Kostas. Powered by Blogger.

Monday, December 7, 2009

Părintele Iustin Pârvu la Săvineşti

secvenţe din timpul slujbei Tainei Sf.Maslu


I.
Dacă cu greu urci muntele, atunci muntele, cu şi mai mult greu, vine la vale.Aşa aş putea zice despre cele petrecute deoarece trecuse ceva timp de când aşteptam să-l avem în biserica noastră pe Părintele Iustin, aşa cum l-am avut încă din vremea copilăriei până la venirea în aceasta parohie.
M-am născut, parcă deodată cu poveştile mamei şi ale bunicii despre timpurile grele când Părintele era în anii grei de temniţă cu atâţea alţi mărturisitori ai închisorilor. Port încă în suflet chipul mamei părintelui Iustin,Ana care îl pomenea printre cei trecuţi la Domnul, din moment ce de peste şapte ani, nu mai primise nici o veste despre el...
Nu o să pot uita vreodată ce a însemnat întoarcerea Părintelui din temnitele comuniste şi mai ales cum bunica m-a luat să mergem la Mănăstirea Secu,aşa cum pleca cel puţin odată pe lună, la o mănăstire. Am ajuns acolo la începutul Sfintei Liturghii ţinută în biserica Sf.Ioan Botezătorul(Blagoslovul),am stat la slujbă şi după terminare a venit la noi cineva îmbrăcat în costum negru şi ne-a invitat discret să-l urmăm.Ne-a condus la casa muncitorilor de şantier a mănastirii unde avea o cămăruţă mică.De-abia acolo, am văzut lacrimi de bucurie frăţeşti şi am început să înţeleg câte ceva.Se spuneau atât de multe că eu le pierdusem şirul şi parcă nu mai înţelegeam nimic.Eram totuşi atât de fascinat de ceea ce se povestea încât renunţasem la joacă şi acum pe primul loc nu mai era bunica, "povestitorul",ci apăruseră alcineva.M-a copleşit de înţelepciune, de câte lucruri ştia, încât pe drum la întoarcere acasă i-am zis bunicii că vreau să revenim duminica următoare.N-a fost aşa,deşi promiseese, însă după ceva timp ne-am trezit cu Părintele la noi, în casa părintească,unde există iconiţe drept mărturie de binecuvântare să ne lumineze Bunul Dumnezeu.Ce puteam înţelege, eu pe atunci cu ceilalţi fraţi mei, date fiind timpurile de încercare ale neamului nostru românesc?... Însă petrecerea pe lângă Părintele, în fiecare vacanţă a multor zile,a făcut să văd realitatea cu alţi ochi faţă de prietenii,colegii mei,ba chiar să avem "tainele " noastre,despre care nu se vorbea decât în siguranţă.Când am intrat la seminarul M.Neamţ,avea să-mi deschidă ochii şi mai mult,arătându-mi chiar probe de felul în care era urmărit,ascultat,spionat.
Trăia un capitol al umbrelor şi luminilor pentru că niciodată nu avea siguranţa asupra a ceea ce s-ar mai putea întâmpla.Foarte greu a fost reprimit în mănăstire deşi era preot călugăr.A muncit mulţi ani pe santierul de la Manastirea Secu, ca salahor de dimineaţă, până seara dar şi în alte locaţii ale şantierului.După muncă, mergea tot timpul la strană,împlinind "ora et labora".Nu accepta şi nu acceptă lipsa de la biserică decât dacă avea alte ascultări binecuvântate.Primit în mănăstire "pe uşa din dos"datorită regimului, avea să fie mai întâi, cu ascultarea călugărească la grădinărit,apoi la stupină,muzeograf, preot slujitor.
Avea sârg,conştiinciozitate cât pentru noi toţi,tot timpul de citit ceva şi purta discuţii mai ales cu părinţii în care avea încredere. Alături de el am cunoscut o adevărată generaţie de părinţi duhovniceşti ai Moldovei.De la Mănastirea Secu,amintesc pe Părintele Antim Găină, P.Sofronie Ungureanu, P.Varlaam, Gherasim, Nifon,Ghenadie,s.a. Din Mănăstirea Neamţ, P.Vlasie, P.Prof.Ioan Ivan, P.Irineu Cheorbeja, Claudiu Derevreanu.La Mănăstirea Sihastria-P.Ioil, P.Paisie Olaru, P.Cleopa Ilie, P.Petroniu Tanase, P.Ioanichie Bălan, P.Marcu,Nazarie,etc. Mai sunt şi alţi părinţi de la alte mănăstiri dar poate altădată.
Uneori povestea cu aceştia fără sfială,spre aş vărsa zăduhul, greul anilor de război şi de temniţă,greul pământului, pe lângă cele de suflet ziditoare. A avut întodeauna, o preocupare pentru nevoile poporului creştin ortodox.I-a înţeles suferinţa ca acela, care avea parte de ea,şi iată cum i-a a rămas rugătorul alături de noi,ajutătorul celor plini de griji şi neputinţe omeneşti...(va urma II.).

Cuvantul Parintelui Iustin

2 comments:

Florentina Tonita December 10, 2009 at 10:50 AM  

Multumim, Parinte. Frumos, induiosator, cutremurator.

Doamne ajuta

SĂVINESTI-NEAMT December 11, 2009 at 2:18 AM  

...cutremurător numai dacă devenim mai buni!

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP