Kostas. Powered by Blogger.

Saturday, December 25, 2010

Domnul va cheama!

LA BUCURIE DE SARBATOARE!





Read more...

Tuesday, December 14, 2010

Povestea parintelui Tanase, tata pentru 328 de copii

Povestea parintelui Tanase, tata pentru 328 de copii

Read more...

Thursday, November 25, 2010

Sfinta Mare Muceniţa Ecaterina

Sf Ecaterina

Vezi mai multe video din film



Acatistul Sfintei Mucenite Ecaterina 25 noiembrie

Vezi mai multe video din evenimente

Read more...

Saturday, November 6, 2010

Propunere

Read more...

Wednesday, October 27, 2010

La Hramul Bisericii noastre

Read more...

Tuesday, October 5, 2010

AUDE SAU NU DUMNEZEU , RUGĂCIUNILE NOASTRE?




Zilele acestea vorbeam cu cineva pe net care imi povestea prieteneste,diferite greutati si nemultumiri din viata sa .Obişnuit am putea zice, insă în momentul în care am sfătuit să încerce să se roage mai mult, a întrerup dialogul.Cum nu era prima prima dată , m-am gandit la ceea ce spunea cineva odată :"dacă Raiul ar avea un departament pentru plângeri, cele mai multe dintre acestea ar fi legate de rugăciunile rămase fără răspuns."
Oamenii se roagă mereu şi mereu, dar se pare că nu primesc răspuns la întrebările lor. De ce? Dumnezeu aude cu siguranţă toate rugăciunile, dar poate că răspunsul pe care îl dă nu este cel pe care îl aşteptă.

Un copilaş s-a rugat pentru un prieten de-al lui grav bolnav, şi i-a spus acest lucru învătătoarei. În final , în vacantă băiatul a murit. Când a mers la scoala întâlnind învăţătoarea i-a spus: "Prietenul meu a murit."Învăţătoarea, i-a replicat: "Se pare că Dumnezeu nu a auzit rugăciunea ta."Băieţelul, i-a răspuns: "O, ba da, Dumnezeu a auzit rugăciunea mea. Dar a spus 'nu' pentru că îl dorea pe prietenul meu, în Rai."

Nimeni nu vrea sa fie refuzat ,să audă cuvântul "NU" şi mai ales de la Bunul Dumnezeu.Şi totuşi : "Dumnezeu spune ,"NU",la numeroase rugăciuni ale noastre.Noi credem însă că "Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe El, al celor care sunt chemaţi după voia Lui"(Rom.8,28) şi mai ales faptul că nu reuşim să înţelegem infinita înţelepciune a lui Dumnezeu în aceste probleme, pentru că gândurile şi căile Lui nu sunt ca ale noastre (vezi Is.55,8-9).Si cu siguranta ne-ar plăcea să ştim de ce ne refuză ca Tată al nostru.
Fericitul Augustin a dat odată trei răspunsuri la această întrebare, folosind trei cuvinte apropiate în latină: mala, malo şi male. Răspunsuri mai pot fi şi altele ... dar e interesant să vedem, ce înseamnă aceste cuvinte.

Mala
Mala, înseamnă lucruri rele, sau greşite. Unii oameni pur şi simplu îi cer lui Dumnezeu lucruri greşite, sau lucruri care le vor face rău, spiritual sau fizic. Mulţi se apropie de Dumnezeu în rugăciune de parcă i-ar da lui Moş Crăciun o listă de cadouri pe care le doresc: "Te rog dă-mi o maşină nouă, o vacanţă în America, un bilet câştigător la loteria din săptămâna aceasta!"
Toate cererile din rugăciunile lor sunt pentru lucruri materiale care i-ar adânci şi mai mult în lumesc. Astfel de lucruri pot fi uşor în detrimentul mântuirii şi sfinţirii lor, aşa că Dumnezeu va înclina spre a răspunde cu "nu". Oricum, din când în când Dumnezeu poate da binecuvântări materiale celor ce le cer, pentru a câştiga afecţiunea şi în final convertirea lor.
Este oare permis să te rogi pentru bunuri materiale? Da, atâta timp cât nu sunt un rău în sine, şi atâta timp cât la finalul rugăciunii adăugăm: "Dumnezeule, îţi cer acestea dacă sunt după voia Ta, sau "Dumnezeule, Tu ştii ce este cel mai bine pentru mine."
Ar fi însă mai bine din punct de vedere spiritual să lărgim perspectiva rugăciunii, pentru a include nevoile adevărate, urgente şi numeroase ale altora şi chiar a vrajmaşilor nostri.Şi nu te inalta daca te-ai rugat pentru altul si ai fost ascultat caci credinta lui a lucrat si a izbutit(Filocalia).
Rugaciunea in izolare nu are efect deplin; daca ma rog singur pentru mine si nu vreau sa cer si rugaciunea altora pentru mine dau dovada de mandrie si ''Dumnezeu celor mandri le sta impotriva''. Daca nu ma rog pentru altii dau iarasi dovada de egoism, iar daca rugaciunea pentru altul nu este insotita si de rugaciunea aceluia iarasi ramane fara rezultat. Aceasta in cazul cand acela mi-a cerut sa ma rog pentru el, dar el nu insoteste rugaciunea mea cu a lui. Cand insa eu ma rog pentru altul care este inca in valurile necredintei, poate sa aiba efect asupra lui, dar cumva el trebuie sa afle ca ma rog pentru el si sa fie cat de cat transpus intr-o sensibilitate de dragostea mea pentru el. Numai insotita de iubirea a doi sau a mai multor insi, rugaciunea are efect. Rugaciunea are si un rost de unificare a persoanelor, un rost de extensiune si de sustinere a Bisericii, ca o comuniune de dragoste in Dumnezeu.

Malo
Malo înseamnă în greşeală. Prin aceasta, Fer. Augustin se referă la cei care se roagă, trăind în greşeală, sau în păcat. În general Dumnezeu nu răspunde unor astfel de rugăciuni.
Se spune că "Dumnezeu ascultă pe cei care îl ascultă".Exemple avem în Vieţile Sfinţilor ca au săvârşit minuni şi la unii s-au împlinit iar alţii trebuie (mai întâi) să îşi corecteze vieţile şi să ceară iertare pentru păcatele lor." Dar chiar şi aşa, după cum am spus şi la mala, Dumnezeu poate uneori să împlinească rugăciunile unei persoane care trăieşte malo, pentru a o ajuta în drumul ei de convertire."Mi-a spus unul dintre iubitorii lui Dumnezeu ca totdeauna, dar mai ales in sarbatorile anuale si imparatesti, Dumnezeu rasplateste pe slujitorii Lui cu daruri"(Filocalie).

Male
Male înseamnă greşit, adică a cere în rugăciune dar în mod greşit. Care este modul corect de a ne ruga? Iisus subliniază două calităţi şi chiar trei ca fiind esenţiale pentru o rugăciune bine plăcută lui Dumnezeu: încrederea, perseverenţa,răbdare.
Încrederea este foarte importantă în rugăciune. Iisus ilustrează această încredere în parabola femeii care a mers la judecătorul cel nedrept (vezi Luca 18,1-8). Ea i-a cerut în repetate rânduri să îi asculte cererea. În aroganţa lui, judecătorul a tot refuzat-o. O vreme doar. Văduva venea la el atât de des, încât în final judecătorul a cedat.
În principiu noi primim de la Dumnezeu ceea ce aşteptăm. Judecând după toate rugăciunile fără răspuns, am putea concluziona că nu aşteptăm prea multe... atunci când ne rugăm.
Domnul ne asigură însă de puterea rugăciunii. El ne spune: "Tatăl vă dă orice îi veţi cere în numele Meu" (cf Ioan 15,16). Mântuitorul a mai spus următoarele despre cum trebuie să ne rugăm: "De aceea vă zic vouă: "Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea" (Marcu 11,24). Credem noi întotdeauna că rugăciunea ne va fi ascultată? Tocmai de aceea trebuie să avem încredere atunci când ne rugăm.El întreba şi pe cei care veneau la El : "crezi că pot să fac aceasta?"
A doua calitate cerută pentru a ne ruga corect este perseverenţa. Iisus spunea: "Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide" (Luca 11,9).
Această promisiune întăreşte cu siguranţă încrederea noastră. Să nu uităm însă că Domnul nostru Iisus Hristos nu a spus: "Cereţi o singură dată." Nici nu a spus: "Bateţi de trei ori şi vi se va deschide!" Perseverenţa, ne face să cerem, să căutăm, să batem continuu.
Iisus ilustrează perseverenţa şi răbdarea(a se vedea cazul femeii canaanencei Matei 15,21-28)prin ceea ce spune despre un om care primeşte oaspeţi pe neaşteptate, noaptea (vezi Luca 11,5-8). Omul nu găseşte mâncare acasă pentru oaspeţii săi întârziaţi, magazinele sunt închise, aşa că merge la vecin şi îi bate la uşă. Acesta se culcase deja: "Nu mă deranja, pe mine şi pe familia mea!", îi spune. Dar când omul insistă şi bate, vecinul nu are ce face şi îl ajută. Nu atât din prietenie, ci pentru că vrea să doarmă.
Parabola urmăreşte să exemplifice perseverenţa, nu faptul că Dumnezeu vrea să doarmă şi de aceea trebuie să insistăm. Încrederea, perseverenţa şi răbdarea, sunt lucruri cerute nu dintr-un moft al lui Dumnezeu, ci spre zidirea noastră duhovnicească.
Aşa că, să insistăm, să batem la uşile Raiului. Să nu ne descurajăm, să nu renunţăm, dar mai ales să fim atenţi ca rugăciunea noastră să nu fie male, să nu fie pentru mala, şi nici noi să nu fim malo. Altfel riscăm să mai adăugăm o rugăciune la departamentul celor etichetate cu "fără răspuns". .. :)

Read more...

Saturday, October 2, 2010

Toamna




Toamna a venit frumoasa
cu lumina-n ganduri
de-a intrat soarele-n casa
si amintiri in randuri...randuri
razele topesc culori
cern prin ore,zile, ani
ale timpului belsug
si le scutura pe alei
printre frunzele brumate
ale vietii…parte

in ogorul toamnei noastre
au venit iarasi sa are
regii rugatori si harnici
care inca ploi de stele
din cer mai coboara

au pus toamna-n suflet
amestecand nectar,
mustul care sa invie
la Cuvantul vietii
inimile dez-robite
din a toamnei bogatie

toamna-i de cules mereu
semne-n Cartea Vietii
frunze vestejite,
flori de Dumitrite
sa aminteasca de voi
acolo cu toti Sfintii
tesand covor iernii
care sa tina pana-n primavera
intreaga fiinta .

Read more...

Tuesday, September 14, 2010

Înălţarea Sfintei Cruci


Praznicul de astăzi are în cuprisul său două înţelesuri :
1.Istoric - se amintesc cele trei evnimente istorice:aflarea Sf.Cruci de către Sf.Împărăteasa Elena,apoi înălţarea ei în anul 335, de către patriarhul Macarie în biserica Învierii Domnului-Ierusalim, în văzul tuturor,pomenire de reasezareaa Sf.Cruci în anul 629, după ce a fost recuperată de la persi de către împăratul Heraclie.
2.Duhovnicesc. Ne duce cu gândul la Mântuitorul nostru Iisus Hristos cel răstignit şi înviat."Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu."(I Cor.1,18).
Crucea este semnul iubirii jertfelnice a Mântuitorului, mai tare decât moartea.Ea este armă şi pavăză a creştinilor.Iubirea lui Dumnezeu se arată lucrătoare.Dacă printr-un pom a venit păcatul ,răscumpărarea se face lemnul cel de viaţă purtător.Purtător de iubire jertfelnică de înviere.Crucea străluceşte cu razele Învierii.Si oricine se gândeşte la Înviere ajunge la biruirea păcatului şi a mortii.Puterea aceasta s-a arătat mai întâi în martiri şi în mucenici.Puterea iubirii s-a împărtăşit şi s-a arătat la toţi sfinţii luptători care au biruit păcatul, ca despărţire de Dumnezeeu.
În faţa lui Dumnezeu de pe cruce nu mai poţi rămâne în umbră, ascuns, în obscuritate şi îndoială. Nu există neutralitate.
Începutul unei biserici se face prin asezarea unei Sfinte Cruci.Terminarea turnului tot prin aşezarea unei Sfinte Cruci.Cei care au încercat aceastea, cunosc jertfa,ostenelile,greutătile până la împlinire. Dar după ce s-a sfintit biserica, rămâne întrebarea cea mai mare : Ne mai reprezintă această Sfântă Cruce ? Mai aduce vreo reacţie vieţii noastre ?
Suntem conştienţi că nu ne putem apropia de ea decât îngenunchind, într-un gest care să exprime căinţa pentru păcatele prin care ne-am rupt adesea de Dumnezeu şi de ceilalţi? Ne îndreptăm cu credinţă şi recunoştinţă privirea spre Dumnezeu care vrea să ne mântuiască, de pe cruce?
Sau ne-a furat deja peisajul monden, dominat de alte turnuri, în care sălăşluiesc alţi Dumnezei? Ce este crucea pentru noi? Este cu adevărat instrument de mântuire sau un semn de care ne ruşinăm şi pe care îl înlocuim ori de câte ori avem ocazia?
Trebuie să recunoaştem cel puţin că uneori este un semn al împotrivirii care ne deranjează...
Pe de o parte, crucea ne descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernală a veacului nostru şi, pe de altă parte, este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, căci ea constituie cursa în care Mântuitorul a prins pe stăpânitorul lumii acesteia.
Ea se înalţă până la cer prin braţul vertical şi cuprinde în ea întreaga lume pe care o îmbrăţişează salvator prin braţele orizontale.
Ea închipuie verticalitatea Bisericii, ancorarea ei în piatra unghiulară şi cheia de boltă Hristos şi înălţarea la ceruri, dar şi dimensiunea ei orizontală, socială, pentru toată viaţa pământească a omului.
Şi dacă e să păstrăm un gând ales,l-aş dori pe acesta: nu există nici un alt semn prin care să ne putem mântui. Dumnezeu de pe Cruce, ne învaţă cum trebuie să trăim cu adevărat. El ne dă sensul vieţii, chiar şi atunci când ni se pare că totul e doar cruce, în sens negativ.
El ne spune că, datorită gestului său răscumpărător, prin moarte, viaţa noastră adevărată, în plinătatea ei, de abia începe. Miza e prea mare ca să ne jucăm cu ea, ca să ne permitem să o pierdem: e veşnicia, o veşnicie în care nu puteam însă intra fără cruce.

Read more...

Tuesday, September 7, 2010

"BISERICA-SPATIUL LIBERTĂTII SI AL BUCURIEI TINERILOR"

Aceasta a fost tema Conferinţei semestriale misionar -pastorală, a preotilor din Protopopiatului Roznov,Jud.Neamt,sustinută de Pr.Frasilă,care s-a ţinut după oficierea Sfintei Liturghii în Parohia Podoleni II,fiind prezidată de I.P.Mitropolit Dr.Teofan ,al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
O temă cu mari implicaţii în spaţiul trăirii libertăţii dar şi în cel al bucuriei interioare.Tinerii sunt cei care suferă cel mai mult datorită nepăsării factorilor de educaţie(Familie,Scoală,Biserică) şi a societăţii noastre în plin curs de secularizare şi globalizare.
"Războiul tinerilor", de zi cu zi este uneori inimaginabil de către adulti.Aşa se ajunge de multe ori şi la conflictul între generaţii.Dificultăţile crearii unui spaţiu al libertăţii şi bucuriei sunt destule însă important este a lucra în "via pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu".Tinereţea este vârsta Învierii şi numai dacă gândim pe cine a înviat Domnul nostru Iisus Hristos ...A-i aduce pe tineri în Biserica este a avea viitor,,renaştere,viată de comuniune.
Orice zi este o mica viata - orice desteptare si sculare o mica nastere, orice dimineata o mica tinerete, orice culcare si adormire o mica moarte. (Arthur Schopenhauer).

Read more...

Sunday, September 5, 2010

Duminica a XV a dupa Rusalii-porunca cea mai mare


Prima duminică după inceputul noului an bisericesc, ne învaţă şi ne arată care este cea mai mare poruncă: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta,cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău"(Mt.22,37)... şi care este cea mai bineplăcută poruncă a lui Dumnezeu-iubirea aproapelui, ca pe tine insuţi.
În aceste porunci, este toată esenţa Scripturii ce cuprinde Legea şi Proorocii.Domnul, formulează diferit aceste porunci fiindcă"dragostea este un adânc al iluminarii" – Sfantul Ioan Scararul .
Aiubi cu toată inima, este ati sfinţi inima pentru ca să nu devină pătimaşă.
A iubi cu tot sufletul, e a avea voinţă de fapte reale mântuitoare, căci "Suflet desavârsit e acela a carui putere patimitoare inclina cu totul spre Dumnezeu "..."Pentru aceste cinci pricini se opreste sufletul de la păcate: sau pentru frica oamenilor, sau pentru frica judecătii, sau pentru rasplata viitoare, sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau in sfarsit pentru mustrarea constiintei" – Sfantul Maxim Marturisitorul.
A iubi cu tot cugetul - "cel ce are mintea pironita in dragostea de Dumnezeu dispretuieste toate cele vazute si insusi trupul sau, ca pe ceva strain"(Sfantul Maxim Marturisitorul)şi gândurile,cugetele nu pot ajunge necurate, rele, ci sfinţătoare pe deplin.

Desavarsirea iubirii se cuprinde in unirea cu Dumnezeu; sporirea in iubire este impreunata cu o negraita mângaiere, desfatare si luminare duhovniceasca. La inceputul nevointei, insa, ucenicul iubirii trebuie să poarte o lupta crancena cu sine insusi, cu firea sa adanc vatamata: raul care a intrat prin cadere in firea noastra s-a facut pentru ea lege, care lupta si se razvrateste impotriva Legii lui Dumnezeu, impotriva legii sfintei iubiri.
Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu in omul care s-a pregatit prin curatia inimii, a mintii si a trupului pentru primirea acestui dar. Pe masura treptei pregatirii este si treapta darului, pentru ca Dumnezeu este Drept-Judecator si in milostivirea Sa.
Iubirea de Dumnezeu este pe de-a-ntregul duhovniceasca: “ce este nascut din Duh, duh este”(In.3,6).

Iubirea se cultivă prin rugăciune,viată curată şi smerenie.Azi în lume pentru că a slăbit rugăciunnea, a slăbit şi focul iubirii.“Să slujim lui Dumnezeu dupa buna plăcerea Lui, cu evlavie si cu sfială: căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor“. (Evr. 12, 28, 29).
Dumnezeu a iubit mai întâi şi a lăsat omului libertatea de alegere, pentru că numai ceea ce face omul în mod liber capătă valoare morală, este meritoriu sau nemeritoriu în faţa lui Dumnezeu.În înţelepciunea Iubirii Sale nemărginite, Dumnezeu, prin Fiul Său, a aşezat pe pământ Împărăţia milei şi răbdării Sale, rezervându-Şi pentru Ziua Judecăţii exercitarea prerogativei de Judecător preadrept pentru faptul de a fi refuzat să iubească, Iubirea.
Nicolae Cabasilas spune foarte frumos: „Dumnezeu se arată, dezvăluindu-Şi iubirea… Respins, el aşteaptă la uşă… Pentru tot binele pe care ni l-a făcut, El nu ne cere, în schimbul ştergerii datoriei, decît iubirea”.
Sfântul Isaac spune că „păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumnezeiască”, dar aceeaşi iubire “devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei aleşi”.Să luam aminte!

Read more...

Wednesday, September 1, 2010

1 septembrie-începutul anului bisericesc


Putini credinciosi stiu ca la 1 septembrie, crestinii ortodocsi sarbatoresc inceputul anului bisericesc.Diferenta de trei luni intre inceputul anului bisericesc si anul nou civil are o explicatie simbolica si administrativa.
Semnificatia simbolica, este legată de creatia lumii asa cum e relatată în cartea Facerii şi ţinută în Legea veche iudaică - ziua intai din septembrie era ziua curatirii si poporul postea; din aceasta luna incepeau să se numere anii poruncilor Vechiului Testament.Mai existau si alte motive pentru care evreii serbau in mod deosebit luna septembrie. In aceasta luna, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborat de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului.Evreii si astazi incep calendarul cu luna Tisri, adica septembrie.

Dar începutul lui septembrie este şi începutul toamnei simbolizat ca anotimpul socotelilor lumesti si duhovnicesti, pentru a putea pune "un inceput bun" pentru perioada urmatoare.La fiecare inceput de an bisericesc, crestinii ar trebui să-şi facă o recapitulare,un bilant sufletesc.Asa cum acum se strâng roadele pamantului, tot asa acum incepe un nou "ciclu al mântuirii".Timpul a fost creat odată cu lumea ca un interval între darul iubirii lui Dumnezeu şi răspunsul omului la această iubire. Astfel timpul măsoară efortul nostru de creştere în dragostea lui Dumnezeu, întrucât fiinţele create nu pot răspunde darului iubirii lui Dumnezeu decât treptat, în timp.( Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Bucureşti, 2003, p. 190) .
Explicatia administrativa arată ca in Biserica din vechime, dupa incheierea verii avea loc intrunirea sinodului local, in cadrul caruia se facea un bilant si, firesc, se stabileau perspectivele pentru anul urmator.

Tot in aceasta zi, Hristos si-a inceput activitatea publică, prin citirea in sinagoga a profetiei lui Isaia: "Duhul Domnului peste Mine, ca El m-a uns sa le binevestesc saracilor, m-a trimis sa-i vindec pe cei cu inima zdrobita, robilor sa le propovaduiesc dezrobirea si orbilor vederea, pe cei asupriti sa-i eliberez si sa vestesc anul bineprimit al Domnului". Anul liturgic marcheaza etape duhovnicesti ale cresterii noastre in Dumnezeu. Deci scopul lui este formarea noastra, cresterea lui Iisus Hristos in noi.

Anul bisericesc ortodox are un ciclu fix de date care comemoreaza sfintii pomeniti in fiecare zi, incepand de azi pana la sfarsitul lunii august a anului viitor, si un ciclu mobil, concentrat in jurul datei fluctuante a Pastilor.Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic. Acest ultim mobil, care are in centru comemorarea vietii si activitatii mântuitoare a lui Hristos este impartit in: perioada Triodului (calendarul prepascal, care cuprinde 10 saptamani dinaintea Pastilor), perioada Penticostarului (calendarul pascal propriu-zis, care cuprinde 8 saptamani, de la Inviere pana la Pogorarea Sfantului Duh) si perioada Octoihului, din restul anului, care variaza intre 40 si 26 de săptămani, in functie de fluctuatia datei pascale. Toate aceste perioade nu incep si nu se sfarsesc la date calendaristice fixe, ci variaza de la an la an, in functie de ziua Invierii.Prin urmare, in cursul fiecarui an bisericesc, ni se reprezinta si se reinnoieste (comemoreaza) intreaga viata si activitate a Domnului, in toate cele trei laturi sau aspecte ale misiunii Sale : cea de invatator (profet), cea de arhiereu (mare preot) si cea de imparat sau biruitor al pacatului si al mortii.

Credincioşilor ortodocşi anul bisericesc le oferă posibilitatea trăirii trecutului, prezentului şi viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârşite în fiecare zi. Astfel, viaţa pământească a lui Hristos şi cea a sfinţilor nu este pentru Ortodoxie o temă de speculaţie teologic-istorică abstractă, ci este o experienţă vie, o anamneză retrăită a lucrărilor mântuitoare a lui Hristos, comunicată credincioşilor prin energiile Lui necreate. Anul bisericesc este modul şi mediul în care omul trăieşte în comuniune cu Dumnezeu încă din lumea aceasta a timpului şi a materiei trecătoare.
Fiecare an, să fie un timp al mântuirii în Hristos,un timp de sfinţire a vieţii noastre!

Read more...

Sunday, August 8, 2010

Datornicul nemilostiv


Evanghelia iertării este un punct important în viaţa creştină. Fără iertare am avea mult mai multă amărăciune,înverşunare şi răzbunare. Dar iertarea face să-L imităm pe Dumnezeu şi să ne asemănăm cel mai mult Lui.
Parabola datornicului nerecunoscător ne oferă o perspectivă înfricoşătoare astăzi: iertarea oferită deja de Dumnezeu poate fi revocată. Stăpânul care i-a iertat servitorului său datoria,a fost sincer. Dar când servitorul, mergând în lume, nu a reuşit să ierte servitorul asemenea lui de datoria pe care o avea, stăpânul a revocat iertarea. Prin gestul său, datornicul a arătat că nu a apreciat iertarea primită, şi deci nu este demn de ea.
Există oare o analogie cu modul în care Dumnezeu interacţionează cu noi? Aşa se pare, şi aceasta pare a fi cheia parabolei. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu ne acordă iertarea, problema nu s-a încheiat. Iertarea este cu adevărat primită, “consumată”, atunci când noi le iertăm celor care ne greşesc. Darul gratuit al iertării lui Dumnezeu are nevoie de răspunsul nostru de iertare a semenilor pentru a fi ratificat pentru totdeauna.

Iertarea, dupa cum spune Isus Sirah, duce şi la dobandirea intelepciuni prin care omul ajunge sa cunoasca uraciunea pacatului si detestarea lui. Iertând aproapelui iti cunosti mai bine si propria-ti vinovatie in fata semenilor si in fata lui Dumnezeu. Apoi, iertand aproapelui, mai dobandesti puterea de a cere si tu iertarea si mai presus puterea de a te smeri, care este temelia sfinteniei, precum si pacea si fericirea sufletului.
A ierta nu inseamna ca esti un erou, din contra, inseamna ca esti un crestin care a reusit sa invete alfabetul credintei. Iertarea este floarea iubirii care rodeşte, credinţa.
Când iertarea devine rugăciune, ca aceea a lui Iisus de pe cruce: Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac! (Lc 23,34), atunci poţi fi sigur că ai în împărăţia lui Dumnezeu, bucuria iertării, şi cea a învierii din morţi.
Orice iertare este o înviere, aşa cum spune tatăl din parabolă fiului mai mare: Acest frate al tău era mort şi a înviat (Lc 15,32). A înviat fiindcă a ştiut să-şi ceară iertare; a înviat pentru că tatăl a ştiut să ierte.
Până şi participarea noastră la Liturghie e legată de iertarea noastră. De aceea, Hristos, ne atenţionează prin cuvintele: «Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta. Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău» (Matei 5, 23-24).
Sfântul Apostol Ioan în prima sa epistolă scrie: «Cine nu iubeşte, acela petrece în moarte» (1 Ioan 3, 14). Dacă am iertat aproapelui nostru, ne-am iertat şi pe noi restaurând echilibrul dintre gânduri şi sinele nostru, începem cu adevărat o viaţă nouă. «Fie, ca soarele să nu apună peste mânia voastră» – ne îndeamnă apostolul Pavel (Ef. 4, 26).
Iertarea este o bună oportunitate pentru a-l încuraja pe fratele meu să se convertească, pentru că-i dă încredere, arătându-i că eu am ales binele şi am refuzat răul. Spre Dumnezeu pornim prin aproapele.În calitate de creştini, trebuie să iertăm slăbiciunile confraţilor noştri care ne aduc suferinţe, nu pentru că ei au dreptul la iertare, ci din consideraţie faţă de Împăratul care ne-a iertat şi ne iartă fiecăruia toate, din necesitatea de a-l birui pe satana, din preţuirea faţă de chipul lui Dumnezeu care este, de fapt, fiecare om, din dorinţa de a face ca organismul Bisericii să aibă cât mai puţine organe bolnave, neutralizând formele de manifestare a răului în Biserică.

Read more...

Sunday, July 18, 2010

Cinci pâini şi doi peşti


Evanghelia de astăzi ne relatează, că Iisus, prin intermediul a cinci pâini şi a doi peşti a săturat cinci mii de bărbaţi afară de femei şi de copii. Această minune a fost consemnată de către toţi cei patru evanghelişti fiind singura minune povestită de toţi evangheliştii,ceea ce înseamnă că este vorba de un moment cu totul important pentru întreaga umanitate. Oare de ce a făcut Mântuitorul această minune?.
1.In primul rând pentru ca oamenii să creadă în dumnezeirea Sa şi să-L slujească pe Tatăl care L-a trimis.
2.Ca să înveţe oamenii din această minune a cunoaşte mila şi dăruirea lui Dumnezeu pentru firea şi nevoia omenească.Domnul nu numai vorbeşte despre suferinţă ci o şi alină.Când a zis Domnul Iisus“Milă mi-e de popor”, El trăia în clipa aceea întreaga strâmtorare a mulţimii flămânde trupeşte şi sufleteşte. Astăzi aceeaşi mulţime de oameni bolnavi, flămânzi de pâine şi mai ales de dreptate şi pace sufletească, rătăcesc prin pustiul vieţii omeneşti, fără să-i poată sătura nici averea, nici filosofia şi nici civilizaţia sfârşitului de veac 21. Şi câţi nu încearcă să se apropie şi astăzi de aceeaşi mulţime de oameni, sub diferite forme şi în numele ridicării fericirii şi săturării lor! Dar toate sunt încercări zadarnice pentru că nu au în ele singura putere de atracţie şi de îndestulare: iubirea lui Hristos. .Remarcăm cum îl urmau pe Hristos pe jos în căldura zilei, în pustietate şi fără hrană,mulţimile.
Ce credinţă şi dorintă de urmare vedem aici,faţă de astăzi când există creştini care spun că nu pot să vină la biserică duminica, cu maşina, pentru că biserica e prea departe de paturile lor,sau că sunt prea obositi de zilele săptămânii,ori alte motive!
3.Iisus nu doreşte să facă El totul, ci invită ucenicii să dea de mâncare, adică să colaboreze cu El, să simtă ca şi El.Dăruind din ceea ce este al lor, ucenicii învaţă să formeze comuniunea: “gustul” Împărăţiei este dat de grija noastră faţă de alţii “şi de punerea în comun a bunurilor”. Cei care fac aceste lucruri arată că au o inimă deschisă şi iubitoare pentru oameni, precum Iisus şi Tatăl.O societate de oameni fără comuniune, e o societate bolnavă.
4.Evanghelia ne spune că Domnul nu face magie, ci are nevoie de “puţinul nostru”: să punem hrana noastră la dispoziţia altora. De fapt, minunea constă în a şti să împarţi cu alţii. Pâinea frântă şi împărţită nu se termină, ci în mâinile lui Iisus se multiplică, săturând mulţimea întreagă. Minunea nu evidenţiază înmulţirea,sau rugăciunea care este făcută ci frângerea şi împărţirea ei.Alinând foamea trupească, prin înmulţirea miraculoasă a pâinilor, Iisus voia ca peste câtva timp, când le va promite o altă pâine, pâinea cerească, adică însuşi Trupul şi Sângele Său, în Sfânta Taină a Împărtăşaniei la Cina cea de Taină, ei să creadă în aceast taină şi să se împărtăşească spre a-şi hrăni sufletul şi a-l mântui.Aceasta este minunea minunilor! Dumnezeul Cel nevăzut, infinit şi etern, devine prezent la fiecare Sfântă Liturghie sub chipul pâinii şi vinului şi ni se oferă ca hrană pentru luminarea şi sfinţirea sufletelor noastre. Nu numai cinci mii de oameni, ci milioane şi milioane de credincioşi îşi hrănesc de acum sufletele lor cu Trupul Domnului. Este un mare privilegiu şi fericire să-L primeşti în suflet pe Hristos, care se află în Sfânta Împărtăşanie. Nici măcar îngerii din cer nu au această fericire, acest privilegiu dumnezeiesc. După Sfânta Cuminecare, sufletul nostru devine o locuinţă a Fiului lui Dumnezeu, templul lui Dumnezeu, Cerul însuşi.
5.Prin minunea făcută, Iisus urmăreşte să consolideze comuniunea dintre oameni. El nu doreşte ca lumea să se împrăştie, aşa cum sugerau ucenicii, ci să rămână unită. Săvârşind minunea, Iisus se arată a fi păstorul acestei “turme”… Păstorul care adună “oile risipite”, le hrăneşte, le oferă un ospăţ, unde fiecare are libertate, fără discriminări sociale, bucurându-se de faptul că sunt împreună, în armonie cu Dumnezeu şi cu aproapele…
De ce cinci pâini? Numărul cinci, după cum citim în Psalmi şi în rugăciunile de mulţumire după Împărtăşanie, reprezintă cele cinci simţuri ale noastre, care sunt hrănite de Hristos, Pâinea vieţii.
De ce doi peşti? Ei reprezintă cele două părţi ale Noului Testament, Evangheliile şi Epistolele, care au fost scrise de pescari care au devenit pescari de oameni, noi fiind hrăniţi de logos-ul, din scrierile lor. De ce douăsprezece coşuri de resturi? Ele reprezintă pe cei doisprezece apostoli, care predică până la sfârşitul veacurilor, fragmentele care ne hrănesc sufletele cu cuvintele Domnului prin lucrarea Duhului Sfânt. Să ne deschidem minţile şi sufletele lui Hristos Dumnezeul nostru cel adevărat, pentru ca şi noi să putem fi hrăniţi şi săturaţi cu Pâinea Vieţii!

Read more...

Thursday, June 17, 2010

Câteva cuvinte cu Părintele Cleopa Ilie-ianuarie1992


-Părinte arhimandrit Cleopa, am început parcurgerea anului mântuirii 1992.Am dori pentru călătorii acestei vieţi,pentru cititorii noştri un sfat...

R.Măi frate,Mântuitorul ne-a dat un sfat de folos pentru toate veacurile,când a zis :"Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul"...(Mt.24,13).Nu ne interesează pe noi sfârşitul lumii sau ce are să fie că zice Evanghelia, de ziua şi ceasul acela nici îngeri nu ştiu.Pe noi trebuie să ne intereseze clipa când ne ajunge plecarea de aici şi cum suntem pregătiţi pentru aceasta.Marele Vasilie a fost întrebat de filosoful Eumoniu : O, Vasile care-i cea mai mare înţelepciune de sub cer ? Şi a zis, Sfântul Vasile :"O, filosofule cea mai mare înţelepciune de sub cer este ca întodeauna să vezi moartea înaintea ta "!
Dumnzeu a înarmat cu această armă pe Adam în rai şi dacă ţineţi minte nu greşiţi.Dacă ştim că "plata păcatului este moartea", nu murim pentru că moartea, nu reprezintă nimic ci prin aceasta ne păzim de păcat.

-Pentru sfinţia voastră vedenia Sfântului Calinic în legătură cu acest an ce vă spune ?
R.Aşa cum a spus şi Sf.Nil Athonitul aici este vorba de mijlocul veacului al optălea în care vor fi semne apocaliptice despre înrăirea lumii.Se înrăieşte lumea dar şi peirea ei vine mai repede.Dumezeu ne-a dat viaţă ,ne-a dat minte,ne-a dat voie de sine stătătoare,ne-a dat cuvânt,ne-a dat tot ce a ştiut că ne trebuie ca un Prea Înţelept şi Atotbun, iar noi le punem pe acestea în slujba diavolilor.Dacă nu facem voia Domnului, facem voia celui rău.Şi atunci cu câtă dreptate vine bătaia lui Dumnezeu peste oameni.Sunt atâtea şi atâtea răutăţi şi noi închidem ochii şi nu recunoaştem.Să ne păzească mila Domnului !Nu ştim azi ,mâine plecăm.Să ne ajungă mila Sa şi să ne găsească sfârşitul cel bun în gândirea de Dumnezeu!Şi todeauna să zicem aşa :AZI PLEC!Fie,mila Domnului să ne pregătim şi să nu deznădăjduim!

-Aveţi ani mulţi de mănăstire .Ce reprezintă pentru Părintele Cleopa mănăstirea ?
R. Mănăstirile ştii ce sunt ? Spitale duhovniceşti.Toţi cei răniţi şi necăjiţi dacă vin în mănăstire şi vieţuiesc după rânduiala sfintelor canoane se vindecă pentru că aici sunt doctorii cei duhovniceşti,sunt preoţii,învăţăturile sfinte.Mai multe citiţi în predicile mele "Către monahi".

-Spuneţi-ne câteva nume de părinţi duhovniceşti cu viaţă deosebită pe care i-aţi cunoscut.
R.Îţi voi spune (pentru context) câţiva, care au spus ziua când au să moară.Cel dintâi a fost stareţul Ioanichie Moroi care într-o sâmbătă fiind cu epitrahilul pe gât de faţă cu părintele Chiric şi Ioil zice :frate dragă ,marţi mă duc la tata !Marţi mă duc la Tata! Mă întreb ce-o fi asta însă marţi pe la ora 10, îi spune Părintelui Ioil,mă duc să mă odihnesc şi culcându-se cu epitrahilul,a adormit în Domnul.Un altul Hrisostom Postolache căruia i-am fost duhonic mi-a spus cu 8 zile înainte.Apoi Mina Prodan de la M-rea Neamt tot aşa mi-a vorbit de o vedeia de asupra mănăstirii Neamţ în care un arhimandrit care-l cunoştea din tinereţe i-a zis : nu te teme Părinte ,mâine la ora 12 venim să te luăm lângă noi şi s-a împlinit acest lucru.Şi câţi alţii...dar mai vorbim altă dată.

-Ce să le spunem oamenilor potrivnici Bisericii ?
R.Uite ce frate ! Cei care sunt împotriva Bisericii, trebuie să ştie că Biserica este Trupul lui Hristos(Ef.1,23)şi toţi care se despart de Biserică şi toţi care urăsc Biserica s-au despărţit de Hristos şi urăsc pe Dumnezeu.Soarta lor este aceea despre care se spune :"Eu sunt buciumul,voi ramurile.Toată viţa care rămâne întru Mine aduce roadă,iar cealaltă se taie şi se aruncă.(In.15,5).

P.S.Luam acest interviu Părintelui în ian.1992 şi-l publicam în Credinţa neamului Anul III nr.33,p.2, cu aceeaşi dorinta de meditatie zilnică mai ales când mai trece câte un prag al vieţii.

Read more...

Thursday, June 3, 2010

Sfinţii cinstiţi în luna iunie


"Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei."(Ps.15,3).
Noi îi cinstim pe sfinţi lună de lună şi zi de zi, pentru că ei sunt roada lucrătoare a Duhului Sfânt şi prin ei ştim cât de minunat Îşi arată Domnul, voile Sale.
O Biserică ,o viaţă creştină fără sfinţi este ca o fântână fără apă, ca o grădină fără flori.Chemarea la sfintenie este adresată tuturor deoarece Dumnezeu se ascunde cu înfăţişarea în creaturi şi doreşte să fie descoperit în chip minunat de fiecare,cu sfinţenia sa.Fericitul Augustin,observând mulţimea sfinţilor ce proveneau din toate paturile sociale;ţarani, muncitori, sclavi, soldati, femei usoare, regi sau cersetori, a spus: “daca acestea si acestea au putut, eu de ce să nu pot?!” .
Din luna iunie numită după tradiţie şi "cireşar"am ales "florile darurilor" pe sfinţii români sau străromâni:
2 iunie -Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care, alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, este ocrotitor al Moldovei şi Bucovinei.

Asculta mai multe audio Diverse
Vineri, pe 4 iunie, sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel, ale căror cinstite moaşte se află la Mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea.
Duminică 6 iunie-Duminica a II-a după Rusalii-chemarea la apostolie- este trecută ca Duminica Sfinţilor români,cinstirea tuturor celor care din neamul nostru ne-au răspândit parfumul credinţei, al purităţii,al iubirii,mărturisirii adevărate.
În a doua parte a lunii, pe 22 iunie, ortodocşii români îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în anul 2006.

Pe 24 iunie este Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Drăgaica sau Sânzienele, sărbătoare foarte dragă credincioşilor, mulţi dintre ei purtând numele Înaintemergătorului Domnului. Tot în această zi este pomenit şi Sfântul Niceta de Remesiana.
În penultima zi a lunii, pe 29 iunie, sunt pomeniţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar a doua zi, pe 30 iunie, Calendarul nostru îl consemnează pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, cinstit prin manifestări deosebite în special de credincioşii din Ardeal. Vedeţi si http://www.sfant.ro/

Read more...

Thursday, May 27, 2010

Sfântul Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul, Prokopion , Grecia pe video.crestinortodox.ro



Sfantul Ioan Rusul pe video.crestinortodox.ro

Read more...

Sunday, May 23, 2010

Rusaliile



Suntem invitaţi astăzi să-l descoperim pe Duhul Sfânt. Ne întrebăm: unde? cum? Dacă e să răspundem la întrebarea – unde? Răspunsul îl aflăm imediat - în Sfânta Biserică, şi mai presus de toate, să-l redescoperim în noi înşine, pentru că aşa cum ne învaţă şi Sfântul Irineu,„Unde e Biserica, acolo este Duhul Sfânt, şi unde este Duhul Sfânt, acolo e Biserica”. Răspunsul la cealaltă întrebare – cum?, l-am descoperit deja, e prezenţa noastră la biserică, în comuniune cu întreaga Biserică, prin participarea la jertfa iubirii lui Hristos,la Sf. Liturghie, şi prin dragostea manifestată faţă de fraţii noştri. Astăzi trebuie să ne lăsăm copleşiţi de iubirea ce o poartă Duhul lui Dumnezeu.
Când teama tinde să ne paralizeze credinţa, Duhul Sfânt ne încălzeşte şi ne dă puterea de a merge şi de a face ceva pentru această lume.
Noi singuri hotărâm în această viaţă de ceea ce ne umplem !

"Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării"(Ef.4,30).

Read more...

Friday, May 21, 2010

Sfintii Imparati Constantin si Elena


Asculta mai multe audio Blog

Semnificatia numelor Constantin si Elena

Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm").

Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Read more...

Tuesday, May 18, 2010

"Despre Crezul Ortodox", la Roznov

Preoţii din Protopopiatul Roznov s-au reunit în şedinţă lunară. Părintele Constantin Lupu de la parohia Săvineşti 1 a prezentat în Power Point tema "Despre Crezul Ortodox". "Au fost prezentate probleme de interes general,....http://www.ziarullumina.ro/articole;1254;1;38734;0;2010---Anul-omagial-al-Crezului-Ortodox-si-al-Autocefaliei-romanesti-in-sedintele-preotesti.html

VĂ RECOMAND DIN INIMĂ :
http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2009/12/12/audio-%E2%80%9Ccrez-ortodox%E2%80%9D-de-n-steinhardt/

Read more...

Wednesday, May 12, 2010

Înălţarea Domnului


Hristos a înălţat !
Primiţi vă rog, salutul prin care vă chemăm la înălţare duhovnicească şi la cinstirea eroilor şi martirilor neamului.
Astăzi Biserica, ne spune sus să avem inimile căci suntem chemaţi la slavă,la împărăţia cerească, la cea mai mare demnitate pe care o are omul.Suntem invitaţi să avem curajul a ne ridica spre seninul cel minunat al cerului.
Sărbătoarea de astăzi ne constrânge să reflectăm asupra semnificaţiei cuvântului CER, deoarece unii confundă astăzi acest cer al credinţei, cu cerul fizic sau astronomic şi de aici un amestec al înţelegerii...
Creştinii nu gândesc după schema spaţială jos/sus, ci după schema temporală prezent/viitor. Atunci când vorbim despre cer, noi nu înţelegem un spaţiu care este deasupra noastră, ci un eveniment care stă în faţa noastră, spre care ne îndreptăm. Iar acest eveniment este venire Domnului, parusia, “cerurile noi şi pământul nou”. După ce le-a spus Apostolilor: de ce staţi privind la cer?, cei doi îngeri le spun în ce direcţie trebuie să privească, adică spre întoarcerea Domnului: Acest Iisus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer.Înţelegem bucuria apostolilor care se întorceau spre Ierusalim ? Ea s-a născut din binecuvântarea Domnului Iisus.Numai "bine-cuvântând" vom fi binecuvântaţii Părintelui veşnic fiindcă Inălţarea lui Hristos înseamnă şi înălţarea noastră.

Cum să facem aceasta ? Prin multele căi ce ne sunt la îndemână .
Mai întâi de toate urcuşul nostru spre biserică ce este, nu înălţare din "grija cea lumească", la cer ? Pocăinţa ce este,nu înălţare din păcat,la cer ?

Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie nu e înălţare la cer,naşterea unui prunc într-o familie,nu-i o ridicare,o înălţare a neamului tău spre nemurire,iubirea pe care ne-o cere Hristos să o arătăm tuturor inclusiv vrăjmaşilor nu-i înălţare ?

Iar dacă mergem să vestim asemenea Apostolilor,Evanghelia lui Hristos şi ne facem pe noi martori şi mărturisitori ai Lui,indiferent cu ce preţ nu-i înălţare ? Cel ce-şi împlineşte datoria cu sfinţenie acolo unde munceşte ,cel ce ţine la demnitate,la viaţa morală creştină,la ţara,la neam său acela nu se înalţă de pe pământ, la cer ?
Astăzi se întâlneşte sfântul cu eroul spre a ne arăta puterea jertfei,iconomia cea tainică a venirii Duhului Sfânt.Iisus s-a înălţat că ne gătească locaşuri(In.14,2) dar în urma lui au rămas să strălucească stelele, să ne lumineze, să ne călăuzească. Sfinţii şi eroii sunt puzderia de stele de pe firmamentul Bisericii; ei formează coroana lui Iisus înălţat, ei sunt purtătorii luminii lui în lume.

"Mai devreme sau mai târziu, pentru fiecare dintre noi va veni momentul părăsirii acestui pământ. După o viaţă dreaptă dusă aici pe pământ, aflându-ne în faţa eternităţii nu vom striga asemenea primilor navigatori aflaţi în lungi călătorii de explorare: Pământ! Pământ!, şi nici Ierusalime! Ierusalime!, ci cuprinşi de farmecul frumuseţii infinite a minunăţiei şi splendorii Ierusalimului ceresc, cuprinşi de extazul iubirii, vom exclama: “Cerul! Cerul”. Fă, Doamne, ca noi toţi, să ne înălţăm la Domnul şi să ne învrednicim de fericirea Cerului! "(Predici,Ioan Abadi/Alex.Buzalic).

Read more...

Sunday, May 9, 2010

Vindecarea orbului din naştere

Acestă minune s-a făcut ca să înţelegem că toţi suntem subiecţii ei.
Veţi vedea adevărul.În ultima duminică, înaintea Înălţării Domnului e ca şi cum am fi întrebaţi:credeţi în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ? Nu credeţi, sunteţi orbi ! În lume soarta unui orb este cea mai grea fiindcă după unii pierderea simţului vederii te face să pierzi peste 82% din informaţiile vieţii .
Evanghelia(Ioan IX) ne arată lucrarea harului mîntuitor care face din orb un mărturisitor şi un misionar dar şi cât de mare este orbirea necredinţei fariseilor.Primul gând după citirea Evangheliei este a ne îndreptăţi a-l vedea(sinonimele) pe Domnul plini de curaj,a vedea iubirea Sa în vieţile noastre.Vindecarea orbului din naştere ne relevează efortul lui Iisus de a pătrunde în noi cu lumina sa: “Cât timp sunt în lume, sunt lumina lumii”. Se arată ca atare: stăpân peste legile naturii, deschide ochii la ceea ce noi închidem ochii, cu tină; stăpân al sâmbetei,timite la Siloam; nu se dă în lături de a-şi manifesta iubirea atotputernică făcând bine în orice timp; stăpân al cuvântului, este recunoscut ca profet, stăpân al sfinţeniei desăvârşite: împlinind voinţa divină în toate, se face ascultat de Dumnezeu.El a venit ca să lumineze cu lumina Lui ochii inimii. El este “Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1,9). Cel care crede că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, are lumină pentru viaţă.
- În ce situaţii din viaţa mea experimentez că sunt orb? Care sunt orbirile mele spirituale?
- Ce “ar trebui să văd” şi de fapt “nu văd”?
- Ce lucruri îmi arată Dumnezeu şi fraţii ca “evidente” şi cu toate acestea, cu greu le văd?
- Caut ajutoare în mijlocul “orbirilor” mele? De la cine cer ajutor?
- Întâlnesc în Domnul pe unicul care mă poate elibera de orbirile mele?Oare nu suntem total orbi în privinţa anumitor aspecte ale vieţii? Ce recunoaştem noi din realitate? Sau altfel spus: Cum ne percepem noi pe noi înşine, pe ceilalţi, lumea în care trăim? Există oare aspecte ale vieţii care scapă puterii noastre de înţelegere şi de percepere? Lumea noastră e plină de întrebări mai ales în faţa evidenţei.Cine este cel ce te-a vindecat ? Grea boală orbirea sufletească iar greul stă acolo de unde ne vin "luminiţele lumii" şi nu "Lumina lumii".
A-L cunoaşte pe Iisus în chip adevărat, este calea care ne conduce cu siguranţă la vindecarea întregului nostru “întuneric”, ajutându-ne să devenim oameni autentici, care îşi acceptă – pentru a le încredinţa Domnului spre vindecare – chiar laturile obscure ale caracterului. La lumina zorilor păsările de noapte îşi pierd vederea iar cele de zi şi-o recapătă.Noi creştinii nu suntem orbi din naştere, pentru că am primit Lumina odată cu taina Sf. Botez, dar ne-am îndepărtat de ea. Orice răutate, orice păcat, fie el doar cu gândul, ne întunecă vederea acesteia. Cu cât greşim mai mult, cu atât oglinda sufletului devine fumurie şi se opacizează. Nu mai putem vedea şi trăim în întuneric. Iar încet, cu cât înaintăm în timp şi în păcat, începem să uităm şi parcă nici nu mai ştim cum era lumina, sau dacă a fost vreodată. Dar dorinţa rămâne ascunsă în noi, pentru că suntem icoane ale Luminii, şi icoana tinde mereu spre prototip, spre modelul perfect după care a fost creat.Are trimitere,în care este ascultare şi spălare la Siloamul plin de lacrimile bucuriei cu întoarcere acasă la părinţi temători care nu aşteaptă minuni.Creştinul se molipseşte de întuneric, de păgânism, atunci când îşi minimalizează păcatele, când le caută scuze, când le trece uşor cu vederea, când, pentru a sta bine cu “cei mari ai lumii”, închide ochii faţă de adevăr şi dreptate… căutând să salveze aparenţele, când trece vama umană – pe la scaunul de spovadă – în mod fraudulos.Aşa că mulţi privesc printre crăpăturile vieţii.Spionează dau sentinţe ,dezbat însă trebuie să avem curajul să-l apărăm pe Iisus în faţa duşmanilor săi.Totuşi puţină lumină ar avea puterea de a schimba totul. Un cuvânt inteligent, o tăcere şi mai inteligentă, un gest discret, un surâs plin de bunătate, o privire senină: şi întunericul este alungat, viaţa dobândeşte claritate, ne simţim puţin mai fericiţi, chiar mai puţin răi. Suntem chemaţi să devenim producători de lumină (“rodul luminii constă în orice bunătate, dreptate şi adevăr”). Este vorba de a transforma tot ceea ce ştim, facem, suntem, în lumină. Nu ştiu dacă bucuria orbului vindecat a fost mai mare decât durerea de a constata că lumea este oarbă, că este siluit să dea mărturie falsă împotriva evidenţei, împotriva bunătăţii, dreptăţii, adevărului şi milostivirii divine! Oamenii văd şi totuşi caută să se convingă că evidenţa îi înşală. Când era orb îl compătimeau ei; acum el vede răutatea din inimile lor şi trebuie să-i compătimească el pe dânşii, să sufere pentru vindecarea lor ca să ajungă la lumina vieţii...
– Tu crezi în Fiul lui Dumnezeu? – Cine este, Doamne, pentru ca să cred în el? – Tu îl vezi: este cel care vorbeşte cu tine. Când cărţile îţi provoacă o evidentă plictiseală,vorbirile prea multe îţi produc un fenomen de saturaţie, te simţi strâmtorat într-o anumită mentalitate, şi cei din clan pretind să-ţi administreze chiar şi respiraţia, este momentul întâlnirii decisive, care te transformă. Când cuvintele obişnuite nu te mai satisfac,mass-media îţi dă un anumit dezgust, când nimeni nu-ţi mai spune nimic, fiindcă toţi sunt "crizaţi"este momentul de a fi atent la acest cuvânt: – Sunt eu cel care îţi vorbesc.Tămăduirea vederii vine din credinţă,ascultare ,rugăciune.
Când îţi lipseşte orice sprijin, acela este momentul de a te aşterne la drum. Când toţi te compătimesc sau te bănuiesc pentru că ai primit în dar vederea, şi vezi ceea ce ei nu reuşesc sau nu vor să vadă, acela este momentul de a sta la distanţă de discursurile inutile, de voturile care se repetă, şi de a fixa ochii “vindecaţi miraculos” spre unica direcţie. Când te recunoşti “orb din naştere”, acela este momentul de a te lăsa găsit de Unul care îţi dăruieşte posibilitatea de a te naşte sau de a veni la lumină.
Când ai impresia că din gura ta au fost luate toate cuvintele, încerci de-a dreptul senzaţia de a nu mai înţelege nimic, şi comentatorii, cu pretenţia de a te îndoctrina, au reuşit să facă astfel încât tu nu mai înţelegi nimic, atunci nu-ţi mai rămâne decât să spui: – Cred, Doamne! Vindecarea, ca pentru cel orb, vine prin intermediul noroiului.Numai că el trebuie spălat,trebuie să îndepărtezi crustele obiceiurilor păcătoase, să te curăţeşti de tot ceea ce alţii ţi-au pus în spinare cu pretenţia de a te modela după chipul şi asemănarea şi felul lor (este un noroi folosit de Domnul care este o creaţie nouă, originală. Dar este şi un alt noroi, abuziv, cu care anumite mâini neîndemânatice şi neavizate te ung până să te facă o marionetă stângace, de nerecunoscut). După această spălare necesară, şi de multe ori sfâşietoare, cel care “se întoarce” văzând, refuză cu hotărâre toate celelalte comprese, şi se sustrage din atenţia medicilor “autorizaţi” care ar vrea să-l vindece de… vindecare!
Dacă ne vom rătăci, să ne folosim de călăuze, preoţii Bisericii care ni i-a dat Dumnezeu, ca să găsim din nou direcţia bună. Sfinţiţii slujitori poartă cu ei lumina care vă va readuce acasă... Nu vă lăsaţi furaţi de lumina palidă de neon a lumii moderne, nici de lămpioanele atrăgătoare ale sectelor şi ale altor credinţe sau idei trecătoare. Nu aceasta este Lumina.
“Ia seama, spune Evanghelia, ca lumina din tine să nu fie întuneric”. (In. 11:35) Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa spune Hristos! NU există alta!


Ascultaţi Cuvintele la această Duminica a Părintelui Teofil Pârăian-orb din naştere în care Dumnezeu a lucrat atât de minunat ...

Asculta mai multe audio Blog

Read more...

Wednesday, April 21, 2010

Cardinalul Tomáš Špidlík a trecut la Domnul

Vineri, 15 aprilie 2010, la Roma, la venerabila vârstă de 91 de ani a trecut la cele veşnice cardinalul Tomáš Špidlík, membru al ordinului iezuit (Societatea lui Iisus), unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Catolice, specialist în spiritualitatea creştină orientală,distins profesor la Institutul Pontifical de Studii Orientale din Roma.
Am avut onoarea să-l cunosc datorită Părintelui Ioanichie Bălan încă din anul 1985 şi am păstrat legătura în anii ce au urmat, ultima întâlnire fiind în anul 2003,după ce fusese ales cardinal, la Centrului Aletti. Lui îi datorez o bursa la Institutul Pontifical, pe care n-am onorat-o din cauza fostului regim ... n-am primit binecuvântare.

A fost un om cum rar întâlneşti vorbind şi cântând în vreo 15-16 limbi europene, un om în care "viaţa era cu adevărat prima realitate şi prioritate. El spunea întotdeauna: întâi viaţa - viaţa de comuniune, a relaţionării cu persoanele - de unde apoi se înalţă reflecţia".A făcut mai multe vizite în România şi a fost un pelerin al neamurilor.
La Mănăstirea Bistriţa când a venit prima dată,văzând poporul credincios la Sf.Liturghie a fost atât de impresionat încât a spus că "este un bulgăre de aur.Voi nu ştiţi ce aveţi"... Nu pot să uit câtă voioşie avea şi cum în maşină în anul 1987, conducându-l de la o mănăstire la alta mă punea să-i cânt sau, cânta el.
Când l-a întâlnit pe părintele Iustin Pârvu,l-a considerat ca un frate de suferinţă a regimului comunist dar fără resentimente, el suferind din cauza regimul din Cehoslovacia(născut la 17 decembrie 1919 în oraşul Boskovice, în regiunea Moraviei).

Opera lui Tomáš Špidlík cuprinde zeci de cărţi şi studii, cele mai multe despre creştinătatea orientală, fiind foarte apreciat.Din câte îmi spunea un ucenic de al său a fost ales cardinal pentru opera sa scrisă peste 150 de cărţi.„Unul dintre meritele cele mai mari ale cardinalului Tomáš Špidlík a fost convingerea sa de nestrămutat că, este posibil, ca după atâtea secole de despărţire, creştinătatea orientală şi cea apuseană să se regăsească pe acelaşi tărâm al credinţei. Motto-ul muncii sale a fost cuvântul , ceea ce înseamnă că acel loc, în inimă, este locul central unde oamenii se pot întâlni cu adevarat unii cu alţii şi de asemenea cu Dumnezeu. De asemenea, inima poate fi acel loc unde creşinătatea din Răsărit şi cea din Apus se pot întâlni.
”Cardinalul Tomáš Špidlík a primit, în luna mai 1997, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, la recomandarea conducerii Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Una dintre lucrările sale traduse în limba română este Spiritualitatea Răsăritului Creştin.
Pr. iezuit Marko Ivan Rupnik, directorul Centrului Aletti remarca că "de tânăr a urmat o anumită intuiţie, şi anume că iubirea împlinită este frumuseţe şi ceea ce nu se exprimă prin frumuseţe nu poate aduce mântuire, bine şi progres umanităţii, pentru că înseamnă că în interiorul său conţine altceva şi nu frumuseţe. În acest sens şi modul său de a observa continuu lumea şi istoria, de a comenta istoria, îmi pare ca o intuiţie plină de o formidabilă înţelepciune a propriului discernământ asupra principiului frumuseţii. Realitatea care nu se prezenta ca iubire realizată, nu era convingătoare pentru pr. Spidlik"...momentul deschiderii unui dialog teologic spiritual profund şi în cursul acestui dialog, de multe ori, încerca să dea o interpretare spirituală a ceea ce se întâmpla. Aceasta avea loc şi dimineaţa, la micul dejun. În comunitatea noastră am glumit întotdeauna legat de faptul că erau două partide: al celor care preferau mierea şi al celor cărora le plăcea gemul. Şi el, în timp ce mânca gem, spunea întotdeauna: 'Am auzit următoarea ştire... Oare ce vrea Dumnezeu să ne comunice?' Şi aşa, în fiecare dimineaţă, ni se dezvăluia semnificaţia asupra a ceea ce se petrecea în Biserică şi în lume".

Printre ultimele cuvinte rostite de regretatul cardinal Spidlik au fost acestea: “Toată viaţa am căutat faţa lui Iisus şi acum sunt fericit şi senin pentru că merg s-o văd”...

Read more...

Tuesday, April 20, 2010

I.P.S.Mitropolit Teofan la Săvineşti



După terminarea Conferinţei preoţilor din protopopiatul Roznov spre seară la ora 18,30 împreună cu credincioşii parohiei ne-am bucurat ca la Înviere, de prima vizită a Ierarhului nostru cu prilejul aducerii Sfântului Antimis bisericii noastre.

Read more...

Monday, April 19, 2010

"Preotul şi enoriaşii apărători ai dreptei credinţe"


Acesta a fost titlul conferinţei ce a avut loc la Protopopiatul Roznov între orele 10,30-14, după care s-a sfinţit Centrului Social de Urgenţă al Protopopiatului.
Titlul conferinţei a fost tratat în legătură cu Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti.
În vremuri de criză ,de globalizare,mondializare,secularism,de integrare în C.E.,această temă relevă prin ce asigurăm viitorul sufletului românesc şi adevărata trezire la "dreapta credinţă"=Ortodoxie.

Read more...

Wednesday, April 14, 2010

MI-E DOR DE CER


Astăzi am primit de la Părintele Petru Bălan( nepotul) , cartea "MI-E DOR DE CER"-Viaţa Părintelui Ioanichie Bălan, ediţie îngrijită de Arhim.Petru Bălan şi tipărită cu binecuvântarea Inalt Presfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010.
Trebuie să vă mărturisesc că mi-a făcut o mare bucurie întrucât cu un an în urmă îi încredinţam Părintelui Petru, câteva din însemnările ce se găsesc în carte şi care deşi mi le dăduse Părintele Ioanichie Bălan spre folos sufletesc, pe vremea când eram la M-rea Bistrita,am considerat că e mai bine a se întoarce acolo unde au fost scrise, la casa Părintelui.
Si aşa şi este,fiindcă după cum mărturiseşte autorul "această biografie îşi propune să prezinte partea necunoscută a Părintelui,felul în care s-a format pentru a deveni unul din marii duhovnici ai sfârşitului de secol xx"...
Cei care l-au cunoscut pe Părintele Ioanichie ştiu că a vorbi despre el nu este aşa de uşor.Vă recomand spre edificare şi cartea "Părintele Ioanichie-Cuviosul cronicar al sfinţilor-in memoriam,2008,Edit.M-rea Sihăstria.
Cartea prezentă, cuprinde viaţa, mărturii dar şi cuvinte de folos ale Părintelui. Am ales doar câteva cuvinte până ajungeţi a v-o procura.

"Zi măcar de 10 ori, "Doamne Iisuse Hristoase" şi ţi se sfinţeşte gura".
"Dacă ai învăţat să te rogi ştii toată teologia"(pg.520).


"De aceea nu merge bine lumea aceasta pentru noi vrem să facem o altă lege,nu legea Evangheliei"(p.523).


"Ferească Dumnezeu să ne ajungă blestemul pomului celui fără de roade.Să trăim o viaţă întreagă fără roade,apoi hai că în sfârşit s-a nimerit să nasc un copil şi cam cu atât să merg.Nu te poti mântui aşa"(p.524).


"Când vrei să ştii care este soarta unui neam,a unei ţări te duci să vezi câţi sunt la biserică Duminica,dacă sunt cârciumi deschise prin sate,câţi sunt acolo şi câţi sunt la biserică.Te duci şi vezi pe la spitale, pe la puşcării,câţi sunt acolo ,mulţi,puţini,tineri,bătrâni.Şi îţi dai seama ce vrednicie sau nevrednicie are ţara aceea"(p.542).


"Unde sunt de toate, lipseşte totul "(p.551).

Read more...

Tuesday, April 13, 2010

Lansare de carte



Astăzi la ora17,a avut loc la Biblioteca judeţeană G.T.Kirileanu-Piatra Neamţ,lansarea cărţii "Profeţie mincinoasă", a Părintelui prof.Ioan Gherasim.
Cartea, propune o inedită retrăire a anului 2008, având ca pretext, în preajma bilanţului celor douăzeci de ani de la dramaticul decembrie 1989, "celebra profeţie" a lui Silviu Brucan.
Volumul-jurnal a reuşit pe de o parte să reflecte situaţia din România din punct de vedere social, economic şi religios, iar pe de altă parte, să descopere reacţia scriitorului în faţa diferitelor evenimente ale vieţii contemporane.
Pentru că lumea citeşte din ce în ce mai puţin autorul,"strigă
acestei lumi buimace"... să vină la "Lumina care luminează tuturor.Dar cum se vede, lumea stă cu spatele spre Ea".

Cred că şi din această cauză Părintele,ca de alfel toţi slujitorii, ce n-au linişte sufletească în nopţile vieţii,rugându-se şi cercetându-se, a ajuns uneori la insomnii...cuprizând într-un an cât în douăzeci, argumente care să trezească românimea, aşa cum îi cerea profesorul şi duhovnicul său(pg.335).

Găsim, deopotrivă îndemnuri,meditaţii şi eseuri puse şi adunate,cu toată simţirea şi trăirea duhovnicească a unui preot,cu preocupări alese.
Argumentul "Profeţiei mincinoase", îl descoperiţi repede dând click pentru mărirea foto-coperta

Read more...

Monday, April 12, 2010

"Mergi duminica la biserica?"

- Părinte Teofil, sunteti unul dintre cei mai cautati si iubiti duhovnici. Ati tinut zeci de conferinte in toata tara. Simtiti mai bine ca orisicine pulsul credintei acestui popor. Care credeti ca este cel mai mare pacat al lumii romanesti astazi?

- Pacatul necredintei. Oamenii nu tin seama de Dumnezeu, adica nu sunt convertiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa 25 de ani de cand sunt in slujba de duhovnic. Cei mai multi nu stiu de Dumnezeu, il neglijeaza, fara sa aiba constiinta faptelor lor. Sunt oameni care sustin ca au credinta in Dumnezeu, dar nu stiu sa-ti spuna ce fac pentru credinta lor.

Majoritatea pretind ca se silesc sa fie oameni de treaba. Exista insa si persoane care nu cred in Dumnezeu si sunt oameni de treaba, si exista si persoane care zic ca au credinta in Dumnezeu, dar nu-s oameni de treaba. Cei care nu merg la biserica nu se pot numara la credinciosi, chiar daca spun ca au credinta in Dumnezeu. Una din intrebarile esentiale pe care le pun celor care vin sa se spovedeasca la mine este aceasta: "Mergi duminica la biserica?".
Daca nu merge la biserica, ii spun clar: la pagani te numar, la necredinciosi. Unora li se pare ciudat ca le spun asta lor, care vin sa se marturiseasca la mine, deci manifesta credinta. Dar am dreptate. Pentru ca acela care nu merge la biserica nu se poate bucura de partasia cu Dumnezeu si de toate tainele, de binecuvantarile care se dau in biserica, de cuvantul lui Dumnezeu care este rostit solemn acolo, de comuniunea cu ceilalti credinciosi... Sunt atatea lucruri pe care nu le poti avea decat in biserica. Cel care nu merge la biserica nu are credinta, sau nu are atata credinta cat sa-l duca la biserica. Cred ca pacatul cel mai mare, de care lumea nu e constienta, este necredinta. De altfel, in Filocalie, la Sfantul Antonie cel Mare, e scris ca cea mai grea boala sufleteasca si cel mai mare pacat este necredinta si, implicit, necunoasterea lui Dumnezeu.
sursa :http://www.formula-as.ro/2009/858/spiritualitate-39/parintele-teofil-paraian-10831

Read more...

Saturday, April 10, 2010

Duminica, dojenirii credinţei noastre

Cu opt zile în urmă noi am primit vestea Învierii Domnului, în cuvintele "Hristos a înviat", asemeni ucenicilor,cu bucurie,hotărâţi ,sinceri de credinţa în Înviere,luând lumină în suflet,în viaţa şi în casele noastre.Dar cu toate acestea trecând zilele de prăznuire,oamenii se întorc la ale lor, cu învierea personală.
Unii n-au ieşit încă din moarte, alţii nu au primit darurile Învierii, asemenea lui Toma, nefiind prezenţi la venirea Domnului când le spune cuvintele, "Pace vouă !"..."Luaţi Duh Sfânt...".
Ca ucenicii să poată înţelege, actul de iubire cuprins în adevărul Învierii,aveau trebuinţă de putere dumnezeiască care să le amplifice capacitatea facultăţilor sufleteşti,aveau nevoie de harurile speciale ale Sfântului Duh şi mai ales acela, al iertării păcatelor.
Lipsit de darul înţelepciunii,al înţelegerii,evlaviei,fricii de Dumnezeu,Toma ne pare arogant şi ispiteşte pe Dumnezeu ,"dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede"(In.20,25).
Toma, consideră că pentru a crede este nevoie de probe clare,temeinice,palpabile.Acţionează, asemenea unui procuror care mai întâi cercetează şi apoi acuză.El aminteşte proba cea mare,suferinţa Domnului în Mânile şi Coasta Lui-semnele păcatelor omenirii, drept pentru care şi primeşte dojana, "nu fi necredincios ci credincios"(In.20,27).
Cuvintele Domnului au căzut pe inima şi pe conştiinţa lui Toma, asemeni jăratecului aprins. Îndoiala este jumătatea drumului între necredinţă şi credinţă. Însă această logică de căuta dovezi la Domnul,vedem că este numită, necredinţă.

Vederea Lui Iisus devine mărturie,strigăt în ceea ce a văzut cu ochii trupeşti:"Domnul meu şi Dumnezeul meu"!...dar şi vedere duhovnicească, vedere a credinţei, care este mai mult decât au văzut ceilalţi Apostoli, este fericire a credinţei "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut "! (In.20,29).
Prin Toma,Domnul nostru Iisus Hristos reconstruieşte pentru noi toţi credinţa în Înviere şi inaugurează ritmul săptămânal al "celei de a opta zi",duminica, când ucenicii se adună pentru Venirea Domnului.Hristos este prezent în Sfintele Taine, în Sfanta Liturghie primim Sfantul lui trup, dar in chip nevăzut.
El e prezent in mod real, dar nu-L vedem. Il sesizăm cu sensibilitatea spirituala a credintei, dar nu cu simturile trupului. Ne impartăsim de trupul Lui inviat. De aceea nu-L vedem, cum nu-L vedeau permanent nici ucenicii. Dar in faptul ca ni se da spre impartasire avem dovada invierii Lui. Nevazutul nu este lipsa vazutului in El, ci coplesirea vazutului de lumina ce se naste din strabaterea trupului de spiritualitatea bunatatii, fiind un fenomen de mare si neinteleasa taina.

Această duminică trebuie să înlăture orice îndoială, orice ezitare a lumii în credinţă.Nu putem compara pe Apostolul Toma, cu scepticii zilelor noastre.
El are o săptămână de izolare,îndoială, pe când viaţa multora rămâne întreagă sceptică... ca să nu zicem, că atunci când avem nevoie de argumentul simţurilor, suntem orbi.
În credinţă regula numărul unu, este şi a fi cu toţii,în unitate sfântă,precum Domnul s-a rugat. Încăpăţânarea,nătângia,împietrirea inimii este tăgăduire şi judecata a tainelor dumnezeieşti .
Apostolii si martirii au trait in societati mult mai duşmănoase crestinismului decat cea de astăzi; au fost persecutati, inchisi, schingiuiti si chiar ucisi; si totusi sufletul lor a ramas alături de Hristos; si noi putem face aceasta astăzi.

Lumea vrea minuni,vrea semne,alergă după vorbe.Dar noi, cei din Duminica Tomii să stim ca Minunea e zilnic cu noi, la măsura indoielilor si deschiderilor noastre”.

Read more...

Thursday, April 8, 2010

Izvorul Tămaduirii-hramul Manastirii Bistrita




Deşi am călătorit mult, astăzi, nu se putea să nu mă opresc la slujba de Priveghere a hramului ctitoriei, domnitorului Alexandru cel Bun,de care mă leagă ani ai uceniciei mele.
Există multe locuri ale sfinţeniei, care ne sunt izvoare de viată în credinţă.Unul dintr-acestea rămâne pe veci, pentru neamul nostru,Mănăstirea Bistriţa-Neamţ.

Mulţi vin la Icoana Sfintei Ana, ca la Izvorul Tămăduirii, iar când este hramul venim la Maica Domnului "ca la izvorul cel binecuvântat care picură în sufletele noastre",puterea Invierii.


Acest Izvor se arată pentru cei care-L iubesc pe Domnul, deoarece credinţa în Hristos, este izvor de vindecare şi ne pune în legătură cu Izvorul Vieţii.
Toate vindecările noastre se fac cu putere din Trupul lui Hristos, "Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este"(Ef.5,23).

Astăzi, Maica Domnului mijloceşte vindecarea nostră cu iubire de mamă.A săvârşit atâtea minuni pentru încredinţarea noastră încât parcă ne cheamă la o săptămâna,în sătămâna luminată, după Vinerea Patimilor, să înţelegem că prin Cruce ne vine Invierea.

Oare mai avem noi boli astăzi, pentru a merge la Izvorul tămăduirii noastre sufleteşti şi trupesti ?
Trăim bucuria acestei sărbători pe măsura dorinţei de a ne curăţa, a ne spăla la sufletul şi inima de patimi.Indirect o asemenea zi, cheamă sufletul la măsura prevenţiei bolilor şi să nu ne pierdem speranţa,fiindcă Hristos ne-a încredinţat prin Sf.Ioan pe toţi, Maicii Domnului(In.6,27).
La Sfânta Liturghie va fi prezent P.S.Ioachim Băcăoanul dimpreună cu soborul părinţilor slujitori.

Read more...

Monday, April 5, 2010

Invierea Domnului

Read more...

Saturday, April 3, 2010

HRISTOS A ÎNVIAT ! Împreună, să înviem şi noi !

Cu multă bucurie îmi îndrept gândurile şi către dragii mei cititori , " călătărilor neastâmpăraţi ai internauticii" şi mulţumesc Bunului Dumnezeu de credinţa şi lumina din sufletele tuturor, dăruite prin Înviere.
HRISTOS A INVIAT ! Să ne bucurăm, să mulţumim, să ne rugăm şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm. Să zicem “fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere. Cer iertare tuturor celor ce le-am greşit cu ceva, vreodată şi iert, la rându-mi, pe cei ce mi-au greşit ! Fiţi sărbătoarea noastră , răspândind Lumină...

Read more...

Vinerea Mare



...Dintre toate suferinţele Domnului nostru Iisus Hristos, cred că cea mai grozavă a fost aceea, că a văzut ca Dumnezeu mai dinainte, marea omenirii ce moare în păcatele sale, fără căinţă.
Nu greutatea crucii,cununa de spini,bătăile,piroanele,scuipările voastre ci necredinţa,indiferentismul şi păcatele voastre ...
Prezenţa Maicii Domnului la pătimirea Domnului este o altă Cruce a acestei zile pentru că tine sabia în inimă...ea priveşte ca şi cum ea ar fi răstignită.
Suferinţa de mamă şi de fiu cine o poate spune ? (Azi a venit o mamă pentru fiul ei să povestească că i-a făcut viaţa o vinere mare pe nedrept...).
Oameni buni pare a spune Domnul azi,păstraţi-vă mila pentru rudele voastre nu vă întristaţi căci pentru Mine se întunecă soarele ,se clatină pământul,învie dreptii.
A înţelege Patima Domnului, este a ni se arăta Învierea Domnului !

Read more...

Wednesday, March 31, 2010

Săptămâna Patimilor-păşind dincolo de cuvinte


Cu greu venim de bună voie în a-l urma Domnul nostru Iisus Hristos, spre Pătimire ca împreună să ne răstignim şi noi şi să murim cum spune o cântare, desfătărilor lumeşti,apoi să înviem întru El.
Timpul acesta, este cel mai preţios din cursul anului iar pentru măreţia lucrărilor ce s-au săvârşit această săptămână este cu ajunare până seara, deoarece fiecare zi e socotită,"Mare" şi "Sfântă".
Altă caracteristică esenţială acestei săptămâni sunt slujbele bisericii şi mai ales "deniile", ce ne fac să urcăm Golgota acestei vieţii,spre înălţime duhovnicească. Necontenit Sfânta Biserică cântă "Iată Mirele, vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind..." Aşadar priveghere, citire sfântă, meditaţie cu luare-aminte. Pentru cei mai înceţi mărturisire sinceră, pocăinţă, primirea Sfintelor Taine.Împreună cu toţii dar nu în ultimul rând, la ajutorarea fraţilor...a nevoilor omenirii. Iar dacă doriţi şi mai mult, Duhul Sfânt o să vă înveţe(In16,7) cum să curăţim, liniştim gândurile, cum să ne înţelepţim de minune.

Vor urca anul acesta mai mulţi alături de noi şi alături de Domnul ? Exterior, lumea pare împăcată cu ceea ce se întâmplă tot repetând anii de sărbătoare a Paştelui. Omul se învaţă şi cu bune şi cu grele, însă sanctuarul sufletului n-o fi devenit iarmaroc de atâte oportunităţi ce suieră pe la urechile omenirii ? Întrebări fără răspunsuri din moment ce lumea este mânată de bunele intenţii.Poate aşa o fi crezut şi Iuda că i se vor înmulţi problemele şi a ales rezolvare, să se înrăiască cu trădare ... cărturarii, fariseii cu invidia,Pilat cu laşitatea veacurilor.

Read more...

Sunday, March 28, 2010

Înainte de Saptămâna Patimilor-viaţa, realitate după Hristos

Observ că nu mai apuc să-mi public gândurile de mult timp.Fug mereu spre alţii sau vreau să le fac pe toate ? Mă regăsesc fericit că Bunul Dumnezeu mă rabdă ...

dar cred că vreau să ating şi ceea ce potrivit momentului descoper din harul cuvântării celei alese...


Asculta mai multe audio Diverse

Read more...

Predica la Duminica Floriilor - AUDIO

Predica la Duminica Floriilor - AUDIO

Read more...

Thursday, March 25, 2010

Buna Vestire


Sărbătoare a Tainei celei din veac ascunsă,Sărbătoare a bucuriei ! Tainele ni le dă Dumnezeu iar bucuria ne-o vesteşte Arhanghelului Gavriil prin cuvintele"Bucură-te ceea ce eşti plină de dar" ...bucurie nouă tuturor pentru Întruparea Domnului!
Sărbatoarea Bunei Vestiri este un eveniment duhovnicesc foarte mare, căci ea împarte istoria în două, în ceea ce unii numesc “înaintea erei noastre”, pentru crestini însemnând “înainte de Hristos” si “era noastra”, sau “dupa Hristos” ori “Anno Domini” (A.D.). Prin faptul ca Sfânta Fecioara primeste în sânurile ei sfinte pe Fiul lui Dumnezeu, ea desparte timpul în doua.“Astazi este începutul mântuirii noastre; Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei se face” spune troparul praznicului.
Buna Vestire a devenit paradigma actualizată făra întrerupere de Biserica în timp, prin aceea ca“invita” în permanenta pe Duhul Sfânt să coboare si să sfinţească omul şi întreaga materie.
Potirul, care primeste lucrarea Duhului Sfânt ca să prefacă Cinstitele Daruri, devine simbolul sufletului uman care este chemat sa se deschidă si sa primească aceeasi lucrare minunata si transformatoare,"Fie mie"! Cu voce domoala, în timp ce credinciosii se roaga cântând “Pe Tine te laudam…” preotul invoca “Trimte harul Tau PESTE NOI si peste aceste daruri ce sunt puse înainte”. Peste noi, cei care “împreuna cu puterile îngeresti slujim” jertfa cea de taina…

Read more...

Thursday, March 18, 2010

Rugăciunea din biserică, mai de folos decât cea de acasă

Înalt Preasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a susţinut, în urmă cu două zile, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, conferinţa cu titlul "Dragostea care acoperă mulţime de păcate". La acest eveniment au participat sute de tineri şi studenţi.
..."Sfântul Grigorie Palama a spus că "mintea este o energie a inimii". Mintea, dacă nu se întoarce şi nu este în legătură cu inima, se împrăştie în cele exterioare. Întorcându-se în inimă, mintea îşi poate regăsi pacea şi liniştea ei.
Pentru ca mintea să se întoarcă în inimă, trebuie să ne rugăm foarte mult. Cu cât ne forţăm mai mult, mintea se închide în cuvintele rugăciunii.
Rugăciunea din biserică ne ajută mai mult decât rugăciunea pe care o săvârşim acasă. În biserică trăim rugăciunea întregii comunităţi. Atmosfera de rugăciune din biserică este atât de densă, încât este suficient să stai atent şi să nu gândeşti la nimic din cele din lumea aceasta.
În biserică sufletul se uneşte în rugăciune cu Dumnezeu. Cine-şi simte inima înseamnă că-L simte pe Dumnezeu. Dacă omul se roagă, posteşte şi se nevoieşte, ajunge la inima simţitoare, iar Hristos trăieşte în om. Dumnezeu ne va întreba la judecată ce roade au adus în viaţa noastră rugăciunea şi postul.
Rugăciunea şi postul trebuie să ne conducă la iubire. Chiar şi atunci când suntem nedreptăţiţi, trebuie să luăm această nedreptate asupra noastră, pentru că aşa a făcut şi Mântuitorul Iisus Hristos. Aceasta este dragostea care acoperă mulţime de păcate, atât ale semenilor, cât şi ale noastre"(Ziarul Lumina,edit.Moldova,joi 18 martie 2010).
Frumos şi...

Vezi mai multe video Diverse

sau


Vezi mai multe video din Evenimente

Read more...

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP