Kostas. Powered by Blogger.

Monday, December 31, 2012

La multi ani 2013!

Acum, la cumpăna dintre ani Oficiul Parohial al parohiei "Sf.M.Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir,Savinesti", Neamț, vă adresează tuturor urări de bine, sănătate, bucurii și împliniri duhonnicești în Anul Nou care bate la ușă. Dacă ne dorim să fie un an mai bun, va trebui ca și noi toți să devenim mai buni, mai responsabili, mai atenți la fiecare cuvânt și la fiecare pas și cu siguranță Bunul Dumnezeu va face ca totul să fie mai bine pentru fiecare dintre noi. Cu nădejdea că vom găsi calea spre înnoirea sufletească de care este mare nevoie, rugăm pe Domnul Dumnezeu, Dătătorul a tot binele să ne binecuvinteze în Anul care vine și  ceilalți ani ai vieții noastre.

Read more...

Thursday, November 1, 2012

Hramul Sf.M.Mucenic Dimitrie Izvoratorul de MIr-2012


Read more...

Thursday, June 21, 2012

Parintele Justin - Cuvant la primul Hram Al Manastirii Poarta Alba - Gal...




Read more...

Tuesday, June 5, 2012

Sfintire Poarta Albă (Canal) - 1 iunie 2012_21

Read more...

Sfintire Poarta Albă (Canal) - 1 iunie 2012_1

Read more...

Thursday, May 3, 2012

Intrati întru bucuria Domnului! (Doxologia, Iasi, 2012)

Read more...

Monday, April 16, 2012

HRISTOS A ÎNVIAT ! Împreună, să înviem şi noi !


Read more...

Sunday, April 15, 2012

Cuvântul IPS Teofan la sarbatoarea Sfintei Învieri - Sâm, 14 Apr 2012 08...

Read more...

Saturday, April 14, 2012

Sfanta Lumina 2012

Read more...

Friday, March 9, 2012

Απολυτίκιο των Αγ. 40 Μαρτύρων - 9 ΜΑΡΤΙΟΥ

Read more...

Wednesday, March 7, 2012

Despre dezlegarea de blesteme si vrajitorii - Pr.Rafael Noica

Read more...

Sunday, March 4, 2012

Pentru vremea Postului

Renunta la a-i mai judeca pe altii:
- descopera-L pe Hristos, care traieste in ei !
"..Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut(Mt.25,40). 
Renunta la a mai spune cuvinte care rănesc:
- umple-te de cuvinte care vindeca !
"Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă"(Ioan 6,63). 
Renunta la a mai fi nemultumit:
- umple-te de recunostinta !
 "Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori"(Col.3,15).
Tine post de nervi:
- umple-te cu rabdare !
 "Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic"(Iac.1,4).
Tine post de pesimism:
- umple-te cu speranta !
"Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi"(Rom.12,12). 
Tine post de preocupari inutile:
- umple-te de incredere in Domnul !
"Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nădăjdui în El".  Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului"(Plang.Ieremia 3,24-26).
Renunta la a te mai plange:
- umple-te de respect pentru acea minune care este viata !
"Fiule! În viata ta cercetează-ti sufletul tău şi vezi ce este rău şi nu-i da lui!"(Ecles.37,30). 
Renunta la a-i mai stresa pe altii:
- umple-te de o rugaciune neincetata !
"Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu"(Filip.4,6)." Rugaţi-vă neîncetat!"(I Tes.5,17).
Renunta la a mai fi acru:
- umple-te de bunatate !
" Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos"(Ef.4,32).
Renunta la a-ti da importanta:
- umple-te de intelegere pentru ceilalti !
 "În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi. Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea(I Petru 3,8-9).
Renunta la teama pentru lucrurile tale:
- umple-i pe ceilalti de darul tau !
"Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună"(II Cor.9,7). 
Renunta la a mai fi descurajat:
- umple-te de entuziasmul credintei !
 "Întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu"(F.Ap.14,22). 
 
Tine post de tot ceea ce te separa de Domnul nostru Iisus Hristos:
- umple-te de tot ce te apropie de El !

Read more...

Thursday, March 1, 2012

Primavara

Traim cu asemenea viteza incat anotimpurile ne surprind. Primăvara acum e în mine – neaşteptată, parfumata, dimineata anului. Obişnuiam să stau şi s-o aştept, iar acum calendarul m-a trezit ca de serbare. Primavara, fiica cea mai tanara a batranului an, cea aducatoare de bucurie si voie buna a sosit si la noi cu alaiul ei de flori, lumina si culoare. E mai multa energie in atmosfera, energie care pentru unii e benefica, iar pentru altii se transforma in „astenie”.
Dar la noi anul acesta primavara inca se lupta cu iarna si nu incape indoiala ca va birui.De rasuflul cald al cerului primavaratic se vor topi , pensionata zapada si gheata.
A revenit primavara. Ea trezeşte la viaţă întreaga natură.Pamantul este asemeni unui copil care a invatat poezia si va imbraca o noua haina . Vor porni plugurile sa-l are ,sa-l destelenesca caci primăvara este aici unde se ascunde viaţa.Toate intineresc… la fiecare stranut al primaverii apare o noua floare.
Ziua aduce cuprinsul ei ,soarele… caldura firii .
Aerul se inmiresmeaza de tot ce I nou de florile si frumnzele cele dintai ale anului :” Îşi scot strămoşii degetele-afară,/De ghiocei, de crini, de toporaşi”(Virgil Carianopol). Culorile incep sa se amestece.Vor fi si ploile prima –verii ca sa in germineze rodul samantei, in pamantul cel bun.Cineva spunea ca primavara si ecoul e verde. Frumuseţea ei se trage de la prospeţimea naturii.Totul înverzeşte şi devine transparent, aerian, diafan. Suna ramul,vuie glia iar pasarile cu cantecele ne vrajesc si ne poarta calatorI peste ceruri… Primavara, viata rade cu tine.
Jubileza pomul in floare,infinitul in sarbatoare! “A cunoaşte-nseamnă iarnă/ a iubi e primăvară(Lucian Blaga). Misterul ei este nedezvaluit,farmecele dulci si gradinarul la casa sa. Pomisorul sadit a devenit printul gradinilor. Pomişorul meu dansează în bătaia vântului, celebrând primăvara, noua lui viaţă, prietenia noastră…este anotimpul în care ne putem testa ideile creative născute în aburul dens al hibernării… cel mai nebunatic anotimp, in care alergam, visam, exageram, coloram, plutim, ametim. Izvoarele se trezesc la viata, zburda, stropesc, clipocesc mai ademenitor, mai cristalin decat in alte perioade ale anului.
Si primavera infloreste vise…pe campuri unde zburda miei! Odata cu ea vin si povestile. Fiecare primavara este unica primavera. “Primavara ne arata ce poate face Dumnezeu dintr-o lume murdara si anosta” (Virgil A. Kraft).
Cand firea inconjuratoare intra in primavera atunci la noi soseste si un anotimp al primaverii celei sufletesti…Postul Mare, pregatirea de Inviere.” Lumina mea, ingroapa-te cu mine, la primavara poate incoltim”( Adrian Paunescu). Imi place primavara si pentru sentimentul pe care mi-l da. Faptul ca ma invita la „curatenie”(duhul curateniei) si la miscare.
Dacă eram un anotimp, eram primăvară, primăvara naşterii mele, primăvara renaşterii mele... zumzetul harniciei .Mintea poate fi ca iarna dar sufletul e o primavera permanenta…un suras al infinitului.

O fi avand si aripi sa zboare macar pana izvorul copilariei noastre fiindca primavara ne amintim de inocenta noastra. Amintirea este primavara eterna a vietii. Primavara te scoate afara din tine. Si te pune sa te uiti la ceea ce conteaza.
Este vremea gandurilor bune, al inceputului de drum, al sperantelor si al stralucirii din priviri. Este realitatea ta, dar fara lucrurile mici. Doar cele mari, adica doar cele care conteaza.

Primavara este poate modul in care universul si Dumnezeu ne spun ca totul e circular. Ca tot ce s-a incheiat e pe cale sa inceapa. Primavara este timpul tau de renegociere cu tine. Cu cine esti, cu ce haine si hram porti, cu ce vrei sa faci...Cu mantia plina de lumina ,primavara imparte din pocalul ei tinerete,voiosie si culoare.Sa ne bucuram toti de acest minunat martisor primit in dar de la blanda primavara.

Read more...

Friday, February 10, 2012

SANATATE SI PUTERE PARINTELUI IUSTIN PARVU LA URCUSUL CELOR 93 DE TREPTE ALE VIETII

In lumea aceasta avem multi parinti insa primul caruia trebuie sa i multumesc de ceea ce sunt este, Parintele.Si vreau sa spun ca nu in numele legaturii de rudenie ,ci intr -acela al parintestii glasuiri de "Brate parintesti''ce mi le a dorit si care s-au implinit  in timp "brate duhovnicesti'"...

Copilarind pe aceleasi meleaguri ne leaga de la izvorul cel dulce,de la fantana Cuvantului la plaiul cel bland,la poenile Luminii, urcusul unei impliniri istorice de mai mult de un sfert de veac.Eram seminarist cand ne prevedea ce ar vrea sa fie pe meleagurile parintesti ale mosilor si stramosilor, daca nu ar fi comunistii.Si acum implinirea a schimbat nu numai acele locuri ci fata satului si a localitatii de nastere,dorurile de mantuire ale oamenilor.
A rasarit bucurie,a rasarit manastire la toti de implinire. Si aceasta nu numai pentru cei de aici ci pentru toti cei ce il cunosteau sau au dorit si doresc sa- l cunoasca pe "Parintele".

Lumea a privit aici implinindu- se Evanghelia in practica, prin exemplul personal :pentru cei in suferinta rabdare si ajutor,pentru cei necajiti,impovarati- priveghere,pentru cei osteniti -mangaiere,pentru cei legati- dezlegare,pentru cei pierduti-regasire.
Cu timp si fara timp il gasesti asteptand omul .Aceasta tocmai pentru ca oricine are ce pretui la slujitorul Domnului.In primul rand ,caracterul,onoarea si demnitatea : apoi trairea si cultura teologic-duhovniceasca, luciditatea si spiritul critic,intelegerea si condescendenta,apropierea si umorul fin,discretia si modestia...

Confort sufletesc si dragoste iti ramane in suflet dupa o intalnire cu el.Duhovnic aspru cu pacatul dar mereu bland cu pacatosul,plin de darul pacii si al bucuriei.Chiar daca uneori are pareri aprinse sa nu ramana nimeni surprins fiindca tine la Neamul romanesc ,la Tara si Ortodoxie.De multe ori le invaluie in bunatate pe cele spuse spre a nu rani pe altii.
Ma intreb adesea cati se gandesc din cei apropiati si  ce inseamna sa fii raspunzatorul sufletesc al unei(unor) obsti manastiresti...Dar Bunul Dumnezeu lucreaza pentru rugatorii Sai.Si in aceste timpuri este nevoie de marturie crestin-ortodoxa !
sarut mana Parinte Iustin!


Read more...

Wednesday, January 25, 2012

Cum saluta crestinii ?


Salutul crestin este o scurta marturisire de credinta, precum si o rugaciune spontana. Mantuitorul ne-a spus urmatorul lucru: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu, in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Pentru aceasta, salutul crestin, fiind rostit in numele lui Dumnezeu, este totodata si o stare de comuniune cu Acesta.
Deoarece omul a fost zidit de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, el nu poate trai in singuratate, separat de semenii sai, ci numai in comuniune cu acestia. Comuniunea cu cei de aproape ai nostri se face insa numai in virtutea dragostei, singura care ne deschide inima spre cei pe care ii intalnim. Deoarece se poate observa usor faptul ca oamenii certati intre ei evita sa se intalneasca, iar daca o fac, refuza sa se salute, putem spune ca salutul necesita dragostea noastra fata de cel pe care il salutam.
Salutul crestinilor
Intalnirea cu un om trebuie sa fie intotdeauna prilej de bucurie. Sfintii Parinti spun ca fiecare intalnire este de mare folos, fie pentru noi, fie pentru cel pe care il intalnim. Bucurandu-ne de cel pe care il intalnim, simtim automat nevoia sa ii facem o urare de bine. Ca si crestini, urarile de bine pe care le dorim celor pe care ii intalnim iau forma unor rugaciuni spontane.
In cartile Sfintei Scripturi au fost inscrise unele formule de salut existente deja la acea data intre crestinii vremii. Formulele de salut folosite de crestini in primele secole aveau mai multe roluri. Astfel, in perioada persecutiilor, cand crestinii traiau in ascuns, unele forme de salut vizau in primul rand recunoasterea reciproca. Mai apoi, acestea au pastrat doua scopuri complementare: marturisirea credintei in Hristos si comuniunea cu cel intalnit.
Mantuitorul ii saluta adesea pe Apostoli, prin cuvintele: "Pace voua!" (Ioan 19, 20) sau "Bucurati-va!". El nu ii saluta doar, ci le si daruia o reala pace interioara, precum si o bucurie care nu ii parasea nici in cele mai vitrege momente. Aceasta bucurie a intalnirii arata starea sufleteasca pe care trebuie sa o avem intotdeauna, ca unii care traim in vremea Invierii.
Sfanta Scriptura consemneaza o serie de formule de salut specifice Epistolelor, acestea luand forma unor introduceri sau incheieri, dupa cum urmeaza: "Imbratisati-va unul pe altul cu sarutarea dragostei. Pace voua tuturor, celor intru Hristos Iisus" (I Petru 5, 14). "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!" (II Corinteni 13, 13). "Har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul nostru Iisus Hristos" (I Corinteni 1, 3).
In cultul liturgic bisericesc s-au pastrat toate aceste formule de salut, sub forma unor binecuvantari. Salutul izvorat din bucuria pascala, anume "Bucura-te!", a fost prealuat in toate Acatistele inchinate Maicii Domnului sau sfintilor.
Astazi, crestinii se saluta intre ei mai ales cu salutul "Doamne, ajuta!". Acest salut nu trebuie inteles ca o necesitate de comportament, ci el trebuie sa izvorasca dintr-o vietuire autentica in Hristos, ca un fel de rugaciune spontana. Atunci cand acest salut este rostit in mod inconstient, el nu are puterea de a bucura inima celui salutat.
In perioada cuprinsa intre Pasti si Inaltare, crestinii se saluta cu "Hristos a inviat!" si "Adevarat a inviat!". Mai apoi, pana la Pogorarea Duhului Sfant, crestinii se saluta cu "Hristos s-a inaltat" si cu "Adevarat s-a inaltat!".
Slujitorii din Sfantul Altar pastreaza intre ei un salut cu totul special, numit "Sarutarea pacii". Aceasta forma de salut, formulata ca ritual liturgic, era la inceput o conditie a participarii credinciosilor la savarsirea Sfintei Liturghii. Fiecare crestin era dator sa fie impacat cu toti ceilalti. Treptat insa, din motive practice, acest salut a fost inlocuit de rostirea Crezului, el fiind pastrat in forma lui initiala numai intre sfintitii slujitori, in Sfantul Altar. In amintirea acestei practici, pe alocuri, credinciosii obisnuiesc sa isi stranga mana, dar din pricina aglomeratiei si a riscului de a se crea zarva intr-un moment de mare importanta al Sfintei Liturghii, acest lucru nu este incurajat.
Dupa cum spuneam, "sarutarea pacii", in forma ei initiala, este savarsita astazi numai de catre slujitorii Sfantului Altar. Astfel, cand la strana se canta "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh...", slujitorii se inchina de trei ori inaintea Sfintei Mese, rostind rugaciunea "Iubite-voi, Doamne!", saruta Cinstitele Daruri si Sfanta Masa, dupa care isi dau succesiv "sarutarea pacii" pe umeri, strangandu-si mana dreapta. Primul dintre slujitori spune "Hristos in mijlocul nostru", al doilea continua, zicand "... este si va fi...", iar cel dintai incheie, zicand "... totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor!"
Din cuvintele salutului folosit se vede atat raportarea celui care saluta la cel salutat, cat si calitatea celui pe care il salutam. Crestinii ii saluta pe clerici folosind urmatoarele formule: "Binecuvinteaza, parinte!" sau "Sarut mana, parinte!". La acestea, slujitorii Altarului raspund prin cuvintele "Domnul sa te binecuvinteze" sau, mai scurt, "Domnul!" Sarutarea mainii preotului, ca a unuia care daruieste binecuvantarea si Sfintele Taine, este si ea o modalitate smerita de salut.
"Doamne, ajuta!" ramane insa cel mai folosit salut crestin. Legat de acesta, Costion Nicolescu spune: "Conform promisiunii evanghelice, cand doi oameni se intalnesc si sunt impreuna in numele Domnului, Acesta e cu ei. "Doamne ajuta!" este un salut, dar si o rugaciune, nu numai pentru cei ce se intalnesc sau se despart, ci si pentru toata lumea, nefiind precizata persoana. "Doamne ajuta!" este rugaciunea isihasta a satului nostru, conducand, prin pomenirea cat mai deasa a numelui Domnului, la linistire si trezvie."
Teodor Danalache

Read more...

Tuesday, January 24, 2012

MÂINILE PREOTULUI - “linguriţe dumnezeieşti” De ce sărutăm mâna preotului?


Fără a avea intenţia de a mă face în acest chip învăţătorul cuiva, voi încerca, încredinţându-mă ajutorului oblăduitor al harului Sfântului Duh, să formulez un răspuns cât de cât temeinic la această întrebare, mai întâi mie însumi şi apoi fraţilor mei întru Hristos care, fie au fost tentaţi să privească cu suspiciune această practică (sărutarea mâinii preotului), fie au fost asaltaţi cu această întrebare de acei creştini “necreştini”, îmbuibaţi cu spirit raţionalist care, prin concepţiile şi atitudinile lor faţă de tradiţia ascetico-liturgică ortodoxă, tind să se situeze în afara Bisericii noastre dreptmăritoare, ba mai mult, tind să se autoexpedieze în atât de numeroasa “Biserică” înşelată de raţiune a Apusului, pe care Sfântul Grigorie Palama o asemăna elefantului care atunci când cade nu se mai poate ridica.
“Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească” - ne spun Părinţii tălmăcind în graiul nostru o zicere de-a Sfântului Antonie cel Mare: “Cei care nu au povăţuitor cad ca frunzele.”
Străduindu-mă deci să împlinesc acest cuvânt al Părinţilor, am purces a face un pelerinaj pe aripile filelor de carte pe la marile “scaune apostoliceşti” pentru a întreba pe “marii dascăli ai lumii şi ierarhi” şi “părtaşi obiceiurilor şi următori scaunelor apostolilor”, “pe propovăduitorii cei de Dumnezeu vestitori” în vederea obţinerii unui răspuns odrăslit din tulpina Tradiţiei apostolice.
În acest pelerinaj mi-am luat şi Sfânta Scriptură din care, adesea, îmi potoleam foamea şi setea pricinuite de greutatea drumului şi zăduful zilei. În aceste momente de liniştire, coborând parcă din Scriptura Vechiului Testament, înţeleptul Isus Sirah mi-a zis: “Din tot sufletul tău teme-te de Domnul şi pe toţi preoţii lui cinsteşte-i […], pe slujitorii lui să nu-i părăseşti […] cinsteşte pe preot şi dă-i partea lui precum s-a poruncit ţie.” (Sir. 7, 30-32).
Neîntârziat, întrupând Scriptura Noului Testament, Sfântul Apostol Pavel mi s-a adresat cu aceleaşi cuvinte cu care acum aproape 2000 de ani scria episcopului din Efes, Timotei: “Preoţii, care-şi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura […] Pâră împotriva preotului să nu primeşti…” (I Tim.5; 17, 19).
Multe perle duhovniceşti mi-au dăruit Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii, dar de multe din ele m-a văduvit uitarea. De aceea, mă voi grăbi a le împărtăşi dragostei Voastre, pe cele încă neprădate, ca unei vistierii nefurate.

Mai întâi mă plec preotului, apoi îngerului
Am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu la vechiul Mediolanum (Milano de azi), cândva ortodox. Închinându-mă fericitului Arhipăstor Ambrozie, am sorbit de la el adânc de bogoslovie şi de har din care scot acum un cuvânt frumos pentru a-l împărtăşi dragostei Voastre: “Preotul este ambasadorul iubirii lui Hristos”.
Venind către neînseratul nostru Răsărit ortodox, un anonim apusean mi-a spus: “Dacă aş întâlni un preot şi un înger, aş saluta mai întâi pe preot şi apoi pe înger, pentru că îngerul este numai prietenul lui Dumnezeu, pe când preotul Îi ţine locul”. Ca apoi, aflându-mă gânditor în Roma cea nouă (Constantinopol), să aflu că aceste cuvinte fuseseră rostite de Sfântul Arhiepiscop Ioan “cel cu limba şi cu cuvintele de aur”. Dar aceste cuvinte cu aur poleite erau de data aceasta acomodate neliniştii mele, fiind menite să înlăture norii cei grei ai nedumeririi: “Dacă aş întâlni un preot şi un înger m-aş pleca întâi preotului până la pământ şi i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului”. Cu toate acestea nu l-am lăsat pe de Dumnezeu luminatul ierarh şi iar l-am întrebat: Pentru ce pricină, prea îndumnezeitule la minte Părinte ? Atunci, “Nilul cel ce revarsă undele sale de aur în cuvinte şi minuni”, amintindu-mi printre altele că “preotul este Evanghelia ce trece pe cale”, mi-a răspuns: “Spune-mi, te rog, unde-l vom pune pe preot, când cheamă Duhul cel Sfânt, când săvârşeşte prea înfricoşătoarea jertfă şi când atinge necontenit pe Stăpânul obştesc al tuturora ? Cât de mare curăţie, cât de mare evlavie îi vom cere? Gândeşte-te ce fel trebuie să fie mâinile acelea care slujesc, ce fel trebuie să fie limba aceea care rosteşte acele cuvinte? Nu trebuie să fie oare mai curat şi mai sfânt decât oricare altul, sufletul care a primit atâta Duh? Atunci şîn timpul Sfintei Liturghii-n.n.ţ şi îngerii stau împrejurul preotului. Tot altarul şi locul din jurul jertfelnicului se umple de puterile cereşti în cinstea Celui ce Se află pe jertfelnic” (“Despre preoţie” VI, 4). {i, ca un adevărat luminător al dreptei cinstiri de Dumnezeu, Sfântul Arhipăstor a continuat să mă înveţe: “Mai socoteşti, oare, că mai eşti printre oameni şi că mai stai pe pământ, când vezi că Domnul stă jertfă pe Sfânta Masă, iar pe preot stând lângă jertfă şi rugându-se, când vezi că toţi se înroşesc cu împărtăşirea cu Cinstitul Sânge al lui Hristos” din mâinile preotului? “Mai socoteşti oare, că te-ai mutat dintr-o dată în cer, că ai scos din suflet orice gând trupesc şi că priveşti numai cu sufletul gol şi cu mintea curată cele din ceruri? O, minune! O, iubire de oameni a lui Dumnezeu! Fiul, Care stă sus cu Tatăl, este ţinut în clipa aceea în mâini” de ţărână, în mâinile preotului.şi Se dă pe Sineşi tuturor celor ce voiesc să-L sărute şi să-L primească” prin aceleaşi mâini ale preotului (“Despre preoţie” III, 4).

Coboară cerul pe pamânt
Cu aceste aurite cuvinte mi-a învăpăiat sufletul părintele nostru Ioan, dascălul pocăinţei şi dulceaţa Bisericii. De aceea, părăsind cu bucurie împărăteasca cetate, m-am îndreptat spre Siria ca să mă adăp din râul cel plin de apele Duhului care în pustie a izvorât. Acest râu - Sfântul Efrem Sirul, m-a albit cu apele înţelegerii şi cunoştinţei celei curate, zicându-mi: “toţi să cinstim, toţi să fericim pe cei ce au treapta cinstitei preoţii, cunoscând cu dinadinsul, că dacă cineva pe prietenul Împăratului îl iubeşte, pe acesta cu mult mai mult îl iubeşte Împăratul. Deci să iubim pe preoţii lui Dumnezeu; căci prieteni ai însuşi Celui bun sunt şi mijlocesc pentru noi şi pentru lume. Cinsteşte pe preoţi împlinind porunca lui Hristos care zice: cel ce primeşte prooroc cu bucurie întru nume de prooroc, plată de prooroc va lua. Iar dacă nu ştii, de este vrednic de treaptă cel sfinţit preot sau de nu este vrednic, pentru porunca lui Hristos să-l cinsteşti!” (“Cuvinte şi învăţături”, Cartea a treia, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, pag. 19-20).
Lăsând în urmă pustiul Siriei ce înflorea asemeni unui crin, m-am întors prin Episcopia Filadelfiei (Asia Mică). Aici m-am întâlnit cu plăcutul lui Dumnezeu ierarh Teolipt care, parcă ştiindu-mi dinainte neliniştea sufletului, a turnat peste el balsamul tămăduitor al cuvintelor sale: “De alergi la un preot dreptcredincios, la Hristos alergi, pe Hristos Îl cinsteşti, pe Hristos Îl primeşti”. N-am îndrăznit cu acest prilej să ocolesc strălucitul oraş al Niceii unde avut loc întâiul Sinod ecumenic (325). Aici, m-au întâmpinat cuvintele fericitului Teofan, Episcopul cetăţii, cuvinte care m-au mişcat mult, înţelegând şi de această dată pronia călăuzitoare a lui Dumnezeu: “Mâinile preotului sunt ca două linguriţe dumnezeieşti prin care se hrănesc mădularele Bisericii” cu Trupul şi Sângele Mielului Celui înjunghiat pentru viaţa noastră.
Părăsind Niceea, am ajuns în de Dumnezeu păzita noastră Patriarhie unde, aşa a vrut Dumnezeu, m-am izbit de frumoasele cuvinte ale părintelui Dumitru Fecioru, osârdnic traducător al cuvintelor Sfinţilor Părinţi în “limba vechilor cazanii”: “Mare şi înfricoşată taină! Dumnezeu Se lasă ţinut de mâinile omeneşti ale preotului. Preotul se apropie de Dumnezeire”, căci “de fiecare dată când slujeşte Sfânta Liturghie, preotul coboară cerul pe pământ. Cu mâinile lui de tină şi cu glasul lui de om, aduce pe Dumnezeu pe Sfânta Masă de pe tronul slavei Sale din ceruri". “Preotul este trup, este sânge, este carne şi oase, dar are putere mai mare ca un arhanghel. În faţa mâinii lui, cu degetele închipuind semnul Sfintei Cruci şi făcând semnul Sfintei Cruci, diavolul fuge, păcatele se şterg, lanţurile cad, lacrimile se usucă, sufletele se slobozesc şi pleacă luminate, uşurate, vesele, fericite”. “{i nu mă minunez atâta că cei mari ai pământului se pleacă şi îngenunche în faţa preotului, cât mă spăimântez că Împăratul împăraţilor, Domnul Domnilor, Se pleacă preotului şi-i face voia lui”.
Dau slavă lui Dumnezeu că mă aflu din nou în necropola Muşatinilor din Rădăuţi, lângă moaştele plăcutului lui Dumnezeu ierarh Leontie! Aici, îmi sună încă în urechile sufletului glasul nemuritorului dascăl al pocăinţei, Arhimandritul Teodor Pavlo (V 15 august 1996), fostul povăţuitor duhovnicesc al obştii de aici. Parcă îl văd cu ochii minţii cu ce zel, cu ce râvnă, cu ce dragoste de Dumnezeu ne povăţuia pe calea mântuirii! Îndrăznesc să spun că o făcea “cu duhul şi cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 17)! Parcă se coborâse din icoana frescă a tuturor sfinţilor! Parcă se desprinse din ceata Proorocilor şi - foarte popular, aşa cum era - ne spunea în timp ce ne miruia: “Acu’ văd că unii sărută mâna preotului, alţii nu…Da’ ce?! Credeţi că noi avem nevoie să ne sărutaţi dumneavoastră mâna?… Dar eu mă gândesc că dumneavoastră vă folosiţi sărutând mâna preotului; căci preotul umblă cu cele sfinte, săvârşeşte Sfintele Taine…”. Acestea şi multe altele ne spunea retrăgându-se la locul lui; acolo, în ceata proorocilor propovăduitori, care, parcă era nedeplină fără el... Cred că de la o bucată nu l-au mai lăsat profeţii să coboare!…

Dumnezeieştii cleşti ai serafimului
Rămânând în acest spaţiu ascetico-liturgic şi istoric totodată, în care voievozii coboară din tabloul votiv, iar sfinţii din icoane, pentru a se uni în rugăciune cu obştea pravoslavnicilor creştini, l-am auzit pe Vlădica Gherasim predicând în urma săvârşirii unei hirotonii în preot. Printre altele, Prea Sfinţia Sa asemăna mâinile preotului cu mâinile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Căci, după cum acesteia i-a fost dat să poarte pe braţele sale pe Cel nepurtat, să cuprindă cu palmele pe Cel necuprins cu mintea nici de puterile îngereşti, în acelaşi fel, şi preotului i s-a dat, nu numai să ţină în palmele sale pe Cel ce ţine cu palma toată făptura, pe care cu dumnezeieştile Lui mâini a plăsmuit-o, ci i-a fost dăruit preotului chiar să-L junghie şi să-L jertfească, împărtăşindu-ni-L nouă “spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.
Spre adeverirea deplină a celor scrise, îndrăznesc a cita aici din ritualul Sfintei Liturghii: “Iar preotul, sfărâmându-L în patru părţi, cu luare-aminte şi cu evlavie, zice: Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte”. (Liturghier , Ed. Inst. biblic şi de misiune al B.O.R., Bucureşti, 1995, pag. 162).
Aşadar, nu vom cinsti oare cum se cuvine dumnezeieştii cleşti ai serafimului văzut de Isaia (Is. 6, 6), care ne curăţesc de zgura păcatelor cu Cărbunele cel înţelegător, Hristos, Dumnezeul nostru? Vom săruta deci mâna distinselor doamne, pentru că aşa ne învaţă doamna Aurelia Marinescu în “Codul bunelor maniere”, iar mâinile Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu, Doamna noastră, a tuturor, mâinile bătrânului şi dreptului Simeon, cu care asemenea sunt mâinile preotului, nu le vom săruta?!
Să pătrundem dar, dragi cititori şi iubiţi fraţi în Domnul, cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos adresat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli şi, prin aceştia, urmaşilor lor legitimi, episcopilor şi preoţilor: “Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine…Cine primeşte prooroc (preot, în virtutea slujirii profetice pe care o exercită din încredinţarea Mântuitorului - n. n.) în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.” (Luca 10, 16; Matei 10, 41).

Ierodiacon LEONID

Read more...

Adresa E-mail+situl parohiei

kmarinei@gmail.com

http://savinesticolonie.iasi.mmb.ro/

a

Subscribe Now:

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP