Kostas. Powered by Blogger.

Saturday, July 11, 2009

Demonizaţii din Gadara

Adevăraţii demonizaţi nu erau numai cei doi în care sălăşluia "legiunea"la care Mântuitorul merge ci adevăraţii demonizaţi erau cei care l-au refuzat pe Domnul ba chiar L-au rugat să plece de acolo ."Diavolul"însemnă şi cel care se împotriveşte.Demonul este cel care goleşte omul de conţinutul intim,adânc,el nu mai are capacitatea deplinătăţii aşa cum un om îşi pierde simţul vederii,putin câte puţin sau de tot, la fel se pierde lumina vederii lui Dumnezeu şi inundă întunerecul.Cînd omul pierde simţul auzirii cuvântului lui Dumnezeu,deşi se citeşte şi Dumnezeu îi vorbeşte el nu aude.Mântuitorul pe lângă vindecare vrea să ne spună ce poate fac demonul din noi cum ne goleşte,ne face nepăsători,răi faţă de ceilalţi.De asemenea vrea să ne spună şi unde ajunge omul fără Dumnezeu,omul care-L invită pe Dumnezeu să plece din tinutul său fiindcă-i strică afacerile.Oamenii care se simt stingheri,de prezenţa lucrării lui Dumnezeu în lume,de Sfintele Taine,cei preocupaţi numai de ei aceştia aduc falimentul culturii,trăirii moderne : posesiunea.Noi cerem nu doar eliberarea sau vindecarea celor posedaţi, ci şi ocrotirea de toată răutatea, viclenia şi lucrarea chinuitoare a duhurilor necurate.
Spre a putea combate cu rezultat acţiunea distructivă a diavolului, este necesar să vedem:
1. Care sunt armele de luptă şi tactica întrebuinţată de el.
2. Care sunt armele noastre de luptă contra lui.

Care sunt demonizatii epocii moderne ?http://www.ziaruldemures.ro/fullnews.php?ID=3636
http://www.bookblog.ro/altele/demonii/

Read more...

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP