se ridică.
Hristos Domnul nu doreste ca tinereţea să fie ingropată, ci sa fie trăită spre slava lui Dumnezeu .

Fiecare duminică si sărbatoare, Biserica cheamă la rugaciune, viaţă de sfinţenie şi aduce îndemnul„Tinere, ţie-ti zic: scoala-te!” Este un indemn care trebuie să răsune in inimile tuturor celor care isi pierd tineretea in destrabalări si îşi irosesc timpul. Există un timp al rugăciuni şi al apropierii de Dumnezeu, care se pierde din nepăsare, necunostintă si autosuficienţă. Irosind timpul pe care il pot castiga,tinerii se pierd pentru ca, la randul lor, părintii la tinerete, au stat departe de Dumnezeu sau au devenit fiii risipitori. Acum, in pierderea lor, nu constientizeaza ca pierd ce au mai scump pe lume, isi pierd copiii, lăsându-i in mana unei aparente libertati. Este o libertate fatarnică, pentru ca aceasta libertate ajunge să ii incorseteze. Mulţi se plâng în loc să se roage.
Cât de puternic trebuie sa răsune, si pentru noi, chemarea lui Hristos! Cât de mult trebuie să fim noi lumină, viată intre acestia, pentru ca si la ei, la poarta cetatii inimii lor, să ajungă Hristos!
Aceasta minune este pentru noi o pilda vie de a ne apropia de Dumnezeu cu dragoste de mama indurerată pentru fiul ei, cu credinta ca El este, intr-adevar, Părintele nostru si ne considera pe fiecare dintre noi fii si fiice ale Sale, binestiind ca puterea lui Dumnezeu e atat de mare incât nu exista necaz, suferinta si nici chiar cea mai mare durere care vine asupra noastra, nici chiar moartea, să nu poata fi biruite de puterea lui Dumnezeu! Să credem cu adevărat ca El este Stâpanul vietii si al mortii!

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/2009/07/ce-se-poate-ascunde-in-sufletul-unui-tanar-care-nu-l-iubeste-pe-dumnezeu/

0 comments:

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP