Kostas. Powered by Blogger.

Saturday, July 25, 2009

Vindecarea celor doi orbi si a unui mut in Capernaum


De orbire Domnul ne vindecă în multe feluri şi de multe ori.Semnul acestei vindecări e însăşi faptul că tocmai văzând încercăm să scriem.Doamne, ochii mei zilnic, aş vrea să cred că văd, însă de foarte multe ori se lasă înserarea.Câte nu se întâmplă azi în lume căci unele sunt şi greu de amintit nu mai vorbesc de scris ,aproape că nu putem să nu recunoaştem orbirea dacă nu cea trupesccă atunci pe cea sufletească.Cerem "lumină"dar pentru care vedere ? Toţi oamenii fără Dumnezeu sunt orbi.Unii au orbire de câtiva ani ,zile,la alţii e de toată viaţa."Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; aceştia petrec în nesimţire..."(Efes.4,18).
Ce se bucură părinţii când se naşte un copil şi medicul le confirmă că vede ,aude,este sănătos,totu-i bine.Şi dacă le-ar aduce la cunoştinţă că nu vede,nu-i bine ar mai fi, bucurie deplină ? Noi "copiii lui Dumnezeu" născuţi din "apă şi din duh"(Botez)dar fără vedere sau cu vedere slabă suntem "cerşetorii"acestei lumii ,la cheremul celor ce ne dau şi nouă ceva... Deseori cel ce ne dă este diavolul şi crezi că ţi-o pus Dumnezeu mâna în cap numai că nu e decât batjocora lui aşa cum ai da un bănuţ uui orb după ce mai înainte ai scuipat pe el .Trăim în mijlocul a milioane şi milioane de orbi.Le vorbeşti de Dumnezeu dar nu văd.Citesc şi nu înţeleg.Caută pe cele duhovniceşti şi se automulţumesc.Domnul mereu întreabă "Credeţi că pot să fac Eu aceasta?(Mt.9,28)Noi avem răspunsul vieţii :"Zis-au Lui: Da, Doamne!Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!"(vs.29). Încercaţi măcar o zi să vedeţi după credinţă voastră şi va fugi şi duhul muţeniei!


Pr Calistrat Chifan - Vindecarea celor doi orbi si muti din Capernaum 11_08_02
Asculta mai multe audio Diverse

http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2009/05/22/doamne-sa-vad-2/

http://74.125.77.132/search?q=cache:SDUDqhagWMQJ:www.crestinortodox.ro/predici-la-duminicile-de-peste-an/96354-vindecarea-a-doi-orbi-si-un-mut-in-capernaum+vindecarea+orbilor&cd=6&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

Read more...

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP